1 А з рекох на сърцето си: Ела сега, да те опитам с веселба, Затова се наслаждавай с благо; И, ето, и това беше суета.

„Am zis atunci inimii mele: «Voi încerca veselia, să văd dacă este bună!» Dar iată că şi aceasta este deşertăciune!

2 Р екох за смеха: Лудост е, - И за веселбата: Що ползува тя?

Am zis despre râs: «Este o nebunie!», iar despre veselie – «Ce folos are?»

3 Н амислих в сърцето си да веселя плътта си с вино, Докато сърцето ми още се управляваше от мъдростта, И да усвоя безумието докле видя какво е добре да вършат човешките чада Под небето през всичките дни на живота си.

Am hotărât în inima mea să-mi încerc trupul cu vin – timp în care inima mea mă va conduce cu înţelepciune – şi să îmbrăţişez astfel nebunia, până voi înţelege ce este bine să facă fiii oamenilor sub ceruri, în puţinele zile ale vieţii lor.

4 Н аправих си големи работи; Съградих си къщи; насадих си лозя;

Mi-am lărgit lucrările: mi-am construit case şi mi-am sădit vii,

5 Н аправих си градини и садове, И насадих в тях всякакви плодни дървета;

mi-am amenajat grădini şi parcuri şi am plantat în ele pomi cu tot felul de roade.

6 Н аправих си водоеми, за да поя от тях Насаденият с дървета лес;

Mi-am făcut iazuri cu apă pentru a uda mulţimea pomilor ce au răsărit.

7 П ридобих слуги и слугини, И имах слуги родени в дома ми; Имах още добитък и стада Повече от всички, които са били преди мене в Ерусалим;

Mi-am cumpărat sclavi şi sclave şi am avut sclavi născuţi în casă; am avut turme – vite şi oi – am avut mai multe dobitoace decât toţi cei ce fuseseră înainte de mine la Ierusalim.

8 С ъбрах си и сребро, и злато, И особените скъпоценности на царете и на областите; Набавих си певци и певици, И насладите на човешките чада - Наложници твърде много.

Mi-am strâns argint şi aur, bogăţii împărăteşti şi provincii; mi-am adus cântăreţi şi cântăreţe şi mi-am luat ceea ce le place cel mai mult bărbaţilor, şi anume una sau mai multe femei.

9 Т ака станах велик и уголемих се Повече от всички, които са били преди мене в Ерусалим; Още и мъдростта ми си остана в мене.

M-am îmbogăţit şi am sporit în avuţie mai mult decât predecesorii mei de la Ierusalim şi, cu toate acestea, mi-am păstrat şi înţelepciunea.

10 И от всичко, което пожелаха очите ми, Нищо не им отрекох; Не спрях сърцето си от никаква веселба; Защото сърцето ми се радваше във всичките ми трудове, И това беше делът ми от всичкия ми труд.

Nu am refuzat nimic din ceea ce mi-au cerut ochii şi nu mi-am oprit inima de la nici o bucurie, căci inima mea s-a bucurat de toată osteneala mea şi aceasta mi-a fost partea din toată truda mea.

11 Т огава разгледах всичките дела, Които бяха извършили ръцете ми, И труда в който бях се трудил; И, ето всичко беше суета и гонене на вятър, И нямаше полза под слънцето.

Apoi, când m-am uitat la toate lucrările făcute de mâinile mele şi la toată truda cu care le făcusem, am înţeles că totul este numai deşertăciune şi goană după vânt şi că nu există nici un câştig sub soare. Deşertăciunea înţelepciunii şi a prostiei

12 И обърнах се да разгледам Мъдростта, и лудостта, и безумието, Защото що <може да стори> човек, който е дошъл подир царя Относно това, което е вече сторено?

Am cântărit apoi înţelepciunea, nebunia şi prostia. Ce poate să facă urmaşul împăratului decât tot ceea ce s-a făcut şi mai înainte?

13 Т огава видях, че мъдростта превъзхожда безумието, Както светлината превъзхожда тъмнината.

Am înţeles că înţelepciunea este cu atât mai de folos decât prostia, cu cât lumina este mai de folos decât întunericul.

14 Н а мъдрия очите са в главата му, А безумният ходи в тъмнина; Обаче аз познах още, че една участ Постига всички тях.

Înţeleptul ştie să-şi folosească ochii, dar prostul umblă în întuneric. Am înţeles însă că pe amândoi îi paşte aceeaşi soartă.

15 Т огава рекох в сърцето си: Каквото постига безумния Това ще постигне и мене; Защо, прочее, бях аз по-мъдър? За туй рекох в сърцето си, Че и това е суета.

Atunci mi-am zis în sinea mea: «Dacă şi pe mine mă paşte soarta prostului, atunci pentru ce am fost eu mai înţelept?» Şi am continuat în inima mea: «Şi aceasta este o deşertăciune!»

16 З ащото както на безумния така и на мъдрия, Не остава вечно паметта му, Понеже в идните дни всичко ще е вече забравено; И как умира мъдрият? - Както и безумният.

Căci pomenirea înţeleptului nu este mai veşnică decât a prostului; în zilele următoare deja totul este dat uitării; la fel cum moare înţeleptul, tot aşa moare şi prostul.

17 З атова намразих живота, Защото тежки ми <се видяха> делата, които стават под слънцето; Понеже всичко е суета и гонене на вятър.

Am ajuns astfel să urăsc viaţa, pentru că nu mi-a plăcut ce se întâmplă sub soare, căci totul este deşertăciune şi goană după vânt! Deşertăciunea ostenelii

18 Н амразих още и всичкия си труд, В който съм се трудил под слънцето, Защото трябва да го оставя на човека, който ще бъде подир мене;

Mi-am urât toată osteneala pe care eu însumi am depus-o sub soare şi pe care o las omului care vine după mine.

19 И кой знае мъдър ли ще бъде той или безумен? Но пак той ще властвува над всичкия ми труд, в който съм се трудил, И в който показах мъдрост под слънцето. И това е суета.

Cine ştie dacă va fi înţelept? Poate că un prost va lua în stăpânire toată osteneala pe care am depus-o şi am administrat-o cu înţelepciune sub soare... Şi aceasta este deşertăciune!

20 З атова аз наново направих сърцето си да се отчае Поради всичкия труд, в който съм се трудил под слънцето.

M-am frământat până când inima mea a ajuns la disperare, din pricina ostenelii mele pe care am depus-o sub soare,

21 З ащото има човек, който се е трудил С мъдрост, със знание и със сполука; Но пак той ще остави< всичко> за дял на едного, Който не е участвувал в труда му. И това е суета и голямо зло.

căci unii oameni lucrează cu înţelepciune, cu pricepere şi cu îndemânare ca apoi să îşi lase partea lor unui om care nu s-a trudit. Dar şi aceasta este o deşertăciune şi un mare rău!

22 З ащото каква полза на човека от всичкия му труд И от грижата на сърцето му, За което се изморява под слънцето?

Căci ce folos are omul din toată munca lui şi din toată osteneala pe care sufletul său a depus-o sub soare?

23 П онеже всичките му дни са <само> печал, И трудовете му скръб; И още и нощем сърцето му не си почива. И това е суета.

În toate zilele lui are parte numai de necazuri, iar îndeletnicirea sa zilnică este doar mâhnirea. Nici chiar noaptea nu i se odihneşte sufletul! Şi aceasta este o deşertăciune!

24 Н яма по-добро за човека освен да яде и да пие. И да прави душата си да се наслаждава от доброто на труда му. И аз видях, че и това е от Божията ръка.

Nu există alt bine pentru om decât să mănânce, să bea şi să-şi sature sufletul cu tot ce este bun din agoniseala lui. Am înţeles că şi aceasta vine din mâna lui Dumnezeu,

25 З ащото кой може да яде, И кой може да се наслаждава, повече от мене?

căci cine poate mânca şi cine se poate bucura fără El?

26 П онеже <Бог> дава на угодния Нему човек Мъдрост, и знание, и радост; А на грешния дава да се труди, и да събира, и да трупа, - За да даде <всичко> на угодния Богу. И това е суета и гонене на вятър.

Într-adevăr, omului care este plăcut înaintea Lui, El îi dă înţelepciune, pricepere şi bucurie, dar celui păcătos îi dă slujba să adune şi să strângă, pentru ca apoi să-i dea celui plăcut lui Dumnezeu. Şi aceasta este deşertăciune şi goană după vânt!“