1 P entruce nu păzeşte Cel Atotputernic vremurile de judecată, şi dece nu văd ceice -L cunosc zilele Lui de pedeapsă?

«Perché non sono dall’Onnipotente fissati dei tempi in cui renda la giustizia? Perché quelli che lo conoscono non vedono quei giorni?

2 S înt unii cari mută hotarele, fură turmele, şi le pasc;

Gli empi spostano i confini, rapiscono greggi e le conducono al pascolo;

3 i au măgarul orfanului, iau zălog vaca văduvei;

portano via l’asino dell’orfano, prendono in pegno il bue della vedova;

4 î mbrîncesc din drum pe cei lipsiţi, silesc pe toţi nenorociţii din ţară să se ascundă.

mandano via dalla strada i bisognosi, i poveri del paese si nascondono tutti insieme.

5 Ş i aceştia, ca măgarii sălbatici din pustie, ies dimineaţa la lucru să caute hrană, şi în pustie trebuie să caute pînea pentru copiii lor.

Eccoli, che come onagri del deserto escono al loro lavoro in cerca di cibo; solo il deserto dà pane ai loro figli.

6 T aie nutreţul care a mai rămas pe cîmp, culeg ciorchinele rămase pe urma culegătorilor în via celui nelegiuit.

Raccolgono nei campi la loro pastura, racimolano nella vigna dell’empio;

7 Î i apucă noaptea în umezeală, fără îmbrăcăminte, fără învelitoare împotriva frigului.

passano la notte nudi, senza vestito, senza una coperta che li ripari dal freddo.

8 Î i pătrunde ploaia munţilor, şi, neavînd alt adăpost, se ghemuiesc lîngă stînci.

Bagnati dagli acquazzoni di montagna, per mancanza di rifugi, si stringono alle rocce.

9 A ceia smulg pe orfan dela ţîţă, iau zălog tot ce are săracul.

Ce n’è di quelli che strappano dalla mammella l’orfano, che prendono pegni dai poveri!

10 Ş i săracii umblă goi de tot, fără îmbrăcăminte, strîng snopii şi -s flămînzi;

E questi se ne vanno nudi, senza vestiti; hanno fame e portano i covoni.

11 î n grădinile nelegiuitului ei fac untdelemn, calcă teascul, şi le este sete;

Fanno l’olio nel recinto dell’empio; calcano l’uva nel tino e patiscono la sete.

12 î n cetăţi se aud vaietele celor ce mor, sufletul celor răniţi strigă... Şi Dumnezeu nu ia seama la aceste mişelii!

Sale dalle città il gemito dei moribondi; i feriti implorano aiuto, e Dio non si cura di queste infamie!

13 A lţii sînt vrăjmaşi ai luminii, nu cunosc căile ei, nu umblă pe cărările ei.

Ce ne sono di quelli che si ribellano alla luce, non ne conoscono le vie, non ne battono i sentieri.

14 U cigaşul se scoală în revărsatul zorilor, ucide pe cel sărac şi lipsit, şi noaptea fură.

L’assassino si alza sul far del giorno; ammazza il misero e il povero; e la notte fa il ladro.

15 O chiul preacurvarului pîndeşte amurgul:, Nimeni nu mă va vedea,` zice el, şi îşi pune o măhramă pe faţă.

L’occhio dell’adultero spia il crepuscolo, dicendo: “Nessuno mi vedrà!”, e si copre con un fazzoletto il volto.

16 N oaptea sparg casele, ziua stau închişi; se tem de lumină.

I ladri, di notte, sfondano le case; di giorno, si tengono rinchiusi; non conoscono la luce.

17 P entru ei, dimineaţa este umbra morţii, şi cînd o văd, simt toate spaimele morţii.

Il mattino è per essi come ombra di morte; appena lo scorgono provano i terrori del buio.

18 D ar nelegiuitul alunecă uşor pe faţa apelor, pe pămînt n'are decît o parte blestemată, şi niciodată n'apucă pe drumul celor vii!

Voi dite: “L’empio è un fuscello sulla faccia delle acque; la sua parte sulla terra è maledetta; non prenderà più la via delle vigne”.

19 C um sorb seceta şi căldura apele zăpezii, aşa înghite locuinţa morţilor pe cei ce păcătuiesc.

Come la siccità e il calore assorbono le acque della neve, così il soggiorno dei morti inghiotte chi ha peccato.

20 P întecele mamei îl uită, viermii se ospătează cu el, nimeni nu-şi mai aduce aminte de el! Nelegiuitul este sfărîmat ca un copac,

Il grembo che lo portò, lo dimentica; i vermi ne fanno il loro pasto delizioso, nessuno più lo ricorda. L’iniquo sarà troncato come un albero:

21 e l, care pradă pe femeia stearpă şi fără copii, el care nu face nici un bine văduvei!...

lui, che divorava la sterile, priva di figli, e non faceva del bene alla vedova!

22 Ş i totuş, Dumnezeu prin puterea Lui lungeşte zilele celor sîlnici, şi iată -i în picioare cînd nu mai trăgeau nădejde de viaţă;

Invece Dio, con la sua forza, prolunga i giorni dei prepotenti, i quali risorgono quand’ormai disperavano della vita.

23 E l le dă linişte şi încredere, are privirile îndreptate spre căile lor.

Dà loro sicurezza, fiducia, e i suoi occhi vegliano sul loro cammino.

24 S 'au ridicat; şi într'o clipă nu mai sînt, cad, mor ca toţi oamenii, sînt tăiaţi ca spicele coapte.

Salgono in alto, poi scompaiono a un tratto; cadono, sono mietuti come gli altri mortali; sono falciati come le spighe del grano maturo.

25 N u este aşa? Cine mă va dovedi de minciună, cine-mi va nimici cuvintele mele?``

Se così non è, chi mi smentirà, chi annienterà il mio dire?»