1 ث ُمَّ تَذَكَّرَ اللهُ نُوحَ وَكُلَّ الحَيواناتِ البَرِّيَّةِ وَكُلَّ المَواشِيَ الَّتِي كانَتْ مَعَهُ فِي السَّفِينَةِ. فَجَعَلَ اللهُ رِيحاً تَهُبُّ عَلَى الأرْضِ. فَبَدَأ المِاءُ يَنخَفِضُ.

Dumnezeu Şi -a adus aminte de Noe, de toate vieţuitoarele şi de toate vitele cari erau cu el în corabie; şi Dumnezeu a făcut să sufle un vînt pe pămînt, şi apele s'au potolit.

2 و َتَوَقَّفَ تَدَفُّقُ الماءِ مِنْ تَحْتِ الأرْضِ. وَسَدَّتِ السَّماءُ نَوافِذَها، فَلَمْ يَعُدِ المَطَرُ يَنْزِلُ مِنَ السَّماءِ.

Izvoarele Adîncului şi stăvilarele cerurilor au fost închise, şi ploaia din cer a fost oprită.

3 ث ُمَّ بَدَأ الماءُ يَنْسَحِبُ شَيئاً فَشَيئاً مِنَ الأرْضِ. فَبَدَأ الماءُ يَنحَسِرُ فِي نِهايَةِ المِئَةِ وَالخَمْسِينَ يَوْماً،

Apele au scăzut de pe faţa pămîntului, scurgîndu-se şi împuţinîndu-se, şi, după o sutăcincizeci de zile, apele s'au micşorat.

4 إ لَى أنِ اسْتَقَرَّتِ السَّفِينَةُ عَلَى جِبالِ أراراطَ فِي اليَوْمِ السّابِعَ عَشَرَ مِنَ الشَّهْرِ السّابِعِ.

În luna a şaptea, în ziua a şaptesprezecea a lunii, corabia s'a oprit pe munţii Ararat.

5 و َاسْتَمَرَّ انخِفاضُ الماءِ حَتَّى الشَّهْرِ العاشِرِ. وَفِي اليَوْمِ الخامِسِ مِنَ الشَّهْرِ العاشِرِ ظَهَرَتْ قِمَمُ الجِبالِ.

Apele au mers scăzînd pînă în luna a zecea. În luna a zecea, în ziua întîi a lunii, s'au văzut vîrfurile munţilor.

6 و َبَعْدَ أربَعِينَ يَوْماً، فَتَحَ نُوحُ نافِذَةَ السَّفِينَةِ الَّتِي صَنَعَها.

După patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra corăbiei pe care o făcuse.

7 و َأرْسَلَ غُراباً. فَطارَ الغُرابُ مِنْ مَكانٍ إلَى آخَرَ إلَى أنْ نَشِفَتِ المِياهُ عَنِ الأرْضِ.

A dat drumul unui corb, care a ieşit, ducîndu-se şi întorcîndu-se, pînă cînd au secat apele de pe pămînt.

8 ث ُمَّ أرْسَلَ نُوحُ يَمامَةً مِنْ عِنْدِهِ لِيَرَى إنْ كانَ الماءُ قَدِ انْحَسَرَ مِنْ سَطحِ الأرْضِ.

A dat drumul şi unui porumbel, ca să vadă dacă scăzuseră apele de pe faţa pămîntului.

9 و َلَكِنَّ اليَمامَةَ لَمْ تَجِدْ مَكاناً تَحُطُّ عَلَيهِ لأنَّ الأرْضَ كانَتْ ما تَزالُ مُغَطّاةً بِالماءِ. فَعادَتْ إلَى نُوحَ فِي السَّفِينَةِ. فَأخرَجَ نُوحُ ذِراعَهُ وَأمْسَكَ بِاليَمامَةِ، وَأدخَلَها إلَى السَّفِينَةِ.

Dar porumbelul n'a găsit nici un loc ca să-şi pună piciorul, şi s'a întors la el în corabie, căci erau ape pe toată faţa pămîntului. Noe a întins mîna, l -a luat, şi l -a băgat la el în corabie.

10 و َانتَظَرَ نُوحُ سَبْعَةَ أيّامٍ أُيضاً. ثُمَّ أرسَلَ اليَمامَةَ مِنَ السَّفِينَةِ ثانِيَةً.

A mai aşteptat alte şapte zile, şi iarăş a dat drumul porumbelului din corabie.

11 ف َعادَتِ اليَمامَةُ إلَيهِ فِي ذَلِكَ المَساءِ، تَحْمِلُ فِي مِنْقارِها وَرَقَةَ زَيتُونٍ خَضْراءَ. فَعَرَفَ نُوحُ أنَّ المياهَ قَدِ انخَفَضَتْ عَنِ الأرْضِ.

Porumbelul s'a întors la el spre seară; şi iată că în ciocul lui era o frunză de măslin ruptă de curînd. Noe a cunoscut astfel că apele scăzuseră pe pămînt.

