1 Imparati - 3

picture

1 S olomon s'a încuscrit cu Faraon, împăratul Egiptului. A luat de nevastă pe fata lui Faraon, şi a adus -o în cetatea lui David, pînă şi -a isprăvit de zidit casa lui, casa Domnului, şi zidul dimprejurul Ierusalimului.

2 P oporul nu aducea jertfe decît pe înălţimi, căci pînă pe vremea aceasta nu se zidise încă o casă în Numele Domnului.

3 S olomon iubea pe Domnul, şi se ţinea de obiceiurile tatălui său David. Numai că aducea jertfe şi tămîie pe înălţimi.

4 Î mpăratul s'a dus la Gabaon să aducă jertfe acolo, căci era cea mai însemnată înălţime. Solomon a adus o mie de arderi de tot pe altar.

5 L a Gabaon, Domnul S'a arătat în vis lui Solomon noaptea, şi Dumnezeu i -a zis:,, Cere ce vrei să-ţi dau.``

6 S olomon a răspuns:,, Tu ai arătat o mare bunăvoinţă faţă de robul Tău David, tatăl meu, pentrucă umbla înaintea Ta în credincioşie, în dreptate şi în curăţie de inimă faţă de Tine; i-ai păstrat această mare bună voinţă, şi i-ai dat un fiu, care şade pe scaunul lui de domnie, cum se vede astăzi.

7 A cum Doamne, Dumnezeul meu, Tu ai pus pe robul Tău să împărăţească în locul tatălui meu David; şi eu nu sînt decît un tînăr, nu sînt încercat.

8 R obul Tău este în mijlocul poporului pe care l-ai ales, popor foarte mare, care nu poate fi nici socotit, nici numărat, din pricina mulţimii lui.

9 D ă dar robului Tău o inimă pricepută, ca să judece pe poporul Tău, să deosebească binele de rău! Căci cine ar putea să judece pe poporul Tău, pe poporul acesta aşa de mare la număr!``

10 C ererea aceasta a lui Solomon a plăcut Domnului.

11 Ş i Dumnezeu a zis:,, Fiindcă lucrul acesta îl ceri, fiindcă nu ceri pentru tine nici viaţă lungă, nici bogăţii, nici moartea vrăjmaşilor tăi, ci ceri pricepere, ca să faci dreptate,

12 v oi face după cuvîntul tău. Îţi voi da o inimă înţeleaptă şi pricepută, aşa cum n'a fost nimeni înaintea ta şi nu se va scula nimeni niciodată ca tine.

13 M ai mult, îţi voi da şi ce n'ai cerut: bogăţii şi slavă, aşa încît în tot timpul vieţii tale nu va fi niciun împărat ca tine.

14 Ş i dacă vei umbla în căile Mele, păzind legile şi poruncile Mele, cum a făcut David, tatăl tău, îţi voi lungi zilele.``

15 S olomon s'a deşteptat. Acesta a fost visul. Solomon s'a întors la Ierusalim, şi s'a înfăţişat înaintea chivotului legămîntului Domnului. A adus arderi de tot şi jertfe de mulţămire, şi a dat un ospăţ tuturor slujitorilor lui.

16 A tunci au venit două femei curve la împărat, şi s'au înfăţişat înaintea lui.

17 U na din femei a zis:,, Rogu-mă, domnul meu, eu şi femeia aceasta locuiam în aceeaş casă, şi am născut lîngă ea în casă.

18 D upă trei zile, femeia aceasta a născut şi ea. Locuiam împreună, niciun străin nu era cu noi în casă, nu eram decît noi amîndouă.

19 P este noapte, fiul acestei femei a murit, pentrucă se culcase peste el.

20 E a s'a sculat pela mijlocul nopţii, a luat pe fiul meu de lîngă mine, pe cînd dormea roaba ta, şi l -a culcat la sînul ei: iar pe fiul ei, care murise, l -a culcat la sînul meu.

21 D imineaţa, m'am sculat să dau ţîţă copilului; şi iată că era mort. M'am uitat cu luare-aminte la el dimineaţa; şi iată că nu era fiul meu, pe care -l născusem.``

22 C ealaltă femeie a zis:,, Ba nu; fiul meu este cel viu, iar fiul tău cel mort.`` Dar cea dintîi a răspuns:,, Ba nicidecum! fiul tău este cel mort, iar fiul meu este cel viu.`` Aşa au vorbit ele înaintea împăratului.

23 Î mpăratul a zis:,, Una zice:, Fiul meu este cel viu, iar fiul tău este cel mort.` Şi cealaltă zice:, Ba nicidecum! fiul tău este cel mort, iar fiul meu este cel viu.``

24 A poi a adăugat:,, Aduceţi-mi o sabie.`` Au adus o sabie înaintea împăratului.

25 Ş i împăratul a zis:,, Tăiaţi în două copilul cel viu, şi daţi o jumătate uneia şi o jumătate celeilalte.``

26 A tunci femeia al cărei copil era viu, a simţit că i se rupe inima pentru copil, şi a zis împăratului:,, Ah! domnul meu, dă -i mai bine ei copilul cel viu, şi nu -l omorî!`` Dar cealaltă a zis:,, Să nu fie nici al meu nici al tău; tăiaţi -l!``

27 Ş i împăratul, luînd cuvîntul, a zis:,, Daţi celei dintîi copilul cel viu, şi nu -l omorîţi. Ea este mama lui.``

28 T ot Israelul a auzit de hotărîrea pe care o rostise împăratul. Şi s'au temut de împărat, căci au văzut că înţelepciunea lui Dumnezeu era în el, povăţuindu -l în judecăţile lui.