Deuteronom 3 ~ Deuteronom 3

picture

1 N e-am întors, şi ne-am suit pe drumul care duce la Basan. Og, împăratul Basanului, ne -a ieşit înainte, cu tot poporul lui, ca să lupte împotriva noastră la Edrei.

Ne-am întors şi am luat-o în sus pe drumul către Başan. Og, regele Başanului, ne-a ieşit înainte împreună cu toţi oamenii lui ca să se lupte cu noi la Edrei.

2 D omnul mi -a zis:,, Nu te teme de el; căci îl dau în mînile tale, pe el şi tot poporul lui, şi ţara lui; să te porţi cu el cum te-ai purtat cu Sihon, împăratul Amoriţilor, care locuia la Hesbon.``

Domnul mi-a zis: «Nu te teme de el, căci l-am dat în mâna ta, cu tot cu poporul şi ţara sa. Să-i faci aşa cum i-ai făcut lui Sihon, regele amoriţilor, care locuia în Heşbon.»

3 Ş i Domnul, Dumnezeul nostru, a mai dat în mînile noastre şi pe Og, împăratul Basanului, cu tot poporul lui; l-am bătut şi n'am lăsat să scape niciunul din oamenii lui.

El l-a dat în mâinile noastre şi pe Og, regele Başanului, împreună cu tot poporul lui. I-am lovit până ce n-a mai rămas nici un supravieţuitor.

4 I -am luat atunci toate cetăţile, şi n'a fost una care să nu cadă în stăpînirea noastră: şasezeci de cetăţi, tot ţinutul Argob, împărăţia lui Og din Basan.

Am cucerit atunci toate cetăţile, până când n-a mai rămas nici una pe care să n-o fi luat de la ei, din cele şaizeci de cetăţi din tot ţinutul Argobului, din regatul lui Og din Başan.

5 T oate cetăţile acestea erau întărite, cu ziduri înalte, cu porţi şi zăvoare, afară de cetăţile fără ziduri cari erau foarte multe la număr.

Aceste cetăţi erau fortificate cu ziduri înalte, cu porţi şi zăvoare; pe lângă acestea mai erau şi satele fără ziduri, şi ele numeroase.

6 L o-am nimicit cu desăvîrşire, cum făcusem cu Sihon, împăratul Hesbonului; am nimicit cu desăvîrşire toate cetăţile împreună cu bărbaţii, femeile şi pruncii.

Noi le-am distrus cu totul, aşa cum îi făcusem şi lui Sihon, regele Heşbonului, nimicind bărbaţii, femeile şi copiii din fiecare cetate.

7 I ar toate vitele şi prada din cetăţi le-am luat pentru noi.

Dar toate animalele şi bunurile care erau în cetăţi le-am luat ca pradă pentru noi.

8 A stfel în vremea aceea am cucerit dela cei doi împăraţi ai Amoriţilor ţara de dincoace de Iordan, dela pîrîul Arnon pînă la muntele Hermon,

Astfel, în perioada aceea am cucerit de la doi regi amoriţi teritoriile care sunt la răsărit de Iordan, de la uedul Arnon până la muntele Hermon

9 ( Sidoniţii zic Hermonului Sirion, şi Amoriţii îl numesc Senir),

(Hermonul fiind numit Sirion de către sidoniţi şi Senir de către amoriţi),

10 t oate cetăţile din cîmpie, tot Galaadul şi tot Basanul pînă la Salca şi Edrei, cetăţi din împărăţia lui Og în Basan.

toate cetăţile podişului, întreg Ghiladul şi tot Başanul până la Salca şi Edrei, cetăţi ale regatului lui Og, în Başan.

11 ( Numai Og, împăratul Basanului, mai rămăsese din neamul Refaimiţilor. Patul lui, un pat de fer, este la Raba, cetatea copiilor lui Amon. Lungimea lui este de nouă coţi, şi lăţimea de patru coţi, după cotul unui om.)

(Doar Og, regele Başanului, mai rămăsese din neamul refaiţilor. Patul lui este unul de fier şi se află la Raba, cetatea amoniţilor. Are o lungime de nouă coţi şi o lăţime de patru coţi, după cotul unui om. ) Împărţirea Transiordaniei

12 A tunci am luat în stăpînire ţara aceasta. Am dat Rubeniţilor şi Gadiţilor ţinutul de la Aroer, care este pe pîrîul Arnon, şi jumătatea muntelui Galaad cu cetăţile lui.

Acesta era teritoriul pe care-l luasem în stăpânire atunci. Le-am dat rubeniţilor şi gadiţilor ţinutul de la Aroer, care este lângă uedul Arnon, precum şi jumătate din regiunea muntoasă a Ghiladului împreună cu cetăţile ei.

13 A m dat la jumătate din seminţia lui Manase ce mai rămînea din Galaad şi toată împărăţia lui Og din Basan: tot ţinutul Argob, cu tot Basanul, care purta numele de ţara Refaimiţilor.

Ceea ce mai rămăsese din Ghilad şi tot Başanul, regatul lui Og, am dat unei jumătăţi din seminţia lui Manase. (Întreaga regiune a Argobului din Başan era cunoscută ca ţara refaiţilor.

14 I air, fiul lui Manase, a luat tot ţinutul Argob pînă la hotarul Gheşuriţilor şi Maacatiţilor, şi a pus numele lui tîrgurilor Basanului, numite şi azi tîrgurile lui Iair.

