1 ف اذْكُرْ خالِقَكَ فِي أيَّامِ شَبابِكَ، قَبلَ أنْ تُداهِمَكَ سَنَواتُ الشَّيخُوخَةِ الصَّعْبَةِ. لِأنَّكَ حِينَئِذٍ، سَتَقُولُ: «أينَ سَعادَتِي؟»

Dar adu-ţi aminte de Făcătorul tău în zilele tinereţei tale, pînă nu vin zilele cele rele şi pînă nu se apropie anii, cînd vei zice:,, Nu găsesc nici o plăcere în ei``;

2 ق َبلَ أنْ يَأْتِيَ زَمَنٌ تُظلِمُ فِيهِ الشَّمْسُ وَالقَمَرُ وَالنُّجُومُ لَكَ، وَتَتَكاثَرُ الغُيُومُ بَعدَ المَطَرِ.

pînă nu se întunecă soarele, şi lumina, luna şi stelele, şi pînă nu se întorc norii îndată după ploaie;

3 ح ِينَئِذٍ، سَتَفقِدُ ذِراعاكَ قُوَّتَهُما. وَتَضعُفُ رِجلاكَ وَتَنحَنِيانِ. تَضعُفُ أسْنانُكَ وَتَتَساقَطُ. وَيَكِلُّ نَظَرُكَ.

pînă nu încep să tremure paznicii casei (mînile), şi să se încovoaie cele tari (picioarele); pînă nu se opresc ceice macină (dinţii), căci s'au împuţinat; pînă nu se întunecă ceice se uită pe ferestre (ochii);

4 ي َضعُفُ سَمْعُكَ فَلا تَقدِرَ أنْ تَسْمَعَ أصواتَ المَطاحِنِ، أوْ غِناءَ النِّساءِ. لَكِنَّكَ سَتَصْحُو عَلَى صَوْتِ عُصفُورٍ!

pînă nu se închid cele două uşi dinspre uliţă (buzele), cînd uruitul morii slăbeşte, te scoli la ciripitul unei pasări, glasul tuturor cîntăreţelor se aude înăbuşit,

5 ا لمُرتَفَعاتُ سَتُخِيفُكَ. وَكُلُّ حَجَرٍ فِي الطَّرِيقِ، مَهما صَغُرَ، يُعْثِرُكَ. سَيَبْيَضُّ شَعْرُكَ. وَتَجُرُّ قَدَمَيكَ بِتَثاقُلٍ، وَتَفقِدُ شَهِيَّتَكَ. ثُمَّ تَذهَبُ إلَى بَيتِكَ الأبَدِيِّ. وَيَنُوحُ عَلَيكَ النّادِبُونَ وَهُمْ يَحمِلُونَكَ إلَى القَبْرِ. المَوت

te temi de orice înălţime, şi te sperii pe drum; pînă nu înfloreşte migdalul cu peri albi, şi de abea se tîrăşte lăcusta, pînă nu-ţi trec poftele, căci omul merge spre casa lui cea vecinică, şi bocitorii cutreieră uliţele;

6 ا ذْكُرْ خالِقَكَ قَبلَ أنْ يَنقَطِعَ حَبلُ الفِضَّةِ، وَيَتَحَطَّمُ إناءُ الذَّهَبِ، وَتَنكَسِرُ حَياتُكَ مِثلَ جَرَّةٍ عِنْدَ بِئرٍ، أوْ كَحَجَرٍ يُغَطِّي بابَ بِئرٍ فَيَسقُطُ فِي داخِلِها.

pînă nu se rupe funia de argint, pînă nu se sfarmă vasul de aur, pînă nu se sparge găleata la izvor, şi pînă nu se strică roata dela fîntînă;

7 ح ِينَئِذٍ، يَعُودُ جَسَدُكَ إلَى التُّرابِ الَّذِي جاءَ مِنْهُ، وَتَعُودُ الرُّوحُ إلَى اللهِ الَّذِي جاءَتْ مِنْهُ.

pînă nu se întoarce ţărîna în pămînt, cum a fost, şi pînă nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l -a dat.

8 ك ُلُّ شَيءٍ زائِلٌ وَبِلا مَعْنَى، يَقُولُ المُعَلِّمُ، الكُلُّ زائلٌ! الخُلاصَة

O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul; totul este deşertăciune.

9 ك انَ المُعَلِّمُ حَكِيماً. بِحِكمَتِهِ عَلَّمَ الشَّعبَ. وَزَنَ أُمُورَ الحَياةِ وَدَرَسَ وَفَتَّشَ، وَجَمَعَ أمثالاً وَحِكَماً كَثيرَةً.

Pe lîngă că Eclesiastul a fost înţelept, el a mai învăţat şi ştiinţa pe popor, a cercetat, a adîncit şi a întocmit un mare număr de zicători.

10 ا جتَهَدَ المُعَلِّمُ أنْ يَجِدَ الكَلِماتِ المُناسِبَةَ. فَكَتَبَ تَعالِيمَ مُستَقِيمَةً وَجَدِيرَةً بِالثِّقَةِ.

Eclesiastul a căutat să afle cuvinte plăcute, şi să scrie întocmai cuvintele adevărului.

11 ك َلامُ الحُكَماءِ مُؤَشِّرٌ إلَى الطَّرِيقِ القَوِيمِ. هُوَ أشْبَهُ بِأوْتادٍ مُمَكَّنَةٍ لا تُقلَعُ. وَلَهُ كُلَّهُ مَصدَرٌ واحِدٌ، هُوَ اللهُ الرّاعِي.

Cuvintele înţelepţilor sînt ca nişte bolduri; şi, strînse la un loc, sînt ca nişte cuie bătute, date de un singur stăpîn.

12 ف َادرُسْ يا ابْنِي هَذِهِ التَّعالِيمَ. لَكِنِ احتَرِسْ مِنَ الكُتُبِ الأُخرَى. فَالنّاسُ يَكتُبُونَ كُتُباً لا حَصْرَ لَهُا. وَدِراسَتُها كُلُّها أمْرٌ مُتعِبٌ جِدّاً.

Încolo, fiule, ia învăţătură din aceste lucruri; dacă ai voi să faci o mulţime de cărţi, să ştii că n'ai mai isprăvi, şi multă învăţătură oboseşte trupul.

13 و َالآنَ ما هِيَ خُلاصَةُ هَذا الكِتابِ كُلِّهِ؟ اتِّقِ اللهَ وَاحِفظْ وَصاياهُ. فَهَذا هُوَ القَصْدُ الَّذِي خُلِقَ الإنْسانُ مِنْ أجلِهِ.

Să ascultăm dar încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om.

14 و َسَيُحاسِبُ اللهُ النّاسَ جَمِيعاً بِحَسَبِ أعمالِهِمْ – حَتَّى الخَفِيَّةِ مِنْها – إنْ كانَتْ خَيراً أوْ شَرَّاً.

Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău