1 C IERTAMENTE tiempo limitado tiene el hombre sobre la tierra, Y sus días son como los días del jornalero.

Oare nu are omul o viaţă plină de trudă pe pământ? Oare nu sunt zilele lui ca ale unui ziler ?

2 C omo el siervo anhela la sombra, Y como el jornalero espera el reposo de su trabajo:

Ca un sclav care tânjeşte după umbra serii sau ca un lucrător ce îşi aşteaptă plata,

3 A sí poseo yo meses de vanidad, Y noches de trabajo me dieron por cuenta.

aşa am avut şi eu parte de luni de deşertăciune şi nopţi de necaz mi s-au dat.

4 C uando estoy acostado, digo: ¿Cuándo me levantaré? Y mide mi corazón la noche, Y estoy harto de devaneos hasta el alba.

Când mă culc, mă întreb: «Când mă voi trezi?» Dar noaptea e aşa de lungă şi mă frământ până în zori.

5 M i carne está vestida de gusanos, y de costras de polvo; Mi piel hendida y abominable.

Trupul îmi este acoperit de viermi şi de coji pământii; pielea îmi crapă şi supurează,

6 Y mis días fueron más ligeros que la lanzadera del tejedor, Y fenecieron sin esperanza.

zilele mele sunt mai iuţi decât suveica ţesătorului şi se sfârşesc fără nădejde.

7 A cuérdate que mi vida es viento, Y que mis ojos no volverán á ver el bien.

Adu-Ţi aminte, Dumnezeule, că viaţa mi-e doar o suflare! Ochii mei nu vor mai vedea niciodată fericirea.

8 L os ojos de los que me ven, no me verán más: Tus ojos sobre mí, y dejaré de ser.

Ochiul care mă priveşte nu mă va mai vedea; ochii Tăi mă vor căuta, dar eu nu voi mai fi.

9 L a nube se consume, y se va: Así el que desciende al sepulcro no subirá;

Ca norul care se risipeşte şi trece, aşa nu se va mai ridica cel ce se coboară în Locuinţa Morţilor.

10 N o tornará más á su casa, Ni su lugar le conocerá más.

Nu se va mai întoarce niciodată acasă, locul său nu-l va mai cunoaşte.

11 P or tanto yo no reprimiré mi boca; Hablaré en la angustia de mi espíritu, Y quejaréme con la amargura de mi alma.

De aceea eu nu voi tăcea, ci, în durerea duhului meu, voi vorbi, în amărăciunea sufletului meu, mă voi plânge!

12 ¿ Soy yo la mar, ó ballena, Que me pongas guarda?

Sunt eu Marea sau monstrul Tanin, de ai pus o strajă în jurul meu?

13 C uando digo: Mi cama me consolará, Mi cama atenuará mis quejas;

Când zic: «Patul meu mă va mângâia şi aşternutul îmi va alina plângerea!»,

14 E ntonces me quebrantarás con sueños, Y me turbarás con visiones.

atunci Tu mă înspăimânţi cu visuri şi mă îngrozeşti cu vedenii.

15 Y así mi alma tuvo por mejor el ahogamiento, Y quiso la muerte más que mis huesos.

Aşa că aş alege mai bine sugrumarea, mai bine moartea, decât aceste oase.

16 A burríme: no he de vivir yo para siempre; Déjáme, pues que mis días son vanidad.

Le dispreţuiesc …! Nu voi trăi în veci! Lasă-mă singur, căci doar o suflare îmi este viaţa.

17 ¿ Qué es el hombre, para que lo engrandezcas, Y que pongas sobre él tu corazón,

Ce este omul ca să-ţi pese atât de mult de el şi să-i dai aşa multă atenţie,

18 Y lo visites todas las mañanas, Y todos los momentos lo pruebes?

să-l cercetezi în fiecare dimineaţă şi să-l încerci în orice clipă?

19 ¿ Hasta cuándo no me dejarás, Ni me soltarás hasta que trague mi saliva?

Nu vei înceta oare să te mai uiţi la mine şi să mă laşi astfel singur, măcar până-mi înghit saliva?

20 P equé, ¿qué te haré, oh Guarda de los hombres? ¿Por qué me has puesto contrario á ti, Y que á mí mismo sea pesado?

Dacă am păcătuit, ce Ţi-am făcut Ţie, Veghetor al oamenilor? De ce m-ai luat drept ţintă? Am devenit o povară pentru Tine?

21 ¿ Y por qué no quitas mi rebelión, y perdonas mi iniquidad? Porque ahora dormiré en el polvo, Y si me buscares de mañana, ya no seré.

De ce nu-mi ierţi păcatul şi nu-mi dai la o parte nelegiuirea? Curând voi fi zăcând în ţărână, mă vei căuta, dar nu voi mai fi.“