Psalmi - 37

picture

1 ( Un psalm al lui David.) Nu te mînia pe cei răi, şi nu te uita cu jind la ceice fac răul;

2 c ăci sînt cosiţi iute ca iarba, şi se vestejesc ca verdeaţa.

3 Î ncrede-te în Domnul, şi fă binele; locuieşte în ţară, şi umblă în credincioşie.

4 D omnul să-ţi fie desfătarea, şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima.

5 Î ncredinţează-ţi soarta în mîna Domnului, încrede-te în El, şi El va lucra,

6 E l va face să strălucească dreptatea ta ca lumina, şi dreptul tău ca soarele la amează.

7 T aci înaintea Domnului, şi nădăjduieşte în El. Nu te mînia pe cel ce izbuteşte în umbletele lui, pe omul, care îşi vede împlinirea planurilor lui rele.

8 L asă mînia, părăseşte iuţimea; nu te supăra, căci supărarea duce numai la rău.

9 F iindcă cei răi vor fi nimiciţi, iar cei ce nădăjduiesc în Domnul vor stăpîni ţara.

10 Î ncă puţină vreme, şi cel rău nu va mai fi; te vei uita la locul unde era, şi nu va mai fi.

11 C ei blînzi moştenesc ţara, şi au belşug de pace.

12 C el rău face la planuri împotriva celui neprihănit, şi scrîşneşte din dinţi împotriva lui.

13 D omnul rîde de cel rău, căci vede că -i vine şi lui ziua.

14 C ei răi trag sabia şi îşi încordează arcul, ca să doboare pe cel nenorocit şi sărac, ca să junghie pe cei cu inima neprihănită.

15 D ar sabia lor intră în însăş inima lor, şi li se sfărîmă arcurile.

16 M ai mult face puţinul celui neprihănit, decît belşugul multor răi.

17 C ăci braţele celui rău vor fi zdrobite, dar Domnul sprijineşte pe cei neprihăniţi.

18 D omnul cunoaşte zilele oamenilor cinstiţi; şi moştenirea lor ţine pe vecie.

19 E i nu rămîn de ruşine în ziua nenorocirii, ci au de ajuns în zilele de foamete.

20 D ar cei răi pier, şi vrăjmaşii Domnului sînt ca cele mai frumoase păşune: pier, pier ca fumul.

21 C el rău ia cu împrumut, şi nu dă înapoi; dar cel neprihănit este milos, şi dă.

22 C ăci cei binecuvîntaţi de Domnul stăpînesc ţara, dar cei blestemaţi de El sînt nimiciţi.

23 D omnul întăreşte paşii omului, cînd Îi place calea lui;

24 d acă se întîmplă să cadă, nu este doborît de tot, căci Domnul îl apucă de mînă.

25 A m fost tînăr, şi am îmbătrînit, dar n'am văzut pe cel neprihănit părăsit, nici pe urmaşii lui cerşindu-şi pînea.

26 C i el totdeauna este milos, şi dă cu împrumut; şi urmaşii lui sînt binecuvîntaţi.

27 D epărtează-te de rău, fă binele, şi vei dăinui pe vecie.

28 C ăci Domnul iubeşte dreptatea, şi nu părăseşte pe credincioşii Lui. Totdeauna ei sînt supt paza Lui, dar sămînţa celor răi este nimicită.

29 C ei neprihăniţi vor stăpîni ţara, şi vor locui în ea pe vecie.

30 G ura celui neprihănit vesteşte înţelepciunea, şi limba lui trîmbiţează dreptatea.

31 L egea Dumnezeului său este în inima lui; şi nu i se clatină paşii.

32 C el rău pîndeşte pe cel neprihănit, şi caută să -l omoare.

33 D ar Domnul nu -l lasă în mînile lui, şi nu -l osîndeşte cînd vine la judecată.

34 N ădăjduieşte în Domnul, păzeşte calea Lui, şi El te va înălţa ca să stăpîneşti ţara: vei vedea pe cei răi nimiciţi.

35 A m văzut pe cel rău în toată puterea lui; se întindea ca un copac verde.

36 D ar cînd am trecut a doua oară, nu mai era acolo; l-am căutat, dar nu l-am mai putut găsi.

37 U ită-te bine la cel fără prihană, şi priveşte pe cel fără vicleşug; căci omul de pace are parte de moştenitori.

38 D ar cei răzvrătiţi sînt nimiciţi cu toţii, sămînţa celor răi este prăpădită.

39 S căparea celor neprihăniţi vine dela Domnul; El este ocrotitorul lor la vremea necazului.

40 D omnul îi ajută şi -i izbăveşte; îi izbăveşte de cei răi şi -i scapă, pentrucă se încred în El.