1 ت َأمَّلْتُ هَذا كُلَّهُ وَتَفَحَّصْتُهُ. رَأيتُ أنَّ حياةَ الصّالِحِينَ وَالحُكَماءِ وَأعْمالَهُمْ فِي يَدِ اللهِ. لا يَعلَمُ النّاسُ إنْ كانُوا سَيُحَبُّونَ أمْ سَيُبغَضُونَ. كُلُّ ما سَيَحدُثُ مَعَهُمْ فارِغٌ.

Da, mi-am pus inima în căutarea tuturor acestor lucruri, am cercetat toate aceste lucruri, şi am văzut că cei neprihăniţi şi înţelepţi, şi faptele lor, sînt în mîna lui Dumnezeu, atît dragostea cît şi ura. Oamenii nu ştiu nimic mai dinainte; totul este înaintea lor în viitor.

2 و َمَصيرٌ واحِدٌ لِلجَميعِ! لِلأخيارِ وَلِلأشْرارِ، لِلأنقِياءِ وَغَيرِ الأنقِياءِ. لِمَنْ يُقَدِّمُونَ الذَّبائِحَ وَمَن لا يُقَدِّمُونَ. الصّالِحُونَ كَالخُطاةِ! وَالنّاذِرُ نُذُوراً كَمَنْ يَتَجَنَّبُونَ النُّذُورَ.

Tuturor li se întîmplă toate deopotrivă: aceeaş soartă are cel neprihănit şi cel rău, cel bun şi curat ca şi cel necurat, cel ce aduce jertfă, ca şi cel ce n'aduce jertfă; cel bun ca şi cel păcătos, cel ce jură ca şi cel ce se teme să jure!

3 أ سوَأُ ما فِي هَذِهِ الدُّنيا أنَّ مَصِيراً واحِداً يَنتَظِرُ الجَمِيعَ. وَمَعْ هَذا يُفَكِّرُونَ عَلَى الدَّوامِ أفكارَ الشَّرِّ وَالحَماقَةِ. وَهَذِهِ الأفكارُ عاقِبَتُها المَوتُ.

Iată cel mai mare rău în tot ce se face supt soare: anume că aceeaş soartă au toţi. De aceea şi este plină inima oamenilor de răutate, şi deaceea este atîta nebunie în inima lor tot timpul cît trăiesc. Şi după aceea? Se duc la cei morţi.

4 ل َكِنْ، لا أحَدَ يُسْتَثنَى مِنَ المَوتِ؟ لَكِنْ لا يُوجَدُ لِأيِّ حَيٍّ رَجاءٌ. وَصَدَقَ مَنْ قالَ: كَلْبٌ حَيٌّ، خَيرٌ مِنْ أسَدٍ مَيِّتٍ.

Căci cine este scutit? Oricine trăieşte, tot mai trage nădejde; căci un cîne viu face mai mult decît un leu mort.

5 ي َعرِفُ النّاسُ الأحياءُ الآنَ أنَّهُمْ سَيَمُوتُونَ. أمّا المَوتَى فَلا يَعْرِفُوُنَ شَيْئاً. وَلَنْ يَنالُوا بَعْدُ ما يَنالُهُ البَشَرُ مِنْ مُكافَآتٍ، ثُمَّ يَنساهُمُ النّاسُ.

Cei vii, în adevăr, măcar ştiu că vor muri; dar cei morţi nu ştiu nimic, şi nu mai au nicio răsplată, fiindcă pînă şi pomenirea li se uită.

6 ل َنْ يَعُودُوا قادِرِينَ عَلَى الحُبِّ وَالبُغضِ وَالغَيرَةِ. وَلَنْ يَشتَرِكُوا مَرَّةً أُخْرَى فِي خِبْراتِ هَذِهِ الدُّنيا. تَمَتَّعْ بِالحَياة

Şi dragostea lor, şi ura lor, şi pizma lor, de mult au şi pierit, şi niciodată nu vor mai avea parte de tot ce se face supt soare.

7 ف َاذهَبْ وَكُلْ طَعامَكَ وَتَمَتَّعْ بِهِ، وَاشْرَبْ نَبيذَكَ وَافرَحْ، فَهَذِهِ مَقبُولَةٌ عِنْدَ اللهِ.

Du-te, dar, de mănîncă-ţi pînea cu bucurie, şi bea-ţi cu inimă bună vinul; căci de mult a găsit Dumnezeu plăcere în ce faci tu acum.

8 ا لبِسْ مَلابِسَ جَمِيلَةً نَظِيفَةً، وَاظهَرْ بِمَظهَرٍ حَسَنٍ.

Hainele să-ţi fie albe, în orice vreme, şi untdelemnul să nu-ţi lipsească de pe cap.

9 ت َمَتَّعْ بِحَياتِكَ مَعَ زَوجَتِكَ، حَبِيبَةِ عُمْرِكَ. تَمَتَّعْ بِكُلِّ يَومٍ مِنْ أيّامِ حَياتِكَ الزّائِلَةِ الَّتِي أعطاكَ إيّاها اللهُ. فَهَذا كُلُّ ما سَتَنالُهُ فِي هَذِهِ الدُّنيا. فَتَمَتَّعْ بِما تَعمَلُهُ فِي هَذِهِ الدُّنيا.

