2 Imparati 19 ~ 2 Regi 19

picture

1 C înd a auzit împăratul Ezechia lucrul acesta, şi -a sfîşiat hainele, s'a acoperit cu un sac, şi s'a dus în Casa Domnului.

Când regele Ezechia a auzit lucrul acesta, şi-a sfâşiat hainele, s-a acoperit cu un sac şi s-a dus la Casa Domnului.

2 A trimes pe Eliachim, căpetenia casei împăratului, pe Şebna, logofătul, şi pe preoţii cei mai bătrîni, acoperiţi cu saci, la proorocul Isaia, fiul lui Amoţ.

I-a trimis la profetul Isaia, fiul lui Amoţ, pe Eliachim, cel ce răspundea de palat, pe scribul Şebna şi pe cei bătrâni dintre preoţi, acoperiţi toţi cu saci.

3 Ş i i-au zis:,, Aşa vorbeşte Ezechia: Ziua aceasta este o zi de necaz, de pedeapsă şi de ocară; căci copiii sînt aproape să iasă din pîntecele mamei, şi nu este putere pentru naştere.

Ei i-au zis: – Aşa vorbeşte Ezechia: „Aceasta este o zi de necaz, de pedeapsă şi de ruşine, căci copiii sunt gata să se nască, dar nu mai este nici o putere pentru a le da naştere.

4 P oate că Domnul, Dumnezeul tău, a auzit toate cuvintele lui Rabşache, pe care l -a trimes împăratul Asiriei, stăpînul său, să batjocorească pe Dumnezeul cel viu, şi poate că Domnul, Dumnezeul tău, îl va pedepsi pentru cuvintele pe cari le -a auzit. Înalţă dar o rugăciune pentru ceilalţi cari au mai rămas.``

Poate că Domnul, Dumnezeul tău, a auzit toate cuvintele lui Rab-Şache, care a fost trimis de stăpânul său, împăratul Asiriei, pentru a-L batjocori pe Dumnezeul cel Viu şi poate că Domnul, Dumnezeul tău, îl va mustra pentru cuvintele pe care le-a auzit. De aceea înalţă o rugăciune pentru cei care au mai rămas!“

5 S lujitorii împăratului Ezechia s'au dus dar la Isaia.

Când slujitorii regelui Ezechia au venit la Isaia,

6 Ş i Isaia le -a zis:,, Iată ce să spuneţi stăpînului vostru:, Aşa vorbeşte Domnul:, Nu te speria de cuvintele pe cari le-ai auzit şi prin cari M'au batjocorit slujitorii împăratului Asiriei.

acesta le-a zis: – Să-i spuneţi stăpânului vostru că aşa vorbeşte Domnul: „Nu te speria de cuvintele pe care le-ai auzit şi cu care slujitorii împăratului Asiriei M-au blasfemiat.

7 V oi pune în el un duh care îl va face ca, la auzul unei veşti pe care o va primi, să se întoarcă în ţara lui; şi -l voi face să cadă ucis de sabie în ţara lui.``

Iată, voi pune în el un duh şi astfel, la auzirea unui zvon, se va întoarce în ţara lui; şi voi face să cadă ucis de sabie chiar în ţara lui.“

8 R abşache, plecînd, a găsit pe împăratul Asiriei luptînd împotriva Libnei, căci aflase de plecarea lui din Lachis.

Când Rab-Şache a auzit că împăratul Asiriei plecase din Lachiş, s-a întors şi l-a găsit pe acesta luptând împotriva Libnei.

