1 Î n primul an de domnie al lui Belşaţar, împăratul Babilonului, Daniel a avut un vis şi i-au trecut prin minte viziuni, în timp ce dormea. La urmă, Daniel a scris visul şi a povestit lucrurile care aveau însemnătate.
No primeiro ano de Belsazar, rei de Babilônia, teve Daniel, na sua cama, um sonho e visões da sua cabeça. Então escreveu o sonho, e relatou a suma das coisas.
2 D aniel a spus astfel: „În timpul vedeniei mele de noapte, m-am uitat şi iată că cele patru vânturi ale cerului au izbucnit pe marea cea mare.
Falou Daniel, e disse: Eu estava olhando, numa visão noturna, e eis que os quatro ventos do céu agitavam o Mar Grande.
3 Ş i patru fiare mari, diferite una de cealaltă, au ieşit din mare.
E quatro grandes animais, diferentes uns dos outros, subiam do mar.
4 P rima semăna cu un leu şi avea aripi de vultur. M-am uitat până când i-au fost smulse aripile, a fost ridicată de la pământ, a stat în picioare ca un om şi i s-a dat o inimă de om.
O primeiro era como leão, e tinha asas de águia; enquanto eu olhava, foram-lhe arrancadas as asas, e foi levantado da terra, e posto em dois pés como um homem; e foi-lhe dado um coração de homem.
5 Ş i iată că o altă fiară, a doua, era ca un urs. Ea stătea culcată pe o parte, ţinând trei coaste în gură, între colţi. Şi i s-a zis astfel: «Scoală-te şi mănâncă multă carne!»
Continuei olhando, e eis aqui o segundo animal, semelhante a um urso, o qual se levantou de um lado, tendo na boca três costelas entre os seus dentes; e foi-lhe dito assim: Levanta-te, devora muita carne.
6 Î n momentul acela m-am uitat şi iată că mai era o alta, ca un leopard. Fiara aceasta avea pe spate patru aripi ca de pasăre şi patru capete; şi i s-a dat stăpânire.
Depois disto, continuei olhando, e eis aqui outro, semelhante a um leopardo, e tinha nas costas quatro asas de ave; tinha também este animal quatro cabeças; e foi-lhe dado domínio.
7 Î n momentul acela, în timpul vedeniilor mele de noapte, m-am uitat şi iată că era o a patra fiară, înfricoşătoare, înspăimântătoare şi nespus de puternică. Avea două rânduri mari de dinţi de fier, devora, sfărâma şi călca resturile în picioare; era diferită de toate fiarele de dinaintea ei şi avea zece coarne.
Depois disto, eu continuava olhando, em visões noturnas, e eis aqui o quarto animal, terrível e espantoso, e muito forte, o qual tinha grandes dentes de ferro; ele devorava e fazia em pedaços, e pisava aos pés o que sobejava; era diferente de todos os animais que apareceram antes dele, e tinha dez chifres.
8 M ă uitam cu atenţie la coarne şi iată că a apărut între ele un alt corn, mai mic, iar trei dintre primele coarne au fost dezrădăcinate dinaintea lui. Acest corn avea nişte ochi ca ochii de om şi o gură care vorbea cu trufie.
Eu considerava os chifres, e eis que entre eles subiu outro chifre, pequeno, diante do qual três dos primeiros chifres foram arrancados; e eis que neste chifre havia olhos, como os de homem, e uma boca que falava grandes coisas.
9 Î n timp ce mă uitam, nişte tronuri au fost aşezate şi un Îmbătrânit de Zile a luat loc. Haina Lui era albă ca zăpada, iar părul capului Lui era ca lâna curată. Tronul Lui era numai flăcări de foc, iar roţile tronului erau un foc aprins.
Eu continuei olhando, até que foram postos uns tronos, e um ancião de dias se assentou; o seu vestido era branco como a neve, e o cabelo da sua cabeça como lã puríssima; o seu trono era de chamas de fogo, e as rodas dele eram fogo ardente.
10 U n râu de foc curgea ieşind dinaintea Lui. Mii de mii de slujitori Îi slujeau şi de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui. S-a ţinut judecata şi nişte cărţi au fost deschise.
Um rio de fogo manava e saía de diante dele; milhares de milhares o serviam, e miríades de miríades assistiam diante dele. Assentou-se para o juízo, e os livros foram abertos.
11 A m continuat să mă uit din pricina răsunetului cuvintelor trufaşe pe care cornul acela le rostea. M-am uitat până când fiara a fost ucisă şi trupul ei a fost distrus şi aruncat în foc, ca să fie ars.
Então estive olhando, por causa da voz das grandes palavras que o chifre proferia; estive olhando até que o animal foi morto, e o seu corpo destruído; pois ele foi entregue para ser queimado pelo fogo.
12 C elorlalte fiare li s-a luat stăpânirea, dar li s-a îngăduit o prelungire a vieţii până la o vreme şi un timp anume.
Quanto aos outros animais, foi-lhes tirado o domínio; todavia foi-lhes concedida prolongação de vida por um prazo e mais um tempo.
13 M -am uitat în timpul viziunilor mele de noapte şi iată că pe norii cerului venea Cineva Care era ca un fiu al omului. El S-a apropiat de Cel Îmbătrânit de Zile şi a fost adus înaintea Acestuia.
Eu estava olhando nas minhas visões noturnas, e eis que vinha com as nuvens do céu um como filho de homem; e dirigiu-se ao ancião de dias, e foi apresentado diante dele.
