2 Imparati - 24

picture

1 P e vremea sa, Nebucadneţar, împăratul Babilonului, a pornit cu război. Ioiachim i -a fost supus trei ani; dar s'a răsculat din nou împotriva lui.

2 A tunci Domnul a trimes împotriva lui Ioiachim cete de Haldei, cete de Sirieni, cete de Moabiţi şi cete de Amoniţi; le -a trimes împotriva lui Iuda, ca să -l nimicească, după cuvîntul pe care -l spusese Domnul prin robii Săi proorocii.

3 L ucrul acesta s'a întîmplat numai după porunca Domnului, care voia să lepede pe Iuda dinaintea Lui, din pricina tuturor păcatelor săvîrşite de Manase,

4 ş i din pricina sîngelui nevinovat pe care -l vărsase Manase, şi de care umpluse Ierusalimul. De aceea, lucrul acesta Domnul n'a vrut să -l ierte.

5 C elelalte fapte ale lui Ioiachim, şi tot ce a făcut el, nu sînt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda?

6 I oiachim a adormit cu părinţii săi. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Ioiachin.

7 Î mpăratul Egiptului n'a mai ieşit din ţara lui, căci împăratul Babilonului luase tot ce era al împăratului Egiptului, dela pîrîul Egiptului pînă la rîul Eufratului.

8 I oiachin avea optsprezece ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit trei luni la Ierusalim. Mamă-sa se chema Nehuşta, fata lui Elnatan, din Ierusalim.

9 E l a făcut ce este rău înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său.

10 Î n vremea aceea, slujitorii lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, s'au suit împotriva Ierusalimului, şi cetatea a fost împresurată.

11 N ebucadneţar, împăratul Babilonului, a venit înaintea cetăţii pe cînd o împresurau slujitorii lui.

12 A tunci Ioiachin, împăratul lui Iuda, s'a dus la împăratul Babilonului, cu mamă-sa, cu slujitorii, căpeteniile şi dregătorii lui. Şi împăratul Babilonului l -a luat prins, în al optulea an al domniei lui.

13 A luat de acolo toate vistieriile Casei Domnului şi vistieriile casei împăratului; şi a sfărîmat toate vasele de aur pe cari le făcuse Solomon, împăratul lui Israel, în Templul Domnului, cum spusese Domnul.

14 A dus în robie tot Ierusalimul, toate căpeteniile şi toţi oamenii viteji, în număr de zece mii, cu toţi teslarii şi ferarii; n'a mai rămas decît poporul sărac al ţării.

15 A strămutat pe Ioiachin la Babilon; şi a dus robi din Ierusalim la Babilon pe mama împăratului, pe nevestele împăratului şi pe dregătorii lui, şi pe mai marii ţării,

16 p e toţi războinicii, în număr de şapte mii, şi pe teslari şi ferari, în număr de o mie, toţi numai oameni viteji şi buni pentru război. Împăratul Babilonului i -a luat robi în Babilon.

17 Ş i împăratul Babilonului a pus împărat, în locul lui Ioiachin, pe unchiul său Matania, căruia i -a schimbat numele în Zedechia.

18 Z edechia avea douăzeci şi unu de ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit unsprezece ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Hamutal, fata lui Ieremia, din Libna.

19 E l a făcut ce este rău înaintea Domnului, întocmai cum făcuse Ioiachim.

20 Ş i lucrul acesta s'a întîmplat din pricina mîniei Domnului împotriva Ierusalimului şi împotriva lui Iuda, pe cari voia să -i lepede dinaintea Lui. Şi Zedechia s'a răsculat împotriva împăratului Babilonului.