9 A tunci împăratul Asiriei a primit o veste cu privire la Tirhaca, împăratul Etiopiei. I s'a spus:,, Iată că acela a pornit cu război împotriva ta.`` Şi împăratul Asiriei a trimes soli din nou lui Ezechia, zicînd:

După aceea, când împăratul Asiriei a auzit că Tirhaka, regele din Cuş, a pornit la luptă împotriva lui, a trimis din nou soli la Ezechia, zicând:

10 A şa să vorbiţi lui Ezechia, împăratul lui Iuda:, Să nu te înşele Dumnezeul tău, în care te încrezi, zicînd:, Ierusalimul nu va fi dat în mînile împăratului Asiriei.`

„Aşa să-i vorbiţi lui Ezechia, regele lui Iuda: «Nu-l lăsa pe Dumnezeul tău, în care te încrezi, să te amăgească zicându-ţi că Ierusalimul nu va fi dat în mâna împăratului Asiriei.

11 I ată, ai auzit ce au făcut împăraţii Asiriei tuturor ţărilor, şi cum le-au nimicit; şi tu, să fii izbăvit!

Cu siguranţă ai auzit ce au făcut împăraţii Asiriei tuturor ţărilor cucerite, distrugându-le în întregime! Şi tu să fii oare salvat?

12 D umnezeii neamurilor pe cari le-au nimicit părinţii mei, au izbăvit ei pe Gozan, Haran, Reţef, şi pe fiii lui Eden din Telasar?

Şi-au salvat, oare, zeii neamurile pe care părinţii mei le-au distrus: pe Gozan, pe Haran, pe Reţef şi pe fiii lui Eden, care erau în Tel-Asar?

13 U nde este împăratul Hamatului, împăratul Arpadului, şi împăratul cetăţii Sefarvaimului, Henei şi Ivei?``

Unde este regele Hamatului, regele Arpadului şi regele cetăţii Sefarvayim, al cetăţii Hena sau al cetăţii Iva?»“ Rugăciunea lui Ezechia

14 E zechia a luat scrisoarea din mîna solilor, şi a citit -o. Apoi s'a suit la Casa Domnului, şi a întins -o înaintea Domnului,

Ezechia a luat scrisoarea din mâna solilor şi a citit-o. Apoi s-a dus la Casa Domnului şi a întins-o înaintea Domnului.

15 c ăruia i -a făcut următoarea rugăciune:,, Doamne, Dumnezeul lui Israel, care şezi pe heruvimi! Tu eşti singurul Dumnezeu al tuturor împărăţiilor pămîntului! Tu ai făcut cerurile şi pămîntul.

Ezechia s-a rugat Domnului şi a zis: „O, Doamne, Dumnezeul lui Israel, Tu, Care tronezi deasupra heruvimilor! Tu eşti singurul Dumnezeu al tuturor regatelor pământului! Tu ai făcut cerurile şi pământul!

16 D oamne, pleacă-Ţi urechea, şi ascultă! Doamne, deschide-Ţi ochii, şi priveşte. Auzi cuvintele lui Sanherib, care a trimes pe Rabşache să batjocorească pe Dumnezeul cel viu.

Doamne, pleacă-Ţi urechea şi ascultă! Doamne, deschide-Ţi ochii şi priveşte! Auzi cuvintele pe care Sanherib le-a trimis ca să-L batjocorească pe Dumnezeul cel Viu!

17 D a, Doamne, este adevărat că împăraţii Asiriei, au nimicit neamurile şi le-au pustiit ţările,

Doamne, este adevărat că împăraţii Asiriei au pustiit aceste neamuri şi ţările lor

18 ş i că au aruncat în foc pe dumnezeii lor; dar ei nu erau dumnezei, ci erau lucrări făcute de mîna omului, erau lemn şi piatră; şi i-au nimicit.

şi că le-au aruncat zeii în foc, însă ei i-au distrus pentru că nu erau Dumnezeu, ci lucrări făcute de mâna omului; erau doar lemn şi piatră.

