2 Imparati - 13

picture

1 Î n al douăzeci şi treilea an al lui Ioas, fiul lui Ahazia, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel la Samaria Ioahaz, fiul lui Iehu. A domnit şaptesprezece ani.

2 E l a făcut ce este rău înaintea Domnului; a săvîrşit aceleaş păcate ca Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască, şi nu s'a abătut de la ele.

3 D omnul S'a aprins de mînie împotriva lui Israel, şi i -a dat în mînile lui Hazael, împăratul Siriei, şi în mînile lui Ben-Hadad, fiul lui Hazael, tot timpul cît au trăit împăraţii aceştia.

4 I oahaz s'a rugat Domnului. Domnul l -a ascultat, căci a văzut apăsarea subt care ţinea împăratul Siriei pe Israel,

5 ş i Domnul a dat un izbăvitor lui Israel. Copiii lui Israel au scăpat din mînile Sirienilor, şi au locuit în corturile lor ca mai nainte.

6 D ar nu s'au abătut dela păcatele casei lui Ieroboam, care făcuse pe Israel să păcătuiască; s'au dedat şi ei la ele, şi chiar idolul Astarteei sta încă în picioare la Samaria.

7 D in tot poporul lui Ioahaz Domnul nu -i lăsase decît cincizeci de călăreţi, zece cară, şi zece mii de pedestraşi; căci împăratul Siriei îi prăpădise şi -i făcuse ca pulberea pe care o calci în picioare.

8 C elelale fapte ale lui Ioahaz, tot ce a făcut el, şi isprăvile lui, nu sînt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?

9 I oahaz a adormit cu părinţii săi, şi l-au îngropat la Samaria. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Ioas.

10 Î n al treizeci şi şaptelea an al lui Ioas, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel la Samaria Ioas, fiul lui Ioahaz. A domnit şasesprezece ani.

11 E l a făcut ce este rău înaintea Domnului; nu s'a abătut dela niciunul din păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască, şi s'a dedat la ele ca şi el.

12 C elelalte fapte ale lui Ioas, tot ce a făcut el, isprăvile lui, şi războiul pe care l -a avut cu Amaţia, împăratul lui Iuda, nu sînt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?

13 I oas a adormit cu părinţii săi. Şi pe scaunul lui de domnie s'a suit Ieroboam. Ioas a fost îngropat la Samaria cu împăraţii lui Israel.

14 E lisei s'a îmbolnăvit de o boală de care a murit. Ioas, împăratul lui Israel, s'a pogorît la el, a plîns pe faţa lui, şi a zis:,, Părinte, părinte! Carul lui Israel şi călărimea lui!``

15 E lisei i -a zis:,, Ia un arc şi săgeţi.`` Şi a luat un arc şi nişte săgeţi!

16 A poi Elisei a zis împăratului lui Israel:,,Încordează arcul cu mîna ta.`` Şi dupăce l -a încordat cu mîna lui, Elisei şi -a pus mînile pe mînile împăratului,

17 ş i a zis:,, Deschide fereastra din spre răsărit.`` Şi a deschis -o. Elisei a zis:,, Trage.`` Şi a tras. Elisei a zis:,, Aceasta este o săgeată de izbăvire din partea Domnului, o săgeată de izbăvire împotriva Sirienilor: vei bate pe Sirieni la Afec pînă îi vei nimici.``

18 E lisei a mai zis:,, Ia săgeţi.`` Şi a luat. Elisei a zis împăratului lui Israel:,, Loveşte în pămînt!`` Şi a lovit de trei ori; apoi s'a oprit.

19 O mul lui Dumnezeu s'a mîniat pe el, şi a zis:,, Trebuia să loveşti de cinci sau şase ori: atunci ai fi bătut pe Sirieni pînă i-ai fi nimici, acum îi vei bate numai de trei ori.``

20 E lisei a murit, şi a fost îngropat. În anul următor, au intrat în ţară nişte cete de Moabiţi.

21 Ş i, pe cînd îngropau un om, iată că au zărit una din aceste cete, şi au aruncat pe omul acela în mormîntul lui Elisei. Omul s'a atins de oasele lui Elisei, şi a înviat şi s'a sculat pe picioare.

22 H azael, împăratul Siriei, asuprise pe Israel tot timpul vieţii lui Ioahac.

23 D ar Domnul S'a îndurat de ei, şi a avut milă de ei, Şi -a întors Faţa spre ei din pricina legămîntului Său cu Avraam, Isaac şi Iacov, n'a vrut să -i nimicească, şi pînă acum nu i -a lepădat dela Faţa lui.

24 H azael, împăratul Siriei, a murit, şi, în locul lui, a domnit fiul său Ben-Hadad.

25 I oas, fiul lui Ioahaz, a luat înapoi din mînile lui Ben-Hadad, fiul lui Hazael, cetăţile luate de Hazael dela Ioahaz, tatăl său, în timpul războiului. Ioas l -a bătut de trei ori, şi a luat înapoi cetăţile lui Israel.