Cantarea Cantarilor - 2

picture

1 E u sînt un trandafir din Saron, un crin din văi. -

2 C a un crin în mijlocul spinilor, aşa este iubita mea între fete. -

3 C a un măr între copacii pădurii, aşa este prea iubitul meu între tineri. Cu aşa drag stau la umbra lui, şi rodul lui este dulce pentru cerul gurii mele.

4 E l m'a dus în casa de ospăţ, şi dragostea era steagul fluturat peste mine.

5 Î ntăriţi-mă cu turte de struguri, învioraţi-mă cu mere, căci sînt bolnavă de dragostea lui.

6 S ă-şi pună mîna stîngă supt capul meu, şi să mă îmbrăţişeze cu dreapta lui! -

7 V ă jur, fiice ale Ierusalimului, pe căprioarele şi cerboaicele de pe cîmp: nu stîrniţi, nu treziţi dragostea, pînă nu vine ea! -

8 A ud glasul prea iubitului meu! Iată -l că vine, sărind peste munţi, săltînd pe dealuri.

9 P rea iubitul meu seamănă cu o căprioară, sau cu puiul de cerboaică. Iată -l că este după zidul nostru, se uită pe fereastră, priveşte printre zăbrele.

10 P rea iubitul meu vorbeşte şi-mi zice: Scoală-te, iubito, şi vino, frumoaso!

11 C ăci iată că a trecut iarna; a încetat ploaia, şi s'a dus.

12 S e arată florile pe cîmp, a venit vremea cîntării, şi se aude glasul turturicii în cîmpiile noastre.

13 S e pîrguiesc roadele în smochin, şi viile înflorite îşi răspîndesc mirosul. Scoală-te, iubito, şi vino, frumoaso.

14 P orumbiţă din crăpăturile stîncii, ascunsă în scobiturile prăpăstiilor, arată-mi faţa ta, şi fă-mă să-ţi aud glasul! Căci glasul tău este dulce, şi faţa ta plăcută.

15 P rindeţi-ne vulpile, vulpile cele mici, cari strică viile; căci viile noastre sînt în floare.

16 P rea iubitul meu este al meu, şi eu sînt a lui; el îşi paşte turma între crini.

17 P înă la răcoarea zilei, şi pînă la lungirea umbrelor, întoarce-te!... Iubitule, sai ca o căprioară sau ca puiul de cerb, peste munţii ce ne despart.