Gustă viaţa cu nevasta, pe care o iubeşti, în tot timpul vieţi tale deşerte, pe care ţi -a dat -o Dumnezeu supt soare, în această vreme trecătoare; căci aceasta îţi este partea în viaţă, în mijlocul trudei cu care te osteneşti supt soare.

10 إ نْ عَمِلْتَ شَيئاً، فَأتْقِنْهُ قَدْرَ اسْتِطاعَتِكَ. فَفِي الهاوِيَةِ حَيثُ سَنَذْهَبُ كُلُّنا، لَنْ تَخْتَبِرَ العَمَلَ وَالتَّفكِيرَ وَالمَعرِفَةَ وَالحِكْمَةِ. لا عَدلَ فِي هَذِهِ الدُّنيا

Tot ce găseşte mîna ta să facă, fă cu toată puterea ta! Căci, în locuinţa morţilor, în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici ştiinţă, nici înţelepciune!

11 و َرَأيتُ أيضاً فِي هَذِهِ الدُّنيا أنَّ الأسْرَعَ لا يَكسِبُ السِّباقَ دائِماً، وَأنَّ الأقوَى لا يَربَحُ المَعارِكَ دائِماً. رَأيْتُ حَكِيماً بِلا طَعامٍ، وَذَكِيّاً بِلا مالٍ، وَماهِراً بِلا تَقدِيرٍ. فَتَقَلُّباتُ الزَّمَنِ وَأحداثُهُ تُصِيبُهُمْ جَمِيعاً!

Am mai văzut apoi supt soare că nu cei iuţi aleargă, că nu cei viteji cîştigă războiul, că nu cei înţelepţi cîştigă pînea, nici cei pricepuţi bogăţia, nici cei învăţaţi bunăvoinţa, ci toate atîrnă de vreme şi de împrejurări.

12 ل ا يَعرِفُ المَرءُ مَوْعِدَ المُصِيبَةِ التّالِيَةِ. فَهُوَ أشبَهُ بِسَمَكَةٍ تُصطادُ فِي شَبَكَةٍ فَجأةً. وَهُوَ أشبَهُ بِالعَصافِيرِ الَّتِي تَقَعُ فِي مَصائِدَ فَجأةً. هَكَذا الإنسانُ الَّذِي يَقَعُ فِي فَخِّ المَصائِبِ. قُوَّةُ الحِكْمَة

Căci omul nu-şi cunoaşte nici măcar ceasul, întocmai ca peştii prinşi în mreaja nimicitoare, şi ca păsările prinse în laţ; ca şi ei sînt prinşi şi fiii oamenilor în vremea nenorocirii, cînd vine fără veste nenorocirea peste ei.

13 ر َأيتُ أيضاً رَجُلاً يَفعَلُ شَيئاً حَكِيماً فِي هَذِهِ الدُّنيا. وَقَدَّرْتُ ما فَعَلَهُ كَثِيراً.

Am mai văzut următoarea înţelepciune supt soare, şi mi s'a părut mare.

14 ك انَتْ هُناكَ مَدِينَةٌ صَغِيرَةٌ قَلِيلَةُ السُّكّانِ، فَجاءَ مَلِكٌ عَظِيمٌ وَحاصَرَها.

Era o mică cetate, cu puţini oameni în ea; şi a venit asupra ei un împărat puternic, a împresurat -o, şi a ridicat mari întărituri împotriva ei.

15 و َكانَ فِي تِلْكَ المَدِينَةِ رَجُلٌ حَكِيمٌ فَقِيرٌ، فَحَرَّرَ المَدِينَةَ بِحِكْمَتَهِ. لَكِنْ نَسِيَ النّاسُ ذَلِكَ الرَّجُلَ.

În ea se afla un om sărac dar înţelept, care a scăpat cetatea cu înţelepciunea lui. Şi nimeni nu se gîndise la omul acela sărac.

16 ل ِذَلِكَ أقُولُ إنَّ الحِكْمَةَ أفضَلُ مِنَ القُوَّةِ. لَكِنَّ النّاسَ يَحتَقِرُونَ حِكمَةَ الفَقِيرِ، وَلا يُصغُونَ إلَى كَلامِهِ.

Atunci am zis:,, Mai bună este înţelepciunea de cît tăria!`` Totuş înţelepciunea săracului este dispreţuită, şi nimeni nu -l ascultă.

17 ك َلِماتٌ قَلِيلَةٌ يَقُولُهُا حَكِيمٌ بِهُدُوءٍ، أفضَلُ مِنْ كَلِماتٍ صارِخَةٍ يُطلِقُها حاكِمٌ أحْمَقُ.

Cuvintele înţelepţilor, ascultate în linişte, sînt mai de preţ decît strigătele unuia care stăpîneşte între nebuni.

18 ا لحِكْمَةُ أقوَى مِنَ الأسلِحَةِ، لَكِنَّ خاطِئاً واحِداً يَقدِرُ أنْ يُخَرِّبَ خَيراً كَثِيراً.

Înţelepciunea este mai de preţ de cît sculele de război; dar un singur păcătos nimiceşte mult bine.