14 L ui I s-a dat stăpânirea, onoarea şi Împărăţia, ca să-I slujească toate popoarele, neamurile şi oamenii de orice limbă! Stăpânirea Lui este o stăpânire veşnică, care nu va trece, iar Împărăţia Lui nu va fi distrusă niciodată! Interpretarea viziunii
E foi-lhe dado domínio, e glória, e um reino, para que todos os povos, nações e línguas o servissem; o seu domínio é um domínio eterno, que não passará, e o seu reino tal, que não será destruído.
15 E u, Daniel, m-am tulburat în duhul meu, şi viziunile din mintea mea m-au înspăimântat.
Quanto a mim, Daniel, o meu espírito foi abatido dentro do corpo, e as visões da minha cabeça me perturbavam.
16 M -am apropiat de unul dintre cei ce stăteau în preajmă şi i-am cerut adevărul cu privire la toate acestea. El mi-a vorbit şi mi-a făcut cunoscută interpretarea acestor lucruri:
Cheguei-me a um dos que estavam perto, e perguntei-lhe a verdadeira significação de tudo isso. Ele me respondeu e me fez saber a interpretação das coisas.
17 „ Aceste patru fiare mari sunt patru împăraţi care se vor ridica pe pământ.
Estes grandes animais, que são quatro, são quatro reis, que se levantarão da terra.
18 D ar sfinţii Celui Preaînalt vor primi Împărăţia şi o vor stăpâni pe vecie, pentru veci de veci.“
Mas os santos do Altíssimo receberão o reino e o possuirão para todo o sempre, sim, para todo o sempre.
19 A poi am dorit să mă lămuresc cu privire la fiara a patra, care era diferită de toate celelalte şi nespus de înfricoşătoare; avea colţi de fier şi gheare de bronz, devora, sfărâma şi călca resturile în picioare.
Então tive desejo de conhecer a verdade a respeito do quarto animal, que era diferente de todos os outros, sobremodo terrível, com dentes de ferro e unhas de bronze; o qual devorava, fazia em pedaços, e pisava aos pés o que sobrava;
20 A m dorit să mă lămuresc şi cu privire la cele zece coarne de pe capul ei, precum şi cu privire la celălalt corn care ieşise şi dinaintea căruia căzuseră trei, acel corn care avea ochi, o gură care vorbea cu trufie şi o înfăţişare mai impunătoare decât a celorlalte.
e também a respeito dos dez chifres que ele tinha na cabeça, e do outro que subiu e diante do qual caíram três, isto é, daquele chifre que tinha olhos, e uma boca que falava grandes coisas, e parecia ser mais robusto do que os seus companheiros.
21 M -am uitat iarăşi şi am văzut cum cornul acela a făcut război cu sfinţii şi a putut să-i biruiască,
Enquanto eu olhava, eis que o mesmo chifre fazia guerra contra os santos, e prevalecia contra eles,
22 p ână când a venit Cel Îmbătrânit de Zile şi a făcut dreptate sfinţilor Celui Preaînalt şi până când a sosit vremea când sfinţii au luat în stăpânire Împărăţia.
até que veio o ancião de dias, e foi executado o juízo a favor dos santos do Altíssimo; e chegou o tempo em que os santos possuíram o reino.
23 I ată ce mi-a zis: „Fiara a patra este o a patra împărăţie care va fi pe pământ. Ea va fi diferită de toate celelalte împărăţii; va devora tot pământul, îl va călca în picioare şi-l va sfărâma.
Assim me disse ele: O quarto animal será um quarto reino na terra, o qual será diferente de todos os reinos; devorará toda a terra, e a pisará aos pés, e a fará em pedaços.
24 I ar cele zece coarne sunt zece împăraţi care se vor ridica din împărăţia aceasta. După ei se va ridica un altul, dar el va fi diferit de predecesorii săi şi îi va umili pe trei împăraţi.
Quanto aos dez chifres, daquele mesmo reino se levantarão dez reis; e depois deles se levantará outro, o quál será diferente dos primeiros, e abaterá a três reis.
25 E l va rosti cuvinte jignitoare împotriva Celui Preaînalt şi îi va asupri pe sfinţii Celui Preaînalt. Se va gândi să schimbe vremurile hotărâte prin lege, iar sfinţii vor fi daţi în mâna lui o vreme, vremuri şi o jumătate de vreme.
Proferirá palavras contra o Altíssimo, e consumirá os santos do Altíssimo; cuidará em mudar os tempos e a lei; os santos lhe serão entregues na mão por um tempo, e tempos, e metade de um tempo.
26 D ar va fi o judecată şi i se va lua stăpânirea, ca să fie distrusă şi nimicită pentru totdeauna.
Mas o tribunal se assentará em juízo, e lhe tirará o domínio, para o destruir e para o desfazer até o fim.
27 A poi domnia, stăpânirea şi măreţia împărăţiilor care sunt pretutindeni sub ceruri vor fi date poporului sfinţilor Celui Preaînalt. Împărăţia Lui este o împărăţie veşnică şi toate stăpânirile Îi vor sluji şi Îl vor asculta.“
O reino, e o domínio, e a grandeza dos reinos debaixo de todo o céu serão dados ao povo dos santos do Altíssimo. O seu reino será um reino eterno, e todos os domínios o servirão, e lhe obedecerão.
28 A ici s-au încheiat cuvintele. Pe mine, Daniel, m-au înspăimântat foarte tare gândurile mele şi mi s-a schimbat culoarea feţei, dar am păstrat cuvintele în inima mea.
Aqui é o fim do assunto. Quanto a mim, Daniel, os meus pensamentos muito me perturbaram e o meu semblante se mudou; mas guardei estas coisas no coração.