1 C um tânjeşte cerbul după izvoarele de apă, aşa tânjeşte sufletul meu după Tine, Dumnezeule!

Como a corça anseia por águas correntes, a minha alma anseia por ti, ó Deus.

2 S ufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel Viu! Când voi putea veni să mă înfăţişez înaintea lui Dumnezeu?

A minha alma tem sede de Deus, do Deus vivo. Quando poderei entrar para apresentar-me a Deus?

3 L acrimile-mi sunt hrană zi şi noapte, când mi se spune fără încetare: „Unde este Dumnezeul tău?“

Minhas lágrimas têm sido o meu alimento de dia e de noite, pois me perguntam o tempo todo: “Onde está o seu Deus?”

4 M i se întristează sufletul când îmi aduc aminte cum treceam prin mulţime, conducând procesiunea către Casa lui Dumnezeu, în mijlocul strigătelor de bucurie şi de mulţumire ale mulţimii aflată în sărbătoare.

Quando me lembro destas coisas choro angustiado. Pois eu costumava ir com a multidão, conduzindo a procissão à casa de Deus, com cantos de alegria e de ação de graças entre a multidão que festejava.

5 S uflete al meu, de ce te mâhneşti şi gemi înăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci din nou Îl voi lăuda pe El, Mântuitorul meu

Por que você está assim tão triste, ó minha alma? Por que está assim tão perturbada dentro de mim? Ponha a sua esperança em Deus! Pois ainda o louvarei; ele é o meu Salvador e

6 ş i Dumnezeul meu! Sufletul meu se mâhneşte înăuntrul meu; de aceea îmi amintesc de Tine, din ţara Iordanului, înălţimile Hermonului, din muntele Miţar.

o meu Deus. A minha alma está profundamente triste; por isso de ti me lembro desde a terra do Jordão, das alturas do Hermom, desde o monte Mizar.

7 L a vuietul cascadelor Tale, un adânc cheamă un alt adânc. Toate valurile şi talazurile Tale au trecut peste mine.

Abismo chama abismo ao rugir das tuas cachoeiras; todas as tuas ondas e vagalhões se abateram sobre mim.

8 Z iua, Domnul îmi face parte de îndurarea Sa, iar noaptea am cu mine cântarea Lui şi rugăciunea către Dumnezeul vieţii mele.

Conceda-me o Senhor o seu fiel amor de dia; de noite esteja comigo a sua canção. É a minha oração ao Deus que me dá vida.

9 Î i zic lui Dumnezeu, Stânca mea: „De ce m-ai uitat? De ce trebuie să umblu întristat, asuprit de duşman?“

Direi a Deus, minha Rocha: Por que te esqueceste de mim? Por que devo sair vagueando e pranteando, oprimido pelo inimigo?

10 C a zdrobirea oaselor este batjocura prigonitorilor mei, când îmi zic mereu: „Unde este Dumnezeul tău?“

Até os meus ossos sofrem agonia mortal quando os meus adversários zombam de mim, perguntando-me o tempo todo: “Onde está o seu Deus?”

11 S uflete al meu, de ce te mâhneşti şi de ce gemi înăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci din nou Îl voi lăuda, pe El, Mântuitorul meu şi Dumnezeul meu!

Por que você está assim tão triste, ó minha alma? Por que está assim tão perturbada dentro de mim? Ponha a sua esperança em Deus! Pois ainda o louvarei; ele é o meu Salvador e o meu Deus.