1 ( O rugăciune a lui Moise, omul lui Dumnezeu.) Doamne, Tu ai fost locul nostru de adăpost, din neam în neam.

Stăpâne, Tu ai fost adăpostul nostru generaţii la rând.

2 Î nainte ca să se fi născut munţii, şi înainte ca să se fi făcut pămîntul şi lumea, din vecinicie în vecinicie, Tu eşti Dumnezeu!

Înainte ca să se fi născut munţii, înainte ca Tu să fi plăsmuit pământul şi lumea, din veşnicie până în vecie, Tu eşti Dumnezeu.

3 T u întorci pe oameni în ţărînă, şi zici:,,Întoarceţi-vă fiii oamenilor!``

Tu întorci pe oameni în ţărână, spunându-le: „Întoarceţi-vă, fii ai omului!“

4 C ăci înaintea Ta, o mie de ani sînt ca ziua de ieri, care a trecut, şi ca o strajă din noapte.

Da, o mie de ani înaintea Ta sunt ca ziua de ieri care a trecut, ca o strajă a nopţii.

5 Î i mături, ca un vis: dimineaţa, sînt ca iarba, care încolţeşte iarăş:

Tu îi mături pe oameni ca prin somn; ei sunt ca iarba care răsare dimineaţa.

6 î nfloreşte dimineaţa, şi creşte, iar seara este tăiată şi se usucă.

Deşi răsare dimineaţa, ea trece iute, aşa încât seara este veştejită şi se usucă.

7 N oi sîntem mistuiţi de mînia Ta, şi îngroziţi de urgia Ta.

Suntem mistuiţi de mânia Ta şi îngroziţi de furia Ta.

8 T u pui înaintea Ta nelegiuirile noastre, şi scoţi la lumina Feţei Tale păcatele noastre cele ascunse.

Ai pus vina noastră înaintea Ta şi ai adus păcatele noastre ascunse la lumina feţei Tale.

9 T oate zilele noastre pier de urgia Ta, vedem cum ni se duc anii ca un sunet.

Toate zilele noastre trec sub apăsarea mâniei Tale; anii noştri se sfârşesc repede, ca un geamăt.

10 A nii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani; şi lucrul cu care se mîndreşte omul în timpul lor nu este decît trudă şi durere, căci trece iute, şi noi sburăm.

Deşi anii noştri ajung la şaptezeci, iar dacă avem putere – chiar până la optzeci, cei mai mulţi dintre ei sunt numai necaz şi trudă, căci trec repede, iar noi zburăm.

11 D ar cine ia seama la tăria mîniei Tale, şi la urgia Ta, aşa cum se cuvine să se teamă de Tine?

Cine cunoaşte însă tăria mâniei Tale şi teama pe care o insuflă furia Ta?

12 Î nvaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!

Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să avem parte de o inimă înţeleaptă!

13 Î ntoarce-te, Doamne! Pînă cînd zăboveşti? Ai milă de robii Tăi!

Întoarce-Te, Doamne! Cât vei mai zăbovi ? Ai milă de slujitorii Tăi!

14 S atură-ne în fiecare dimineaţă de bunătatea Ta, şi toată viaţa noastră ne vom bucura şi ne vom veseli.

Dimineaţa satură-ne cu îndurarea Ta, iar noi vom striga de bucurie şi ne vom veseli în toate zilele noastre.

15 Î nveseleşte-ne tot atîtea zile cîte ne-ai smerit, tot atîţia ani cît am văzut nenorocirea!

Înveseleşte-ne pentru tot atâtea zile câte ne-ai asuprit şi pentru tot atâţia ani câţi am văzut nenorocirea!

16 S ă se arate robilor Tăi lucrarea Ta, şi slava Ta fiilor lor!

Să se arate slujitorilor Tăi lucrarea Ta şi maiestatea Ta – fiilor lor!

17 F ie peste noi bunăvoinţa Domnului Dumnezeului nostru! Şi întăreşte lucrarea mînilor noastre, da, întăreşte lucrarea mînilor noastre!

Fie peste noi bunăvoinţa Stăpânului, Dumnezeul nostru. Statorniceşte pentru noi lucrarea mâinilor noastre! Da, statorniceşte lucrarea mâinilor noastre!