1 F raţilor, dorinţa inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu pentru Israeliţi, este să fie mîntuiţi.
2 L e mărturisesc că ei au rîvnă pentru Dumnezeu, dar fără pricepere:
3 p entrucă, întrucît n-au cunoscut neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi, şi nu s'au supus astfel neprihănirii, pe care o dă Dumnezeu.
4 C ăci Hristos este sfîrşitul Legii, pentruca oricine crede în El, să poată căpăta neprihănirea.
5 Î n adevăr, Moise scrie că omul care împlineşte neprihănirea, pe care o dă Legea, va trăi prin ea.
6 P e cînd iată cum vorbeşte neprihănirea, pe care o dă credinţa:,, Să nu zici în inima ta:, Cine se va sui în cer?` (Să pogoare adică pe Hristos din cer).
7 S au:, Cine se va pogorî în Adînc?` (Să scoale adică pe Hristos din morţi).
8 C e zice ea deci?, Cuvîntul este aproape de tine: în gura ta şi în inima ta.` Şi cuvîntul acesta este cuvîntul credinţei, pe care -l propovăduim noi.
9 D acă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L -a înviat din morţi, vei fi mîntuit.
10 C ăci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mîntuire,
11 d upă cum zice Scriptura:, Oricine crede în el, nu va fi dat de ruşine.`
12 Î n adevăr, nu este nici o deosebire între Iudeu şi Grec; căci toţi au acelaş Domn, care este bogat în îndurare pentru toţi cei ce -L cheamă.
13 F iindcă, oricine va chema Numele Domnului, va fi mîntuit.`
14 D ar cum vor chema pe Acela în care n'au crezut? Şi cum vor crede în Acela, despre care n'au auzit? Şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor?
15 Ş i cum vor propovădui, dacă nu sînt trimeşi? După cum este scris:, Cît de frumoase sînt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc Evanghelia!`
16 D ar nu toţi au ascultat de Evanghelie. Căci Isaia zice:, Doamne, cine a crezut propovăduirea noastră?`
17 A stfel, credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvîntul lui Hristos.
18 D ar eu întreb:, N'au auzit ei?` Ba da; căci, glasul lor a răsunat prin tot pămîntul, şi cuvintele lor au ajuns pînă la marginile lumii.`
19 D ar întreb iarăş:, N'a ştiut Israel lucrul acesta?` Ba da; căci Moise, cel dintîi, zice:, Vă voi întărîta la pizmă prin ceeace nu este neam, vă voi aţîţa mînia printr-un neam fără pricepere.`
20 Ş i Isaia merge cu îndrăzneala pînă acolo că zice:, Am fost găsit de ceice nu Mă căutau; M'am făcut cunoscut celor ce nu întrebau de Mine.`
21 P e cînd, despre Israel zice:, Toată ziua Mi-am întins mînile spre un norod răzvrătit şi împotrivitor la vorbă.`