1 « Perché non sono dall’Onnipotente fissati dei tempi in cui renda la giustizia? Perché quelli che lo conoscono non vedono quei giorni?

De ce nu hotărăşte Cel Atotputernic vremuri pentru judecată? De ce aşteaptă în zadar astfel de zile cei ce Îl cunosc?

2 G li empi spostano i confini, rapiscono greggi e le conducono al pascolo;

Oamenii mută pietrele de hotar, pasc turme pe care le-au furat.

3 p ortano via l’asino dell’orfano, prendono in pegno il bue della vedova;

Iau măgarul orfanului, iau ca zălog boul văduvei.

4 m andano via dalla strada i bisognosi, i poveri del paese si nascondono tutti insieme.

Îmbrâncesc de pe cale pe cei în nevoie şi silesc pe toţi săracii din ţară să se ascundă.

5 E ccoli, che come onagri del deserto escono al loro lavoro in cerca di cibo; solo il deserto dà pane ai loro figli.

Asemenea măgarilor sălbatici din deşert, aşa ies cei săraci la lucru ca să caute hrană, iar pustia le oferă hrană pentru copiii lor.

6 R accolgono nei campi la loro pastura, racimolano nella vigna dell’empio;

Ei îşi adună nutreţul de pe câmp şi culeg struguri în via celui rău.

7 p assano la notte nudi, senza vestito, senza una coperta che li ripari dal freddo.

Îşi petrec noaptea goi, lipsiţi de îmbrăcăminte şi fără învelitoare împotriva frigului.

8 B agnati dagli acquazzoni di montagna, per mancanza di rifugi, si stringono alle rocce.

Sunt pătrunşi de ploaia munţilor şi se ghemuiesc lângă stânci pentru adăpost.

9 C e n’è di quelli che strappano dalla mammella l’orfano, che prendono pegni dai poveri!

Orfanul este smuls de la sân, iar copilul săracului este luat drept zălog.

10 E questi se ne vanno nudi, senza vestiti; hanno fame e portano i covoni.

Neavând haine, umblă goi; strâng snopi, dar sunt flămânzi.

11 F anno l’olio nel recinto dell’empio; calcano l’uva nel tino e patiscono la sete.

Zdrobesc măsline între pietre, calcă struguri, dar suferă de sete.

12 S ale dalle città il gemito dei moribondi; i feriti implorano aiuto, e Dio non si cura di queste infamie!

Din cetate se aud gemete de moarte şi sufletele celor răniţi strigă după ajutor … Totuşi Dumnezeu nu condamnă pe nimeni.

13 C e ne sono di quelli che si ribellano alla luce, non ne conoscono le vie, non ne battono i sentieri.

Sunt alţii care se răscoală împotriva luminii, care nu cunosc căile ei şi nu rămân pe cărările ei.

14 L ’assassino si alza sul far del giorno; ammazza il misero e il povero; e la notte fa il ladro.

Ucigaşul se scoală în amurgul zilei şi omoară pe cel sărac şi nevoiaş, iar noaptea fură.

15 L ’occhio dell’adultero spia il crepuscolo, dicendo: “Nessuno mi vedrà!”, e si copre con un fazzoletto il volto.

Ochii celui adulter pândeşte amurgul; el îşi zice: «Nimeni nu mă va vedea!» şi îşi acoperă faţa.

16 I ladri, di notte, sfondano le case; di giorno, si tengono rinchiusi; non conoscono la luce.

Noaptea sparg case, iar în timpul zilei stau închişi. Ei nu cunosc lumina.

17 I l mattino è per essi come ombra di morte; appena lo scorgono provano i terrori del buio.

Pentru toţi aceştia dimineaţa este o beznă adâncă, sunt prieteni cu spaimele întunecimilor.

18 V oi dite: “L’empio è un fuscello sulla faccia delle acque; la sua parte sulla terra è maledetta; non prenderà più la via delle vigne”.

Ei sunt iuţi ca spuma apelor, partea lor de pământ este blestemată. Nimeni nu trece pe drumul spre viile lor.

19 C ome la siccità e il calore assorbono le acque della neve, così il soggiorno dei morti inghiotte chi ha peccato.

Aşa cum seceta şi căldura sorb apele zăpezii, tot aşa înghite Locuinţa Morţilor pe cei ce-au păcătuit.

20 I l grembo che lo portò, lo dimentica; i vermi ne fanno il loro pasto delizioso, nessuno più lo ricorda. L’iniquo sarà troncato come un albero:

Pântecele mamei îi uită şi viermele îi găseşte gustoşi. Nimeni nu-şi mai aduce aminte de ei. Astfel răutatea e zdrobită ca un copac.

21 l ui, che divorava la sterile, priva di figli, e non faceva del bene alla vedova!

Ei pradă femeia fără copii şi nu fac nici un bine văduvei.

22 I nvece Dio, con la sua forza, prolunga i giorni dei prepotenti, i quali risorgono quand’ormai disperavano della vita.

Totuşi, prin puterea Sa, El îi dă la o parte pe cei măreţi; când Dumnezeu Se ridică împotriva lor, ei nu mai au speranţă de viaţă.

23 D à loro sicurezza, fiducia, e i suoi occhi vegliano sul loro cammino.

El le dă siguranţă şi sunt sprijiniţi; ochii Lui sunt asupra căilor lor.

24 S algono in alto, poi scompaiono a un tratto; cadono, sono mietuti come gli altri mortali; sono falciati come le spighe del grano maturo.

Sunt înălţaţi pentru puţină vreme, dar apoi trec. Cad şi sunt adunaţi ca toţi ceilalţi, sunt tăiaţi ca spicele de grâu.

25 S e così non è, chi mi smentirà, chi annienterà il mio dire?»

Dacă nu este aşa, cine poate dovedi că mint şi cine-mi poate nimici vorbele?“