1 ب ارِكِي اللهَ يا نَفسِي! يا اللهُ إلَهِي، عَظِيمٌ أنتَ، لابِسٌ مَجداً وَكَرامَةً.

Binecuvîntează, suflete, pe Domnul! Doamne, Dumnezeule, Tu eşti nemărginit de mare! Tu eşti îmbrăcat cu strălucire şi măreţie!

2 ي َلُفُّ نَفسَهُ بِالنُّورِ كَما بِثَوبٍ. وَكَسِتارَةٍ يَبسِطُ السَّماءَ.

Te înveleşti cu lumina ca şi cu o manta; întinzi cerurile ca un cort.

3 ف َوقَ السُّحُبِ بَنَى حُجُراتِهِ العُلْوِيَّةَ. يَجعَلُ الغُيُومَ مَركَبَتَهُ. وَعَلَى أجنِحَةِ الرِّيحِ يَعبُرُ السَّماءَ.

Cu apele Îţi întocmeşti vîrful locuinţei Tale; din nori Îţi faci carul, şi umbli pe aripile vîntului.

4 ه ُوَ يَجعَلُ رُسُلَهُ رِياحاً، وَيَجعَلُ خُدّامَهُ ناراً وَلَهِيباً.

Din vînturi Îţi faci soli, şi din flăcări de foc, slujitori.

5 ث َبَّتَ الأرْضَ عَلَى أساساتِها، فَلا تَهْتَزُّ أبَداً.

Tu ai aşezat pămîntul pe temeliile lui, şi niciodată nu se va clătina.

6 غ َطَّى الأرْضَ بِالمُحِيطِ كَدِثارٍ، مُغَطِّياً بِالماءِ الجِبالَ.

Tu îl acoperisei cu adîncul cum l-ai acoperi cu o haină; apele stăteau pe munţi,

7 و َعِندَ تَوبِيخِكَ، عِندَ صَوتِكَ المُرعِدِ، اندَفَعَ الماءُ مِنَ الجِبالِ.

dar, la ameninţarea Ta, au fugit, la glasul tunetului Tău au luat -o la fugă,

8 ا لجِبالُ ارتَفَعَتْ، وَالوِديانُ سَقَطَتْ، كُلُّ واحِدٍ إلَى المَكانِ الَّذِي عَيَّنتَهُ لَهُ.

suindu-se pe munţi şi pogorîndu-se în văi, pînă la locul, pe care li -l hotărîsei Tu.

9 و َضَعتَ حُدُوداً لا تَقدِرُ المِياهُ أنْ تَتَجاوَزَها لِتُغَطِّيَ الأرْضَ.

Le-ai pus o margine, pe care nu trebuie s'o treacă, pentruca să nu se mai întoarcă să acopere pămîntul.

10 ج َعَلْتَ اليَنابِيعَ تَصُبُّ فِي الجَداوِلِ المُتَدَفِّقَةِ بَينَ الجِبالِ.

Tu faci să ţîşnească izvoarele în văi, şi ele curg printre munţi.

11 ت َسقِي الجَداوِلُ كُلَّ الحَيواناتِ البَرِّيَّةَ. وَتَأتِي حَتَّى الحَمِيرُ البَرِّيَّةُ لِتُطفِئَ ظَمَأَها.

Tu adăpi la ele toate fiarele cîmpului; în ele îşi potolesc setea măgarii sălbatici.

12 ت َصنَعُ الطُّيُورُ أعشاشَها قُربَ الماءِ، مُغَنِّيَةً عَلَى أغصانِ الأشجارِ القَرِيبَةِ.

Păsările cerului locuiesc pe marginile lor, şi fac să le răsune glasul printre ramuri.

13 ي َسقِي الجِبالَ بِماءٍ مِنْ غُرَفِهِ العُلْوِيَّةِ، فَتَشبَعُ الأرْضُ مِنْ ثَمَرِ يَدَيهِ.

Din locaşul Tău cel înalt Tu uzi munţii; şi se satură pămîntul de rodul lucrărilor Tale.

14 ي ُطلِعُ لِلبَهائِمِ أعشاباً، وَالحُبُوبَ لِكَي يَعمَلَ الإنسانُ وَيُخرِجُ مِنَ الأرْضِ خُبْزاً،

Tu faci să crească iarba pentru vite, şi verdeţuri pentru nevoile omului, ca pămîntul să dea hrană:

15 و َنَبِيذاً يُفَرِّحُ قُلُوبَ النّاسِ! وَزَيتاً يُلَمِّعُ وُجُوهَنا، وَخُبْزاً يَسنِدُ أجسادَنا.

vin, care înveseleşte inima omului, untdelemn, care -i înfrumuseţează faţa, şi pîne, care -i întăreşte inima.

16 ا لأشجارُ العِملاقَةُ الَّتِي زَرَعَها اللهُ تَتَغَذَّى حَسَناً. هَذِهِ أشجارُ أرْزِ لُبنانَ،

Se udă copacii Domnului, cedrii din Liban, pe cari i -a sădit El.

17 ح َيثُ الطُّيُورُ، مِنَ الدُّورِيِّ إلَى اللَّقلَقِ، تَبنِي بُيُوتَها فِي أغْصانِ السَّرُوِ.

