1 D avid a plecat de acolo, şi a scăpat în peştera Adulam. Fraţii lui şi toată casa tatălui său au aflat, şi s'au pogorît la el.
2 T oţi ceice se aflau în nevoie, cari aveau datorii, sau cari era nemulţămiţi, s'au strîns la el, şi el a ajuns căpetenia lor. Astfel, s'au unit cu el aproape patru sute de oameni.
3 D e acolo David s'a dus la Miţpe în ţara Moabului. El a zis împăratului Moabului:,, Dă voie, te rog, tatălui meu şi mamei mele să vină la voi, pînă voi şti ce va face Dumnezeu cu mine.``
4 Ş i i -a adus înaintea împăratului Moabului, şi au locuit cu el în tot timpul cît a stat David în cetăţuie.
5 P roorocul Gad a zis lui David:,, Nu şedea în cetăţuie, ci du-te, şi intră în ţara lui Iuda.`` Şi David a plecat şi a ajuns la pădurea Heret.
6 S aul a aflat că David şi oamenii lui au fost descoperiţi. Saul şedea subt tamarisc, la Ghibea, pe înălţime; avea suliţa în mînă, şi toţi slujitorii lui stăteau lîngă el.
7 Ş i Saul a zis slujitorilor săi de lîngă el:,, Ascultaţi, Beniamiţi! Vă va da fiul lui Isai la toţi ogoare şi vii? Va face el din voi toţi căpetenii peste o mie şi căpetenii peste o sută?
8 D acă nu, de ce v'aţi unit toţi împotriva mea, şi nimeni nu mi -a dat de ştire despre legămîntul fiului meu cu fiul lui Isai? Pentruce n'a fost nimeni dintre voi pe care să -l doară inima pentru mine, şi să mă înştiinţeze că fiul meu a răsculat pe robul meu împotriva mea, ca să-mi întindă curse, cum face astăzi?``
9 D oeg, Edomitul, care era şi el printre slujitorii lui Saul, a răspuns: Eu am văzut pe fiul lui Isai venind la Nob, la Ahimelec, fiul lui Ahitub....
10 A himelec a întrebat pe Domnul pentru el, i -a dat merinde şi i -a dat sabia lui Goliat, Filisteanul.``
11 Î mpăratul a trimes după Ahimelec, fiul lui Ahitub, preotul, şi după toată casa tatălui său, după preoţii cari erau la Nob. Ei au venit toţi la împărat.
12 S aul a zis:,, Ascultă, fiul lui Ahitub!`` El a răspuns:,, Iată-mă, domnul meu!``
13 S aul i -a zis:,, Pentruce v'aţi unit împotriva mea, tu şi fiul lui Isai? Pentruce i-ai dat pîne şi o sabie, şi ai întrebat pe Dumnezeu pentru el, ca să se ridice împotriva mea şi să-mi întindă curse, cum face astăzi?``
14 A himelec a răspuns împăratului:,, Care dintre slujitorii tăi poate fi pus alături cu credinciosul David, ginerele împăratului, gata la poruncile lui, şi înconjurat cu cinste în casa ta?
15 O are de astăzi am început eu să întreb pe Dumnezeu pentru el? Departe de mine aşa ceva! Să nu arunce împăratul nici o vină asupra robului său, nici asupra nimănui din casa tatălui meu, căci robul tău nu ştie nimic din toate acestea, nici lucru mic nici lucru mare.``
16 Î mpăratul a zis:,, Trebuie să mori, Ahimelec, tu şi toată casa tatălui tău.``
17 Ş i împăratul a zis alergătorilor cari stăteau lîngă el:,,Întoarceţi-vă, şi omorîţi pe preoţii Domnului; căci s'au învoit cu David: au ştiut bine că fuge, şi nu mi-au dat de veste.`` Dar slujitorii împăratului n'au voit să întindă mîna ca să lovească pe preoţii Domnului.
18 A tunci împăratul a zis lui Doeg:,,Întoarce-te, şi loveşte pe preoţi.`` Şi Doeg, Edomitul, s'a întors, şi a lovit pe preoţi; a omorît în ziua aceea optzeci şi cinci de oameni, cari purtau efodul de in.
19 S aul a mai trecut prin ascuţişul săbiei cetatea preoţească Nob; bărbaţi şi femei, copii şi prunci, boi, măgari şi oi: toţi au căzut supt ascuţişul săbiei.
20 U n fiu al lui Ahimelec, fiul lui Ahitub, a scăpat. Numele lui era Abiatar. A fugit la David,
21 ş i i -a spus că Saul a ucis pe preoţii Domnului.
22 D avid a zis lui Abiatar:,, M'am gîndit chiar în ziua aceea că Doeg, Edomitul, fiind acolo, nu se putea să nu spună lui Saul. Eu sînt pricina morţii tuturor sufletelor din casa tatălui tău.
23 R ămîi cu mine, nu te teme de nimic, căci cel ce caută să ia viaţa mea, caută s'o ia şi pe a ta; lîngă mine vei fi bine păzit.``