1 و َقُلْتُ لِنَفسِي: «لِمَ لا أُجَرِّبُ اللَّذّاتِ وَأتَمَتَّعُ بِالحَياةِ.» فَوَجَدْتُ أنَّ هَذا أيضاً فارِغٌ.

„Am zis atunci inimii mele: «Voi încerca veselia, să văd dacă este bună!» Dar iată că şi aceasta este deşertăciune!

2 م ِنَ الحُمقِ أنْ يَضحَكَ الإنسانُ طَوالَ الوَقتِ. وَلا فائِدَةَ مِنَ التَّمَتُّعِ الدّائِمِ بِالمَلَذّاتِ.

Am zis despre râs: «Este o nebunie!», iar despre veselie – «Ce folos are?»

3 و َقَرَّرْتُ أنْ أُنعِشَ جَسَدِي بِالخَمْرِ بَينَما أملأُ قَلبِيَ بِالحِكْمَةِ. جَرَّبْتُ الحَماقَةَ، لأُحَقِّقَ أقصَى قَدْرٍ مِنَ السَّعادَةِ يُمكِنُ أنْ يُحَقِّقَهُ إنسانٌ طَوالَ حَياتِهِ فِي هَذا العالَمِ. هَلْ يَجلِبُ العَمَلُ الشّاقُّ السَّعادَةَ؟

Am hotărât în inima mea să-mi încerc trupul cu vin – timp în care inima mea mă va conduce cu înţelepciune – şi să îmbrăţişez astfel nebunia, până voi înţelege ce este bine să facă fiii oamenilor sub ceruri, în puţinele zile ale vieţii lor.

4 ث ُمَّ بَدَأْتُ أعمَلُ أعمالاً عَظِيمَةً. فَبَنَيتُ بُيُوتاً. وَغَرَسْتُ كُرُوماً لِنَفسِي.

Mi-am lărgit lucrările: mi-am construit case şi mi-am sădit vii,

5 غ َرَسْتُ بَساتِينَ، وَأنشَأْتُ حَدائِقَ. غَرَسْتُ كُلَّ أنواعِ الشَّجَرِ المُثمِرِ.

mi-am amenajat grădini şi parcuri şi am plantat în ele pomi cu tot felul de roade.

6 ع َمِلْتُ بِرَكَ ماءٍ لِنَفسِي، وَسَقَيتُ مِنْها بَساتِينِي.

Mi-am făcut iazuri cu apă pentru a uda mulţimea pomilor ce au răsărit.

7 ا قتَنَيتُ عَبِيداً وَجَوارِيَ. وَصارَ أبناؤُهُمُ الَّذِينَ وُلِدُوا لَهُمْ عَبِيداً فِي بَيتِي أيضاً. مَلَكْتُ الكَثِيرَ. كانَتْ لِي قُطعانٌ مِنَ البَقَرِ وَالمَواشِيَ. فَامتَلَكْتُ أكثَرَ مِنْ كُلِّ المُلُوكِ الَّذِينَ حَكَمُوا فِي القُدْسِ قَبلِي.

Mi-am cumpărat sclavi şi sclave şi am avut sclavi născuţi în casă; am avut turme – vite şi oi – am avut mai multe dobitoace decât toţi cei ce fuseseră înainte de mine la Ierusalim.

8 ك َوَّمْتُ فِضَّةً وَذَهَباً لِنَفسِي. وَمِنَ المُلُوكِ وَالشُّعُوبِ تَلَقَّيتُ كُنُوزاً وَهَدايا. وَكانَتْ لَدَيَّ الجَوارِي وَالمُغَنِّياتُ. وَتَمَتَّعْتُ بِكُلِّ ما يُمكِنُ أنْ يَتَمَتَّعَ بِهِ مَلِكٌ.

Mi-am strâns argint şi aur, bogăţii împărăteşti şi provincii; mi-am adus cântăreţi şi cântăreţe şi mi-am luat ceea ce le place cel mai mult bărbaţilor, şi anume una sau mai multe femei.

9 ص ِرْتُ عَظِيماً وَتَفَوَّقْتُ عَلَى جَمِيعِ الَّذِينَ عاشُوا فِي القُدْسِ قَبلِي. وَظَلَّتْ حِكمَتِي مَعِي لِتُعِينَنِي.

M-am îmbogăţit şi am sporit în avuţie mai mult decât predecesorii mei de la Ierusalim şi, cu toate acestea, mi-am păstrat şi înţelepciunea.