12 ف َانتَظَرَ نُوحُ سَبْعَةَ أيّامٍ أُيضاً، وَأرْسَلَ اليَمامَةَ. فَلَمْ تَعُدِ إلَيهِ.

A mai aşteptat alte şapte zile; şi a dat drumul porumbelului. Dar porumbelul nu s'a mai întors la el.

13 و َفِي اليَوْمِ الأوَّلِ مِنَ الشَّهْرِ الأوَّلِ، فِي السَّنَةِ الواحِدَةِ وَالسِّتِّ مِئَةٍ مِنْ عُمْرِ نَوْحٍ، جَفَّتِ المِياهُ عَنِ الأرْضِ. فَفَتَحَ نُوحُ بابَ السَّفِينَةِ وَنَظَرَ، فَرَأى أنَّ سَطحَ الأرْضِ قَدْ جَفَّ.

În anul şase sute unu, în luna întîi, în ziua întîi a lunii, apele secaseră pe pămînt. Noe a ridicat învelitoarea corăbiei: s'a uitat, şi iată că faţa pămîntului se uscase.

14 و َفِي اليَوْمِ السّابِعِ وَالعِشْرِينَ مِنَ الشَّهْرِ الثّانِي، جَفَّتِ الأرْضُ تَماماً.

În luna a doua, în a douăzeci şi şaptea zi a lunii, pămîntul era uscat de tot.

15 ف َقالَ اللهُ لِنُوحَ:

Atunci Dumnezeu a vorbit lui Noe, şi i -a zis:

16 « اخرُجْ مِنَ السَّفِينَةِ أنتَ وَزَوْجَتُكَ وَأبناؤكَ وَزَوْجاتُهُمْ مَعَكَ،

Ieşi din corabie, tu şi nevastă-ta, fiii tăi şi nevestele fiilor tăi cu tine!

17 و َأخرِجْ كُلَّ كائِنٍ حَيٍّ مَعَكَ، مِنْ كُلِّ نَوْعٍ مِنَ الحَيوانِ وَالطَّيرِ وَالماشِيَةِ وَالزَّواحِفِ عَلَى التَّرابِ، لِكَي تَتَكاثَرَ وَتَتَناسَلَ وَتَزْدادَ عَلَى الأرْضِ.»

Scoate afară împreună cu tine toate vieţuitoarele de tot felul cari sînt cu tine, atît păsările cît şi vitele şi toate tîrîtoarele cari se tîrăsc pe pămînt: să mişune pe pămînt, să crească şi să se înmulţească pe pămînt.``

18 ف َخَرَجَ نُوحُ وَأبناؤهُ وَزَوْجَتُهُ وَزَوجَاتُ أبنائِهِ مِنَ السَّفِينَةِ.

Şi Noe a ieşit afară cu fiii săi, cu nevastă-sa şi cu nevestele fiilor săi.

19 و َخَرَجَ مِنَ السَّفِينَةِ كُلُّ حَيوانٍ، وَكُلُّ زاحِفٍ، وَكُلُّ طَيرٍ، وَكُلُّ ما يَتَحَرَّكُ عَلَى الأرْضِ، كُلٌّ حَسَبَ جِنْسِهِ.

Toate dobitoacele, toate tîrîtoarele, toate păsările, tot ce se mişcă pe pămînt, după soiurile lor, au ieşit din corabie.

20 ث ُمَّ بَنَى نُوحُ مَذْبَحاً للهِ. وَأخَذَ مِنْ جَمِيعِ أنْواعِ الحَيواناتِ الطّاهِرَةِ وَالطُّيُورِ الطّاهِرَةِ، وَقَدَّمَها قَرابِينَ عَلَى المَذْبَحِ.

Noe a zidit un altar Domnului; a luat din toate dobitoacele curate şi din toate păsările curate, şi a adus arderi de tot pe altar.

21 و َرَضِيَ اللهُ عَنْ هَذِهِ الذَّبائِحِ وَقالَ: «لَنْ ألْعَنَ الأرْضَ ثانِيَةً بِسَبَبِ النّاسِ، لأنَّ قَلْبَ الإنسانِ مَيّالٌ إلَى الشَّرِّ مُنْذُ صِغَرِهِ. فَلَنْ أعُودَ إلَى إهلاكِ كُلِّ مَخلُوقٍ حَيِّ كَما فَعَلْتُ الآنَ.

Domnul a mirosit un miros plăcut; şi Domnul a zis în inima Lui:,, Nu voi mai blestema pămîntul, din pricina omului, pentrucă întocmirile gîndurilor din inima omului sînt rele din tinereţa lui; şi nu voi mai lovi tot ce este viu, cum am făcut.

22 ف َما دامَتْ هُناكَ أرْضٌ، سَيَظَلُّ هُناكَ زَرْعٌ وَحَصادٌ، بَرْدٌ وَحَرٌّ، صَيفٌ وَشِتاءٌ، وَلَيلٌ وَنَهارٌ.»

Cît va fi pămîntul, nu va înceta sămănatul şi seceratul, frigul şi căldura, vara şi iarna, ziua şi noaptea!``