19 A cum, Doamne, Dumnezeul nostru, izbăveşte-ne din mîna lui Sanherib, ca să ştie toate împărăţiile pămîntului că numai Tu eşti Dumnezeu, Doamne!``

Acum, Doamne, Dumnezeul nostru, Te rugăm, scapă-ne din mâna lui, ca să ştie toate regatele pământului că Tu, Doamne, eşti singurul Dumnezeu!“ Profeţia lui Isaia împotriva lui Sanherib

20 A tunci Isaia, fiul lui Amoţ, a trimes să spună lui Ezechia: Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel,, Am auzit rugăciunea pe care Mi-ai făcut -o cu privire la Sanherib, împăratul Asiriei.

Atunci Isaia, fiul lui Amoţ, a trimis la Ezechia să i se spună: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Ţi-am auzit rugăciunea pe care Mi-ai făcut-o cu privire la Sanherib, împăratul Asiriei.

21 I ată cuvîntul pe care l -a rostit Domnul împotriva lui:, Fecioara, fiica Sionului, te dispreţuieşte şi rîde de tine; fata Ierusalimului dă din cap după tine.

Iată care este cuvântul pe care l-a rostit Domnul împotriva acestuia: Fecioara, fiica Sionului, te dispreţuieşte şi îşi bate joc de tine! Fiica Ierusalimului dă din cap în timp ce fugi!

22 P e cine ai batjocorit şi ai ocărît tu? Împotriva cui ai ridicat glasul? Şi împotriva cui ţi-ai ridicat ochii? Împotriva Sfîntului lui Israel!

Ştii pe Cine ai batjocorit şi ai blasfemiat tu? Ştii împotriva Cui ţi-ai ridicat glasul? Ştii împotriva Cui ţi-ai înălţat mândru privirea? Împotriva Sfântului lui Israel!

23 P rin solii tăi ai batjocorit pe Domnul, şi ai zis:, Cu mulţimea carălor mele, am suit vîrful munţilor, coastele Libanului! Voi tăia cei mai înalţi cedri ai lui, cei mai frumoşi chiparoşi ai lui, şi voi atinge creasta lui cea mai înaltă, pădurea lui care este ca o grădină de poame;

Prin solii tăi L-ai batjocorit pe Domnul şi ai zis: ‘Cu mulţimea carelor mele am urcat înălţimile munţilor până la cele mai înalte piscuri ale Libanului! I-am tăiat cei mai înalţi cedri şi cei mai aleşi chiparoşi. Am ajuns la cele mai îndepărtate locuri şi la pădurea cea mai deasă.

24 a m săpat, şi am băut ape străine, şi voi seca cu talpa picioarelor mele toate rîurile Egiptului.

Am săpat fântâni şi am băut ape străine şi cu tălpile picioarelor mele am secat toate pâraiele Egiptului.’

25 N 'ai auzit că Eu de mult am pregătit aceste lucruri, şi că le-am hotărît din vremurile vechi? Acum însă am îngăduit să se împlinească, şi să prefaci cetăţi întărite în mormane de dărîmături.

N-ai auzit? Eu le-am întocmit cu mult timp în urmă, din zile străvechi, le-am plănuit; acum însă le-am îngăduit să se împlinească, anume ca tu să prefaci cetăţile fortificate în mormane de dărâmături.

26 L ocuitorii lor sînt neputincioşi, îngroziţi şi înmărmuriţi; au ajuns ca iarba de pe cîmp şi ca verdeaţa fragedă, ca iarba de pe coperişuri şi ca grîul care se usucă înainte de a -i da spicul.

Locuitorii lor sunt neputincioşi, sunt uluiţi şi făcuţi de ruşine. Au ajuns ca iarba de pe câmp şi ca verdeaţa fragedă, ca iarba de pe acoperişuri, care se usucă înainte să crească.

27 D ar ştiu cînd stai jos, cînd ieşi şi cînd intri, şi cînd eşti furios împotriva Mea.

Dar Eu ştiu unde stai, când ieşi şi când intri şi cât eşti de furios pe Mine.