10 ك ُلَّما اشْتَهَتْ عَينايَ شَيئاً، سارَعْتُ إلَى الحُصُولِ عَلَيهِ. وَلَمْ أبخَلْ عَلَى نَفسِي بِكُلِّ ما يُفرِحُها. فَكانَتْ تِلكَ السَّعادَةُ ثَمَرَ كُلِّ تَعَبِي.

Nu am refuzat nimic din ceea ce mi-au cerut ochii şi nu mi-am oprit inima de la nici o bucurie, căci inima mea s-a bucurat de toată osteneala mea şi aceasta mi-a fost partea din toată truda mea.

11 ث ُمَّ تَفَحَّصْتُ كُلَّ ما عَمِلْتُهُ، وَالثَّروَةَ الَّتِي جَمَعْتُها، فَوَجَدْتُ أنَّ ذَلِكَ كُلَّهُ زائِلٌ وَكَمُطارَدَةِ الرِّيحِ. وَما مِنْ فائِدَةٍ فِي هَذِهِ الدُّنْيا. هَلِ الحِكْمَةُ هِيَ الجَواب؟

Apoi, când m-am uitat la toate lucrările făcute de mâinile mele şi la toată truda cu care le făcusem, am înţeles că totul este numai deşertăciune şi goană după vânt şi că nu există nici un câştig sub soare. Deşertăciunea înţelepciunii şi a prostiei

12 ف َقَرَّرْتُ أنْ أخُوضَ فِي مَعانِي الحِكمَةِ وَالجُنُونِ وَالحَماقَةِ. فَماذا يَقدِرُ المَلِكُ الَّذِي يَحْكُمُ بَعْدَ أبيهِ أنْ يَفعَلَ؟ فَلَيسَ مِنْ جَدِيدٍ يَفعَلُهُ.

Am cântărit apoi înţelepciunea, nebunia şi prostia. Ce poate să facă urmaşul împăratului decât tot ceea ce s-a făcut şi mai înainte?

13 ث ُمَّ رِايْتُ أنَّ الحِكْمَةَ أفضَلُ مِنَ الحَماقَةِ، كَما أنَّ النُّورَ أفضَلُ مِنَ الظُّلمَةِ.

Am înţeles că înţelepciunea este cu atât mai de folos decât prostia, cu cât lumina este mai de folos decât întunericul.

14 ف َالحَكِيمُ عَيناهُ يَقِظَتانِ فِي رَأسِهِ، أمّا الأحْمَقُ فَكَمَنْ يَمشِي فِي العَتْمَةِ. لَكِنِّي أدرَكتُ أنَّ الأحْمَقَ وَالحَكِيمَ يَنتَهِيانِ إلَى مَصِيرٍ واحِدٍ.

Înţeleptul ştie să-şi folosească ochii, dar prostul umblă în întuneric. Am înţeles însă că pe amândoi îi paşte aceeaşi soartă.

15 ف َقُلْتُ لِنَفسِي: «لَنْ يَختَلِفَ مَصِيرِي عَنْ مَصِيرِ الجاهِلِ. فَلِماذا أتعَبُ فِي السَّعِيِ إلَى الحِكْمَةِ؟» وَقُلْتُ لِنَفسِي: «هَذا أيضاً زائِلٌ.

Atunci mi-am zis în sinea mea: «Dacă şi pe mine mă paşte soarta prostului, atunci pentru ce am fost eu mai înţelept?» Şi am continuat în inima mea: «Şi aceasta este o deşertăciune!»

16 ا لاثنانِ يَمُوتانِ، الحَكِيمُ وَالأحْمَقُ! وَلَنْ يَذكُرَ النّاسُ أيّاً مِنْهُما إلَى الأبَدِ. سَرْعانَ ما سَيَنسَى النّاسُ كُلَّ ما فَعَلاهُ. وَهَكَذا لا فَرقَ بَينَ الحَكِيمِ وَالأحْمَقِ.» هَلِ السَّعادَةُ مُمكِنَةٌ فِي هَذِهِ الدُّنْيا؟

Căci pomenirea înţeleptului nu este mai veşnică decât a prostului; în zilele următoare deja totul este dat uitării; la fel cum moare înţeleptul, tot aşa moare şi prostul.

17 ف َكَرِهْتُ الحَياةَ. أحْزَنَنِي جَميعُ ما عَمِلَهُ النّاسُ فِي هَذِهِ الدُّنْيا، لأنَّهُ زائِلٌ وَكَمُطارَدَةِ الرِّيحِ.

