1 ( Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al fiilor lui Core.) Ascultaţi lucrul acesta, toate popoarele, luaţi aminte, toţi locuitorii lumii:

Al direttore del coro. Dei figli di Core. Salmo. Ascoltate, popoli tutti; porgete orecchio, abitanti del mondo,

2 m ici şi mari, bogaţi şi săraci!

plebei e nobili, ricchi e poveri tutti insieme.

3 G ura mea va vorbi cuvinte înţelepte, şi inima mea are gînduri pline de judecată.

La mia bocca dirà parole sagge, il mio cuore mediterà pensieri intelligenti.

4 E u îmi plec urechea la pildele care îmi sînt însuflate, îmi încep cîntarea în sunetul arfei.

Io presterò orecchio a un proverbio, canterò sulla cetra il mio enigma.

5 P entru ce să mă tem în zilele nenorocirii, cînd mă înconjoară nelegiuirea protivnicilor mei?

Perché temere nei giorni funesti, quando mi circonda la malvagità dei miei avversari?

6 E i se încred în avuţiile lor, şi se fălesc cu bogăţia lor cea mare.

Essi hanno fiducia nei loro beni e si vantano della loro grande ricchezza,

7 D ar nu pot să se răscumpere unul pe altul, nici să dea lui Dumnezeu preţul răscumpărării.

ma nessun uomo può riscattare il fratello, né pagare a Dio il prezzo del suo riscatto.

8 R ăscumpărarea sufletului lor este aşa de scumpă, că nu se va face niciodată.

Il riscatto dell’anima sua è troppo alto e il denaro sarà sempre insufficiente,

9 N u vor trăi pe vecie, nu pot să nu vadă mormîntul.

perché essa viva in eterno ed eviti di vedere la tomba.

10 D a, îl vor vedea: căci înţelepţii mor, nebunul şi prostul deopotrivă pier, şi lasă altora avuţiile lor.

Infatti la vedrà: i sapienti muoiono; lo stolto e l’ignorante periscono tutti e lasciano ad altri le loro ricchezze.

11 E i îşi închipuiesc că vecinice le vor fi casele, că locuinţele lor vor dăinui din veac în veac, ei, cari dau numele lor la ţări întregi.

Pensano che le loro case dureranno per sempre e che le loro abitazioni siano eterne; perciò danno i loro nomi alle terre.

12 D ar omul pus în cinste nu dăinuieşte, ci este ca dobitoacele cari se taie.

Ma anche tenuto in grande onore, l’uomo non dura; egli è simile alle bestie che periscono.

13 I ată ce soartă au ei, cei plini de atîta încredere, precum şi cei ce îi urmează, cărora le plac cuvintele lor. -

Questo loro modo di comportarsi è follia; eppure i loro successori approvano i loro discorsi.

14 S înt duşi ca o turmă în locuinţa morţilor, îi paşte moartea, şi în curînd oamenii fără prihană îi calcă în picioare: li se duce frumuseţa, şi locuinţa morţilor le este locaşul.

Sono cacciati come pecore nel soggiorno dei morti; la morte è il loro pastore; e al mattino gli uomini retti li calpestano. La loro gloria deve consumarsi nel soggiorno dei morti e non avrà altra dimora.

15 D ar mie Dumnezeu îmi va scăpa sufletul din locuinţa morţilor, căci mă va lua supt ocrotirea Lui. -

Ma Dio riscatterà l’anima mia dal potere del soggiorno dei morti, perché mi prenderà con sé.

16 N u te teme cînd se îmbogăţeşte cineva, şi cînd i se înmulţesc vistieriile casei;

Non temere se uno si arricchisce, se aumenta la gloria della sua casa.

17 c ăci nu ia nimic cu el cînd moare: vistieriile lui nu se pogoară după el.

Perché, quando morrà, non porterà nulla con sé; la sua gloria non scenderà con lui.

18 S ă se tot creadă omul fericit în viaţă, să se tot laude cu bucuriile pe cari şi le face,

Benché tu, mentre vivi, ti ritenga felice e la gente ti ammiri per i tuoi successi,

19 c ăci tot în locuinţa părinţilor săi va merge, şi nu va mai vedea lumina niciodată.

tu te ne andrai con la generazione dei tuoi padri, che non vedranno mai più la luce.

20 O mul pus în cinste, şi fără pricepere, este ca dobitoacele pe cari le tai.

L’uomo che vive tra gli onori e non ha intelligenza è simile alle bestie che periscono.