1 Ş i acum!... Am ajuns de rîsul celor mai tineri de cît mine, pe ai căror părinţi nu -i socoteam vrednici să -i pun printre cînii turmei mele.

2 D ar la ce mi-ar fi folosit puterea mînilor lor, cînd ei nu erau în stare să ajungă la bătrîneţă?

3 S frijiţi de sărăcie şi foame, fug în locuri uscate, de multă vreme părăsite şi pustii.

4 S mulg ierburile sălbatice de lîngă copăcei, şi n'au ca pîne de cît rădăcina de bucsau.

5 S înt izgoniţi din mijlocul oamenilor, strigă lumea după ei ca după nişte hoţi.

6 L ocuiesc în văi îngrozitoare, în peşterile pămîntului şi în stînci.

7 U rlă printre stufişuri, şi se adună supt mărăcini.

8 F iinţe mîrşave şi dispreţuite, -sînt izgoniţi din ţară.

9 Ş i acum, astfel de oameni mă pun în cîntecele lor, am ajuns de batjocura lor.

10 M ă urăsc, mă ocolesc, mă scuipă în faţă.

11 N u se mai sfiesc şi mă înjosesc, nu mai au niciun frîu înaintea mea.

12 T icăloşii aceştia se scoală la dreapta mea, şi îmi împing picioarele, şi îşi croiesc cărări împotriva mea ca să mă peardă.

13 Î mi nimicesc cărarea şi lucrează ca să mă prăpădească, ei, cărora nimeni nu le-ar veni în ajutor.

14 C a printr'o largă spărtură străbat spre mine, se năpustesc supt pocnetul dărîmăturilor.

15 M ă apucă groaza. Slava îmi este spulberată ca de vînt, ca un nor a trecut fericirea mea.

16 Ş i acum, mi se topeşte sufletul în mine, şi m'au apucat zilele suferinţei.

17 N oaptea mă pătrunde şi-mi smulge oasele, durerea care mă roade nu încetează.

18 D e tăria suferinţei haina îşi pierde faţa, mi se lipeşte de trup ca o cămaşă.

19 D umnezeu m'a aruncat în noroi, şi am ajuns ca ţărîna şi cenuşa.

20 S trig către Tine, şi nu-mi răspunzi; stau în picioare, şi nu mă vezi.

21 E şti fără milă împotriva mea, lupţi împotriva mea cu tăria mînii Tale.

22 M ă ridici, îmi dai drumul pe vînt, şi mă nimiceşti cu suflarea furtunii.

23 C ăci ştiu că mă duci la moarte, în locul unde se întîlnesc toţi cei vii.

24 D ar cel ce se prăbuşeşte nu-şi întinde mînile? Cel în nenorocire nu cere ajutor?

25 N u plîngeam eu pe cel amărît? N'avea inima mea milă de cel lipsit?

26 M ă aşteptam la fericire, şi cînd colo, nenorocirea a venit peste mine; trăgeam nădejde de lumină, şi cînd colo, a venit întunerecul.

27 Î mi ferb măruntaiele fără încetare, m'au apucat zilele de durere.

28 U mblu înegrit, dar nu de soare. Mă scol în plină adunare, şi strig ajutor.

29 A m ajuns frate cu şacalii, tovarăş cu struţii.

30 P ielea mi se înegreşte şi cade, iar oasele îmi ard şi se usucă.

31 A rfa mea s'a prefăcut în instrument de jale, şi cavalul meu scoate sunete plîngătoare.