Iair, urmaşul lui Manase, a luat în stăpânire întreaga regiune a Argobului până la hotarul cu gheşuriţii şi maacatiţii. El a numit acele aşezări după numele său, acestea chemându-se până astăzi Havot-Iair.)

15 A m dat Galaadul lui Machir.

Iar Ghiladul l-am dat lui Machir.

16 R ubeniţilor şi Gadiţilor le-am dat o parte din Galaad pînă la pîrîul Arnon, al cărui mijloc slujeşte ca hotar, şi pînă la pîrîul Iaboc, hotarul copiilor lui Amon;

Rubeniţilor şi gadiţilor le-am dat ţinutul de la Ghilad până la uedul Arnon, al cărui mijloc ţine loc de hotar şi până la uedul Iabok, care este hotarul amoniţilor.

17 l e-am mai dat cîmpia, mărginită de Iordan, dela Chineret pînă la marea cîmpiei, Marea Sărată, la picioarele muntelui Pisga spre răsărit.

Le-am dat Araba, care se întinde până la Iordan, din Chineret până la Marea Arabei (Marea Sărată), iar spre răsărit – până la poalele muntelui Pisga.

18 Î n vremea aceea, v'am dat porunca aceasta:,, Domnul, Dumnezeul vostru, vă dă în mînă ţara aceasta ca s'o stăpîniţi. Voi toţi, cei buni de luptă, să mergeţi înarmaţi înaintea copiilor lui Israel.

În vremea aceea v-am poruncit astfel: « Domnul, Dumnezeul vostru, v-a dat ţara aceasta în stăpânire. Toţi cei puternici să meargă înarmaţi înaintea fraţilor lor israeliţi.

19 N umai femeile voastre, pruncii şi vitele voastre-ştiu că aveţi multe vite-să rămînă în cetăţile pe cari vi le-am dat,

Numai soţiile, copiii şi vitele voastre – ştiu că aveţi multe vite – să rămână în cetăţile pe care vi le-am dat,

20 p înă ce Domnul va da odihnă fraţilor voştri ca şi vouă, şi vor lua şi ei în stăpînire ţara pe care le -o dă Domnul, Dumnezeul vostru, dincolo de Iordan. După aceea vă veţi întoarce fiecare în moştenirea pe care v'am dat -o.

până când Domnul le va da odihnă fraţilor voştri la fel ca şi vouă şi vor stăpâni ţara pe care El le-a dat-o dincolo de Iordan. După aceea fiecare se va întoarce la proprietatea lui.»

21 Î n vremea aceea, am poruncit lui Iosua, şi i-am zis:,, Ochii tăi au văzut tot ce a făcut Domnul, Dumnezeul vostru, acestor doi împăraţi: aşa va face Domnul tuturor împărăţiilor împotriva cărora vei merge.

Tot atunci i-am spus lui Iosua: «Ai fost martor la tot ceea ce Domnul, Dumnezeul vostru, a făcut acestor doi regi; tot aşa va face tuturor regatelor împotriva cărora vei merge.

22 N u te teme de ei; căci Domnul, Dumnezeul vostru, va lupta El însuş pentru voi.``

Deci să nu vă temeţi de ei, fiindcă Însuşi Domnul, Dumnezeul vostru, va lupta pentru voi.» Moise este oprit să treacă Iordanul

23 Î n vremea aceea, m'am rugat Domnului, şi am zis:

În perioada aceea m-am rugat Domnului şi I-am zis:

24 S tăpîne Doamne! Tu ai început să arăţi robului Tău mărirea Ta şi mîna Ta cea puternică; căci care este dumnezeul acela, în cer şi pe pămînt, care să poată face lucrări ca ale Tale şi să aibă o putere ca a Ta?

«Stăpâne Doamne! Tu ai început să arăţi robului Tău măreţia şi puterea mâinii Tale, căci care este dumnezeul acela, în cer sau pe pământ, care să poată face lucrări ca ale Tale şi să aibă o putere asemănătoare cu a Ta?

25 L asă-mă, Te rog, să trec, şi să văd ţara aceea bună de dincolo de Iordan, munţii aceia frumoşi şi Libanul!``

Dă-mi voie, Te rog, să trec şi să văd ţara aceea bună care este dincolo de Iordan, munţii aceia frumoşi şi Libanul.»

26 D ar Domnul S'a mîniat pe mine, din pricina voastră, şi nu m'a ascultat. Domnul mi -a zis:,, Destul! Nu-Mi mai vorbi de lucrul acesta.

Dar Domnul s-a mâniat pe mine din cauza voastră şi nu m-a ascultat. El mi-a răspuns: «Destul! Nu-Mi mai vorbi despre lucrul acesta.

27 S uie-te pe vîrful muntelui Pisga, uită-te spre apus, spre miază noapte, spre miază zi şi spre răsărit, şi priveşte -o doar cu ochii; căci nu vei trece Iordanul acesta.

Urcă-te pe vârful Pisga şi priveşte spre apus, spre nord, spre sud şi spre răsărit. Priveşte-o cu ochii tăi, pentru că nu vei trece Iordanul.

28 D ă porunci lui Iosua, întăreşte -l, şi îmbărbătează -l; căci el va merge înaintea poporului acestuia şi -l va pune în stăpînirea ţării pe care o vei vedea.``

Instruieşte-l pe Iosua, încurajează-l şi întăreşte-l, fiindcă el va merge înaintea acestui popor şi el îl va ajuta să stăpânească ţara pe care tu o vei vedea.»

29 Ş i am rămas astfel în vale, îndreptul Bet-Peorului.

Şi astfel am rămas în valea care este aproape de Bet-Peor.