28 P entrucă eşti furios împotriva Mea, şi pentrucă trufia ta a ajuns pînă la urechile Mele, de aceea voi pune belciugul Meu în nările tale, şi zăbala Mea între buzele tale, şi te voi face să te întorci pe drumul pe care ai venit.`

Pentru că te-ai mâniat pe Mine şi pentru că trufia ta a ajuns la urechile Mele, voi pune veriga Mea în nasul tău şi zăbala Mea în gura ta şi te voi întoarce pe drumul pe care ai venit!

29 A cesta să-ţi fie semnul: Anul acesta veţi mînca ce creşte dela sine, şi al doilea an ce va răsări din rădăcinile rămase; dar în al treilea an veţi sămăna, veţi secera, veţi sădi vii, şi veţi mînca din rodul lor.

Acesta va fi semnul pentru tine, Ezechia: anul acesta veţi mânca ce va creşte de la sine, iar în al doilea an – ce va răsări din ce a rămas. Dar în al treilea an veţi semăna şi veţi secera, veţi planta vii şi le veţi mânca roadele.

30 R ămăşiţa din casa lui Iuda, ce va mai rămînea, va prinde iarăş rădăcini de desupt, şi deasupra va da rod.

Supravieţuitorii Casei lui Iuda, cei rămaşi, vor prinde iarăşi rădăcini dedesubt şi vor da rod deasupra.

31 C ăci din Ierusalim va ieşi o rămăşiţă, şi din muntele Sionului cei scăpaţi. Iată ce va face rîvna Domnului oştirilor.

Căci din Ierusalim va ieşi o rămăşiţă şi din muntele Sion o ceată de supravieţuitori. Râvna Domnului Oştirilor va face lucrul acesta.»“

32 D e aceea, aşa vorbeşte Domnul asupra împăratului Asiriei:, Nu va intra în cetatea aceasta, nici nu va arunca săgeţi în ea, nu va sta înaintea ei cu scuturi, şi nu va ridica întărituri de şanţuri împotriva ei.

„De aceea aşa vorbeşte Domnul cu privire la împăratul Asiriei: «Nu va intra în cetatea aceasta şi nu va trage nici o săgeată acolo; nu va veni în faţa ei cu vreun scut şi nu va ridica împotriva ei nici o rampă de asalt.

33 S e va întoarce pe drumul pe care a venit, şi nu va intra în cetatea aceasta, zice Domnul.

Pe drumul pe care a venit, pe acela se va întoarce şi nu va intra în cetatea aceasta, zice Domnul.

34 C ăci Eu voi ocroti cetatea aceasta ca s'o mîntuiesc, din pricina Mea, şi din pricina robului Meu David.`

Eu voi ocroti cetatea aceasta pentru a o izbăvi, de dragul Meu şi de dragul robului Meu David.»“

35 Î n noaptea aceea, a ieşit îngerul Domnului, şi a ucis în tabăra Asirienilor o sută optzeci şi cinci de mii de oameni. Şi cînd s'au sculat dimineaţa, iată că toţi erau nişte trupuri moarte.

În acea noapte, îngerul Domnului a ieşit în tabăra asirienilor şi a ucis o sută optzeci şi cinci de mii de oameni. Când ceilalţi s-au trezit dis-de-dimineaţă, au văzut că toţi erau nişte trupuri moarte.

36 A tunci Sanherib, împăratul Asiriei, şi -a ridicat tabăra, a plecat şi s'a întors; şi a locuit la Ninive.

Atunci Sanherib, împăratul Asiriei, şi-a ridicat tabăra şi a plecat. El s-a întors la Ninive şi a locuit acolo.

37 Ş i, pe cînd se închina în casa dumnezeului său Nisroc, Adramelec şi Şareţer, fiii săi, l-au ucis cu sabia, şi au fugit în ţara Ararat. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Esar-Hadon.

În timp ce se închina în templul zeului său, Nisrok, fiii săi, Adra-Melek şi Sareţer, l-au ucis cu sabia şi au fugit în ţara Ararat. Şi în locul lui a domnit fiul său Esar-Hadon.