1 P e cînd vorbeau Petru şi Ioan norodului, au venit la ei pe neaşteptate preoţii, căpitanul Templului şi Saducheii,

2 f oarte necăjiţi că învăţau pe norod, şi vesteau în Isus învierea din morţi.

3 A u pus mînile pe ei, şi i-au aruncat în temniţă pînă a doua zi; căci se înserase.

4 Î nsă mulţi din ceice auziseră cuvîntarea, au crezut; şi numărul bărbaţilor credincioşi s'a ridicat aproape la cinci mii.

5 A doua zi, mai marii norodului, bătrînii şi cărturarii s'au adunat împreună la Ierusalim,

6 c u marele preot Ana, Caiafa, Ioan, Alexandru, şi toţi cei ce se trăgeau din neamul marilor preoţi.

7 A u pus pe Petru şi pe Ioan în mijlocul lor, şi i-au întrebat:,, Cu ce putere, sau în numele cui aţi făcut voi lucrul acesta?``

8 A tunci Petru, plin de Duhul Sfînt, le -a zis:,, Mai mari ai norodului şi bătrîni ai lui Israel!

9 F iindcă sîntem traşi astăzi la răspundere pentru o facere de bine, făcută unui om bolnav, şi sîntem întrebaţi cum a fost vindecat,

10 s 'o ştiţi toţi, şi s'o ştie tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfăţişează înaintea voastră pe deplin sănătos, în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu L -a înviat din morţi.

11 E l este, piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului.`

12 Î n nimeni altul nu este mîntuire: căci nu este supt cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mîntuiţi.``

13 C înd au văzut ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan, s'au mirat, întrucît ştiau că erau oameni necărturari şi de rînd; şi au priceput că fuseseră cu Isus.

14 D ar fiindcă vedeau lîngă ei pe omul care fusese vindecat, nu puteau zice nimic împotrivă.

15 L e-au poruncit doar să iasă afară din Sobor, s'au sfătuit între ei,

16 ş i au zis:,, Ce vom face oamenilor acestora? Căci este ştiut de toţi locuitorii Ierusalimului că prin ei s'a făcut o minune vădită, pe care n'o putem tăgădui.

17 D ar, ca să nu se lăţească vestea aceasta mai departe în norod, să -i ameninţăm, şi să le poruncim ca de acum încolo să nu mai vorbească nimănui în Numele acesta.``

18 Ş i dupăce i-au chemat, le-au poruncit să nu mai vorbească cu nici un chip, nici să mai înveţe pe oameni în Numele lui Isus.

19 D rept răspuns, Petru şi Ioan le-au zis:,, Judecaţi voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decît de Dumnezeu;

20 c ăci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut şi am auzit.``

21 I -au ameninţat din nou, şi i-au lăsat să plece, căci nu ştiau cum să -i pedepsească, din pricina norodului; fiindcă toţi slăveau pe Dumnezeu pentru cele întîmplate.

22 C ăci omul cu care se făcuse această minune de vindecare, avea mai bine de patruzeci de ani.

23 D upă ce li s'a dat drumul, ei s'au dus la ai lor, şi le-au istorisit tot ce le spuseseră preoţii cei mai de seamă şi bătrînii.

24 C înd au auzit ei aceste lucruri, şi-au ridicat glasul toţi împreună către Dumnezeu, şi au zis:,, Stăpîne, Doamne, care ai făcut cerul, pămîntul, marea şi tot ce este în ele!

25 T u ai zis prin Duhul Sfînt, prin gura părintelui nostru David, robul Tău:, Pentruce se întărîtă neamurile, şi pentruce cugetă noroadele lucruri deşerte?

26 Î mpăraţii pămîntului s'au răsculat, şi domnitorii s'au unit împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său.`

27 Î n adevăr, împotriva Robului Tău celui sfînt, Isus, pe care L-ai uns Tu, s'au însoţit în cetatea aceasta Irod şi Pilat din Pont cu Neamurile şi cu noroadele lui Israel,

28 c a să facă tot ce hotărîse mai dinainte mîna Ta şi sfatul Tău.

29 Ş i acum, Doamne, uită-Te la ameninţările lor, dă putere robilor Tăi să vestească Cuvîntul Tău cu toată îndrăzneala,

30 ş i întinde-Ţi mîna, ca să se facă tămăduiri, minuni şi semne prin Numele Robului Tău celui Sfînt, Isus.``

31 D upă ce s'au rugat ei, s'a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s'au umplut de Duhul Sfînt, şi vesteau Cuvîntul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.

32 M ulţimea celor ce crezuseră, era o inimă şi un suflet. Niciunul nu zicea că averile lui sînt ale lui, ci aveau toate de obşte.

33 A postolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Şi un mare har era peste toţi.

34 C ăci nu era niciunul printre ei, care să ducă lipsă: toţi cei ce aveau ogoare sau case, le vindeau, aduceau preţul lucrurilor vîndute,

35 ş i -l puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărţea fiecăruia după cum avea nevoie.

36 I osif, numit de apostoli şi Barnaba, adică, în tîlmăcire, fiul mîngîierii, un Levit, de neam din Cipru,

37 a vîndut un ogor, pe care -l avea, a adus banii, şi i -a pus la picioarele apostolilor.