Am ajuns astfel să urăsc viaţa, pentru că nu mi-a plăcut ce se întâmplă sub soare, căci totul este deşertăciune şi goană după vânt! Deşertăciunea ostenelii

18 و َكَرَهتُ كُلَّ ما أنجَزْتُهُ وَجَمَعْتُهُ نَتِيجَةَ تَعَبِي فِي هَذِهِ الدُّنْيا، إذْ رَأيتُ أنَّنِي سَأتْرُكُ كُلَّ شَيءٍ لِمَنْ هُمْ بَعْدِي.

Mi-am urât toată osteneala pe care eu însumi am depus-o sub soare şi pe care o las omului care vine după mine.

19 س َيَأْتِي آخَرُونَ لِيَسْتَولُوا عَلَى كُلِّ ما تَعِبْتُ فِيهِ وَخَطَّطَتُ لَهُ بِحِكْمَةٍ فِي هَذِهِ الدُّنْيا. وَلا أدرِي إنْ كانُوا سَيكُونُونَ حُكَماءَ أمْ حَمْقَى. هَذا أيْضاً فارِغٌ.

Cine ştie dacă va fi înţelept? Poate că un prost va lua în stăpânire toată osteneala pe care am depus-o şi am administrat-o cu înţelepciune sub soare... Şi aceasta este deşertăciune!

20 ف َعُدَّتُ وَسَلَّمْتُ قَلبِي لِليَأسِ، وَنَدِمْتُ عَلَى كُلِّ جَهْدٍ بَذَلْتُهُ فِي هَذِهِ الدُّنْيا.

M-am frământat până când inima mea a ajuns la disperare, din pricina ostenelii mele pe care am depus-o sub soare,

21 ر ُبَّما يَنجَحُ إنْسانٌ حِينَ يَستَخدِمُ حِكمَتَهُ وَمَهارَتَهُ. غَيرَ أنَّهُ يَمُوتُ تارِكاً كُلَّ ثِمارِ تَعَبِهِ لِمَنْ لَمْ يَتعَبُ فِيها. وَهَذا أيضاً مُحْزِنٌ وَفارِغٌ.

căci unii oameni lucrează cu înţelepciune, cu pricepere şi cu îndemânare ca apoi să îşi lase partea lor unui om care nu s-a trudit. Dar şi aceasta este o deşertăciune şi un mare rău!

22 م ا الَّذِي يَجنِيهِ الإنسانُ حَقّاً بَعْدَ كُلِّ تَعَبِهِ وَجِهادِهِ فِي هَذِهِ الدُّنْيا؟

Căci ce folos are omul din toată munca lui şi din toată osteneala pe care sufletul său a depus-o sub soare?

23 ن َصِيبُهُ مِنَ الأيّامِ أحزانٌ وَإحْباطاتٌ وَأعْمالٌ شاقَّةٌ. حَتَّى فِي اللَّيلِ يَظَلُّ القَلَقُ يُلاحِقُهُ. هَذا أيضاً زائِلٌ.

În toate zilele lui are parte numai de necazuri, iar îndeletnicirea sa zilnică este doar mâhnirea. Nici chiar noaptea nu i se odihneşte sufletul! Şi aceasta este o deşertăciune!

24 أ َلَيسَ أفضَلُ لِلإنْسانِ أنْ يَأْكُلَ وَيَشْرَبَ وَيَتَمَتَّعَ بِما يَنْبَغِيُ عَلَيهِ عَمَلُهُ؟ فَهَذا فَضلٌ مِنَ اللهِ.

Nu există alt bine pentru om decât să mănânce, să bea şi să-şi sature sufletul cu tot ce este bun din agoniseala lui. Am înţeles că şi aceasta vine din mâna lui Dumnezeu,

25 ف َمَنْ قَطَفَ مِنْ مُتَعِ الحَياةِ وَمَلَذّاتِها أكثَرَ مِنِّي؟

căci cine poate mânca şi cine se poate bucura fără El?

26 إ نْ فَعَلَ أحَدٌ صَلاحاً وَأرْضَى اللهَ، حِينَئِذٍ، يُعطِيهِ اللهُ حِكمَةً وَمَعرِفَةً وَفَرَحاً. أمّا الخاطِئُ فَلا يُعطِيهِ اللهُ إلّا جَمْعَ الأشياءِ وَتَكوِيمَها. فَيَأْخُذُها اللهُ مِنْهُ وَيُعطِيها لإنْسانٍ يُرضِيهِ. فَهَذا كُلُّهُ زائِلٌ وَكَمُطارَدَةِ الرِّيحِ.

Într-adevăr, omului care este plăcut înaintea Lui, El îi dă înţelepciune, pricepere şi bucurie, dar celui păcătos îi dă slujba să adune şi să strângă, pentru ca apoi să-i dea celui plăcut lui Dumnezeu. Şi aceasta este deşertăciune şi goană după vânt!“