În ei îşi fac păsările cuiburi; iar cocostîrcul îşi are locuinţa în chiparoşi;

18 ا لجِبالُ العالِيَةُ هِيَ مَسكَنٌ لِماعِزِ الجَبَلِ. وَالصُّخُورُ مَلاجِئُ لِحَيوانِ الغُرِيرِ.

munţii cei înalţi sînt pentru ţapii sălbatici, iar stîncile sînt adăpost pentru iepuri.

19 خ َلَقْتَ القَمَرَ لِتَحدِيدِ المَواسِمِ، وَالشَّمسُ تَعرِفُ وَقتَ مَغِيبِها.

El a făcut luna ca să arate vremile; soarele ştie cînd trebuie să apună.

20 خ َلَقْتَ الظُّلمَةَ لِيَكُونَ هُناكَ لَيلٌ، لِكَي تَخرُجَ حَيواناتُ الغابَةِ وَتَطُوفَ.

Tu aduci întunerecul, şi se face noapte: atunci toate fiarele pădurilor se pun în mişcare;

21 ا لأُسُودُ تَزأرُ مِنْ أجلِ فَرِيسَةٍ مُلتَمِسَةً مِنَ اللهِ طَعامَها.

puii de lei mugesc după pradă, şi îşi cer hrana dela Dumnezeu.

22 ث ُمَّ تُشرِقُ الشَّمسُ، فَتَعُودُ حَيواناتُ اللَّيلِ لِتَربُضَ فِي مَساكِنِها.

Cînd răsare soarele, ele fug înapoi, şi se culcă în vizuinile lor.

23 ث ُمَّ يَخرُجُ النّاسُ لِيَعمَلُوا، لِيَقُومُوا بِأعمالِهِمْ حَتَّى المَساءِ.

Dar omul iese la lucrul său, şi la munca lui, pînă seara.

24 ي ا اللهُ أعمالُكَ لا تُحصَى! صَنَعْتَها كُلَّها بِحِكمَةٍ! الأرْضُ مَملُوءَةٌ بِصَنائِعِكَ.

Cît de multe sînt lucrările Tale, Doamne! Tu pe toate le-ai făcut cu înţelepciune, şi pămîntul este plin de făpturile Tale.

25 ه ا البَحرُ مَثَلاً! هُوَ واسِعٌ وَمُمتَدٌّ، وَمَملُوءٌ بِحَيواناتٍ كَبيرَةٍ وَصَغِيرَةٍ بِلا عَدَدٍ!

Iată marea cea întinsă şi mare: în ea se mişcă nenumărate vieţuitoare mici şi mari.

26 ع َلَى سَطحِهِ تُبحِرُ السُّفُنُ، وَفِي أعماقِهِ يَلعَبُ لِوِياثانُ الَّذي صَنَعْتَهُ.

Acolo în ea, umblă corăbiile, şi în ea este leviatanul acela pe care l-ai făcut să se joace în valurile ei.

27 ك ُلُّها إلَيكَ تَأتِي لِتَنالَ نَصِيبَها مِنَ الطَّعامِ فِي حِينِهِ.

Toate aceste vieţuitoare Te aşteaptă, ca să le dai hrana la vreme.

28 ت َفتَحُ يَدَيكَ وَتَنثُرُ طَعامَها لِتَلتَقِطَهُ، فَتَشبَعَ خَيراتٍ.

Le -o dai Tu, ele o primesc; Îţi deschizi Tu mîna, ele se satură de bunătăţile Tale.

29 ل َكِنْ حِينَ تُدِيرُ لَها ظَهرَكَ، فَإنَّها تَرتَعِبُ وَتَحبِسُ أنْفاسَها. تَضعُفُ وَتَمُوتُ، وَإلَى التُّرابِ تَعُودُ.

Îţi ascunzi Tu Faţa, ele tremură; le iei Tu suflarea: ele mor, şi se întorc în ţărîna lor.

30 ل َكِنْ عِندَما تُرسِلُ رُوحَكَ، فَإنَّها تَحْيا، وَالأرْضُ تَتَجَدَّدُ.

Îţi trimeţi Tu suflarea: ele sînt zidite, şi înoieşti astfel faţa pămîntului.

31 ل ِيَتَمَجَّدِ اللهُ إلَى الأبَدِ، وَلْيَفرَحْ وَيَبتَهِجْ بِخَلِيقَتِهِ.

În veci să ţină slava Domnului! Să Se bucure Domnul de lucrările Lui!

32 ل أنَّهُ يُحَملِقُ فِي الأرْضِ فَتَرتَعِدَ. يَلمِسُ الجِبالَ فَيَخرُجَ دُخانٌ مِنْها.

El priveşte pămîntul, şi pămîntul se cutremură; atinge munţii, şi ei fumegă.

33 س َأُغَنِّي للهِ مادُمتُ حَيّاً، أُسَبِّحُ إلَهِي بِمَزامِيرَ ما دُمتُ حَيّاً.

Voi cînta Domnului cît voi trăi, voi lăuda pe Dumnezeul meu cît voi fi.

34 س َأنْظُمُ لَهُ قَصائِدَ، وَسَأفرَحُ فِي اللهِ.

Fie plăcute Lui cuvintele mele! Mă bucur de Domnul.

35 س َيُبادُ الخُطاةُ مِنَ الأرْضِ، وَلا يَكُونُ فِيما بَعْدُ أشرارٌ. سَبِّحِي اللهَ يا نَفسِي! سَبِّحِي ياه!

Să piară păcătoşii de pe pămînt, şi cei răi să nu mai fie! Binecuvintează, suflete, pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul!