1 L 'homme né de la femme! Sa vie est courte, sans cesse agitée.

Omul născut din femeie are zile puţine, dar pline de necaz.

2 I l naît, il est coupé comme une fleur; Il fuit et disparaît comme une ombre.

Răsare ca o floare şi se usucă; fuge ca o umbră şi nu se mai vede.

3 E t c'est sur lui que tu as l'oeil ouvert! Et tu me fais aller en justice avec toi!

Ai Tu ochii aţintiţi asupra unui astfel de om? Îl chemi Tu la judecată cu Tine?

4 C omment d'un être souillé sortira-t-il un homme pur? Il n'en peut sortir aucun.

Cine poate scoate ceva curat din ceva necurat? Nimeni!

5 S i ses jours sont fixés, si tu as compté ses mois, Si tu en as marqué le terme qu'il ne saurait franchir,

Zilele omului sunt hotărâte. Tu cunoşti numărul lunilor lui şi i-ai pus hotare pe care nu le poate trece.

6 D étourne de lui les regards, et donne-lui du relâche, Pour qu'il ait au moins la joie du mercenaire à la fin de sa journée.

Aşa că nu te mai uita la el şi lasă-l singur să se bucure ca un lucrător de ziua lui.

7 U n arbre a de l'espérance: Quand on le coupe, il repousse, Il produit encore des rejetons;

Pentru un copac tot mai este nădejde: dacă este tăiat, el va răsări din nou şi lăstarii lui nu încetează să reapară.

8 Q uand sa racine a vieilli dans la terre, Quand son tronc meurt dans la poussière,

Deşi rădăcina îi îmbătrâneşte în pământ şi-i piere trunchiul în ţărână,

9 I l reverdit à l'approche de l'eau, Il pousse des branches comme une jeune plante.

la mireasma apei va înmuguri şi va da ramuri ca o plantă.

10 M ais l'homme meurt, et il perd sa force; L'homme expire, et où est-il?

Fiinţa umană, însă, când moare, îşi pierde toată vlaga; omul, după ce îşi dă ultima suflare, nu mai este.

11 L es eaux des lacs s'évanouissent, Les fleuves tarissent et se dessèchent;

După cum apele pier din mare, iar râul seacă şi se usucă,

12 A insi l'homme se couche et ne se relèvera plus, Il ne se réveillera pas tant que les cieux subsisteront, Il ne sortira pas de son sommeil.

tot aşa omul se culcă şi nu se mai ridică, cât vor fi cerurile nu se mai trezeşte, nici nu se mai scoală din somnul lui.

13 O h! si tu voulais me cacher dans le séjour des morts, M'y tenir à couvert jusqu'à ce que ta colère fût passée, Et me fixer un terme auquel tu te souviendras de moi!

O! de m-ai ascunde în Locuinţa Morţilor, de m-ai acoperi până Îţi trece mânia şi de mi-ai hotărî o vreme când să-Ţi aminteşti de mine!

14 S i l'homme une fois mort pouvait revivre, J'aurais de l'espoir tout le temps de mes souffrances, Jusqu'à ce que mon état vînt à changer.

Dacă un om moare, va trăi el din nou? În toate zilele trudei mele, aş aştepta să-mi vină eliberarea.

15 T u appellerais alors, et je te répondrais, Tu languirais après l'ouvrage de tes mains.

Atunci mă vei chema şi-Ţi voi răspunde; vei tânji după lucrarea mâinilor Tale.

16 M ais aujourd'hui tu comptes mes pas, Tu as l'oeil sur mes péchés;

Atunci îmi vei număra paşii şi nu-mi vei mai ţine în seamă păcatul;

17 M es transgressions sont scellées en un faisceau, Et tu imagines des iniquités à ma charge.

vei pecetlui fărădelegile mele într-un sac şi-mi vei acoperi nedreptatea.

18 L a montagne s'écroule et périt, Le rocher disparaît de sa place,

Dar aşa cum munţii cad şi se surpă, iar stânca e mutată din locul ei

19 L a pierre est broyée par les eaux, Et la terre emportée par leur courant; Ainsi tu détruis l'espérance de l'homme.

şi aşa cum apa sapă în piatră, iar torenţii spală pământul, tot aşa distrugi Tu nădejdea omului.

20 T u es sans cesse à l'assaillir, et il s'en va; Tu le défigures, puis tu le renvoies.

Îl învingi pentru totdeauna şi el se duce; îi schimbi înfăţişarea şi apoi îl izgoneşti.

21 Q ue ses fils soient honorés, il n'en sait rien; Qu'ils soient dans l'abaissement, il l'ignore.

Dacă fiii lui sunt onoraţi, el nu ştie, dacă sunt înjosiţi, el nu vede.

22 C 'est pour lui seul qu'il éprouve de la douleur en son corps, C'est pour lui seul qu'il ressent de la tristesse en son âme.

El simte doar durerea trupului său şi suferă doar pentru sine.“