1 D omnul, Dumnezeul oştirilor, va lua din Ierusalim şi din Iuda orice sprijin şi orice mijloc de trai, orice izvor de pîne, şi orice izvor de apă,
Acum Stăpânul, Domnul Oştirilor, va lua din Ierusalim şi din Iuda orice sprijin şi ajutor, toată resursa de pâine şi toată resursa de apă;
2 p e viteaz şi pe omul de război, pe judecător şi pe prooroc, pe ghicitor şi pe bătrîn,
orice viteaz şi soldat, judecător şi profet, prezicător şi bătrân;
3 p e căpetenia peste cincizeci şi pe dregător, pe sfetnic, pe meşteşugarul ales şi pe vrăjitorul iscusit.
orice căpetenie peste cincizeci şi demnitar, sfetnic, meşteşugar priceput şi vrăjitor iscusit.
4 L e voi da băieţi drept căpetenii, -zice Domnul, -şi nişte copii vor stăpîni peste ei.``
Le voi da băieţi drept conducători şi nişte copii îi vor conduce.
5 O amenii se vor asupri unii pe alţii, unul va apăsa pe celalt, fiecare pe aproapele lui, tînărul va lovi pe cel bătrîn, şi omul de nimic pe cel pus în cinste.
Oamenii se vor asupri unii pe alţii, fiecare se va asupri unul pe celălalt, fiecare pe semenul său; cel tânăr se va ridica împotriva celui bătrân, şi cel de rând împotriva celui onorat.
6 V or merge pînă acolo încît unul va apuca pe fratele său în casa părintească, şi -i va zice:,, Tu ai o haină, fii căpetenia noastră! Ia dărămăturile acestea supt mîna ta!``
Un om îl va apuca pe unul din fraţii săi, în casa tatălui său, şi-i va zice: «Tu ai o mantie, fii conducătorul nostru! Stăpâneşte peste această grămadă de ruine!»
7 D ar în aceeaş zi el va răspunde:,, Nu pot să fiu doftor, căci în casa mea nu este nici pîne nici haină: nu mă puneţi căpătenie peste popor.``
Însă, tot în ziua aceea, celălalt va striga: «Nu pot eu să fiu doctor! În casa mea n-am nici mâncare, nici îmbrăcăminte; nu mă puneţi conducător al acestui popor!»
8 S e clatină Ierusalimul, se prăbuşeşte Iuda, pentrucă vorbele şi faptele lor sînt îndreptate împotriva Domnului, înfruntînd privirile Lui măreţe.
Ierusalimul s-a clătinat şi Iuda s-a prăbuşit, pentru că vorbele şi faptele lor sunt împotriva Domnului, sfidând prezenţa Sa glorioasă.
9 Î nfăţişarea feţei lor mărturiseşte împotriva lor, şi, ca Sodomiţii, îşi dau pe faţă nelegiuirea, fără s'o ascundă. Vai de sufletul lor, căci îşi pregătesc rele!
Înfăţişarea feţei lor mărturiseşte împotriva lor. Îşi arată păcatul precum făcea Sodoma; nu-l ascund! Vai de ei! Şi-au adus nenorocirea asupra lor.
10 B ine de cel neprihănit! Lui îi va merge bine, căci se va bucura de rodul faptelor lui.
Spuneţi-le celor drepţi că de ei va fi bine! Ei se vor bucura de rodul faptelor lor.
11 V ai de cel rău! Lui îi va merge rău, căci va culege rodul faptelor lui.
Vai de cei răi! Nenorocirea este peste ei, pentru că li se va face după faptele lor.
12 P oporul meu este asuprit de nişte copii, şi -l stăpînesc nişte femei! Poporul meu, cîrmuitorii tăi te duc în rătăcire, şi pustiesc calea pe care umbli!
Copiii Îmi asupresc poporul, iar femeile îl stăpânesc. Poporul Meu, conducătorii voştri vă duc în rătăcire şi încurcă mersul căilor voastre!
13 D omnul Se înfăţişază la judecată, stă în picioare ca să judece popoarele.
Domnul Se ridică să acuze; stă în picioare să judece popoarele;
14 D omnul intră la judecată cu bătrînii poporului Său şi cu mai marii lui:,, Voi aţi mîncat via! Prada luată dela sărac este în casele voastre!
Domnul intră la judecată cu bătrânii şi cu prinţii poporului Său. «Voi aţi devorat via! Prada de la cel sărac este în casele voastre!
15 C u ce drept călcaţi voi în picioare pe poporul Meu, şi apăsaţi pe săraci?`` zice Domnul, Dumnezeul oştirilor.
Cu ce drept Îmi călcaţi în picioare poporul şi zdrobiţi faţa celui sărac?» zice Stăpânul, Domnul Oştirilor.
16 D omnul zice:,, Pentrucă fiicele Sionului sînt mîndre, şi umblă cu gîtul întins şi cu priviri pofticioase, pentrucă păşesc mărunţel, şi zornăesc cu verigile dela picior, -
Domnul a zis: «Fiicele Sionului sunt mândre, umblă cu gâtul întins, aruncă priviri galeşe, călcând cu paşi mărunţi şi cu podoabele zornăindu-le pe glezne.
17 D omnul va pleşuvi creştetul capului fiicelor Sionului, Domnul le va descopri ruşinea``.
De aceea Stăpânul va aduce râie pe capetele fiicelor Sionului, Domnul le va dezveli părţile ascunse.»
18 Î n ziua aceea, Domnul va scoate verigile cari le slujesc ca podoabă la picioare, şi sorişorii şi lunişoarele,
În ziua aceea Stăpânul le va îndepărta frumuseţea verigilor, a sorişorilor şi a lunişoarelor,
19 c erceii, brăţările şi măhramele;
a cerceilor, a brăţărilor şi a maramelor,
20 l egăturile de pe cap, lănţişoarele dela picioare şi brîele, cutiile cu mirosuri şi băierele descîntate;
a vălurilor de pe cap şi a lănţişoarelor de la gleznă, a brâielor, a sticluţelor cu parfum şi a amuletelor,
21 i nelele şi verigele dela nas;
a inelelor cu sigiliu, a inelelor din nas,
22 h ainele de sărbătoare şi cămăşile cele largi, mantiile şi pungile;
a hainelor lungi de sărbătoare, a cămăşilor, a mantiilor, a săculeţilor,
23 o glinzile şi cămăşile supţiri, turbanele şi măhramele uşoare.
a oglinzilor, a lenjeriei, a turbanelor şi a eşarfelor.
24 Ş i atunci în loc de miros plăcut va fi putoare; în loc de brîu, o funie; în loc de păr încreţit, un cap pleşuv, în loc de mantie largă, un sac strîmt; un semn de înfierare, în loc de frumuseţă.
În loc de parfum va fi putoare, în loc de brâu va fi o funie, în loc de păr aranjat, chelie, în loc de haină frumoasă, un sac strâmt, în loc de frumuseţe, însemnare cu fierul roşu.
25 B ărbaţii tăi vor cădea ucişi de sabie şi vitejii tăi în luptă.
Bărbaţii voştri vor cădea ucişi de sabie şi vitejii voştri vor cădea în bătălie.
26 P orţile fiicei Sionului vor geme şi se vor jăli; şi ea va şedea despoiată pe pămînt.
Porţile Sionului vor plânge şi vor geme şi astfel Sionul, despuiat, se va aşeza pe pământ!