1 M anase avea doisprezece ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit cincizeci şi cinci de ani la Ierusalim.
Manase era în vârstă de doisprezece ani când a devenit rege şi a domnit la Ierusalim timp de cincizeci şi cinci de ani.
2 E l a făcut ce este rău înaintea Domnului, după urîciunile neamurilor pe cari le izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.
El a făcut ce este rău înaintea Domnului, luându-se după obiceiurile idolatre ale neamurilor pe care Domnul le izgonise dinaintea israeliţilor.
3 A zidit iarăş înălţimile pe cari le dărîmase tatăl său Ezechia. A ridicat altare Baalilor, a făcut idoli Astarteei, şi s'a închinat înaintea întregei oştiri a cerurilor şi i -a slujit.
A rezidit înălţimile pe care le dărâmase tatăl său, Ezechia, a ridicat altare baalilor, a făcut aşere şi s-a închinat întregii oştiri a cerurilor şi i-a slujit.
4 A zidit altare în Casa Domnului, măcar că Domnul zisese:,,În Ierusalim va fi Numele Meu pe vecie.``
A zidit altare în Casa Domnului, despre care Domnul spusese: „În Ierusalim va fi Numele Meu pe vecie!“
5 A zidit altare întregei oştiri a cerurilor, în cele două curţi ale Casei Domnului.
El a zidit altare întregii oştiri a cerurilor în cele două curţi ale Casei Domnului.
6 Ş i -a trecut fiii prin foc în valea fiilor lui Hinom; umbla cu descîntece şi vrăjitorii, şi ţinea la el oameni cari chemau duhurile şi cari -i spuneau viitorul. A făcut din ce în ce mai mult ce este rău înaintea Domnului, ca să -L mînie.
El şi-a trecut fiii prin foc în valea Ben-Hinom, s-a îndeletnicit cu descântatul, cu ghicitul şi cu vrăjitoria şi a apelat la cei ce cheamă duhurile morţilor şi la descântători. El a făcut mult rău în ochii Domnului, mâniindu-L.
7 A pus chipul cioplit al idolului pe care -l făcuse, în Casa lui Dumnezeu, despre care Dumnezeu spusese lui David şi fiului său Solomon:,,În casa aceasta, şi în Ierusalim, pe care l-am ales din toate seminţiile lui Israel Îmi voi pune Numele pe vecie.
A luat chipul idolului pe care îl făcuse şi l-a pus în Casa lui Dumnezeu, despre care Dumnezeu îi spusese lui David şi lui Solomon, fiul acestuia: „În Casa aceasta şi în Ierusalim, pe care l-am ales dintre toate cetăţile seminţiilor lui Israel, Îmi voi pune Numele pe vecie.
8 N u voi mai strămuta pe Israel din ţara pe care am dat -o părinţilor voştri, numai să caute să împlinească tot ce le-am poruncit, după toată legea, învăţăturile şi poruncile date prin Moise.``
Nu voi mai lăsa piciorul lui Israel să se îndepărteze din ţara pe care le-am încredinţat-o strămoşilor voştri, dacă vor avea grijă să împlinească tot ce le-am poruncit prin Moise, toată Legea, poruncile şi hotărârile.“
9 D ar Manase a fost pricina că Iuda şi locuitorii Ierusalimului s'au rătăcit şi au făcut rău mai mult decît neamurile pe cari le nimicise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.
Însă Manase i-a dus în rătăcire pe cei din Iuda şi pe locuitorii Ierusalimului, astfel că ei au făcut mai mult rău decât toate popoarele pe care le nimicise Domnul dinaintea israeliţilor.
10 D omnul a vorbit lui Manase şi poporului său, dar ei n'au vrut să asculte.
Domnul i-a vorbit lui Manase şi poporului său, însă ei nu au luat aminte.
11 A tunci Domnul a trimes împotriva lor pe căpeteniile oştirii împăratului Asiriei, cari au prins pe Manase şi l-au pus în lanţuri. L-au legat cu lanţuri de aramă, şi l-au dus la Babilon.
De aceea Domnul a adus împotriva lor pe conducătorii oştirii împăratului Asiriei, care l-au prins pe Manase în cursă, l-au ferecat cu lanţuri de bronz şi l-au dus în Babilon.
12 C înd a fost la strîmtoare, s'a rugat Domnului, Dumnezeului lui, şi s'a smerit adînc înaintea Dumnezeului părinţilor săi.
În strâmtorarea sa, el a stăruit înaintea Domnului, Dumnezeul său, şi s-a smerit mult înaintea Dumnezeului strămoşilor săi.
13 I -a făcut rugăciuni; şi Domnul, lăsîndu-Se înduplecat, i -a ascultat cererile, şi l -a adus înapoi la Ierusalim în împărăţia lui. Şi Manase a cunoscut că Domnul este Dumnezeu.
L-a rugat şi L-a implorat, iar El i-a ascultat cererea şi l-a întors la Ierusalim, în regatul său. Şi Manase a recunoscut că Domnul este Dumnezeu.
14 D upă aceea, a zidit afară din cetatea lui David, la apus, spre Ghihon în vale, un zid care se întindea pînă la poarta peştilor şi cu care a înconjurat dealul, şi l -a făcut foarte înalt. A pus şi căpetenii de război în toate cetăţile întărite ale lui Iuda.
După aceea, el a construit un zid în afara Cetăţii lui David, care trecea prin valea de la apus de Ghihon, pe la Poarta Peştilor şi încercuia Ofelul – zidul era foarte înalt. A numit conducători de oştire pentru toate cetăţile fortificate din Iuda,
15 A înlăturat din Casa Domnului dumnezeii străini şi idolul Astarteei, a dărîmat toate altarele pe cari le zidise pe muntele Casei Domnului şi la Ierusalim, şi le -a aruncat afară din cetate.
a îndepărtat zeii şi idolul din Casa Domnului, precum şi toate altarele pe care le zidise pe muntele Casei Domnului şi în Ierusalim şi le-a aruncat în afara cetăţii.
16 A aşezat din nou altarul Domnului, a adus pe el jertfe de mulţămire şi de laudă, şi a poruncit lui Iuda să slujească Domnului, Dumnezeului lui Israel.
A refăcut altarul Domnului şi a adus pe el jertfe de pace şi de mulţumire. Apoi a poruncit lui Iuda să slujească Domnului, Dumnezeul lui Israel.
17 P oporul jertfea tot pe înălţimi, dar numai Domnului Dumnezeului său.
Poporul încă mai aducea jertfe pe înălţimi, dar numai Domnului, Dumnezeul lor.
18 C elelalte fapte ale lui Manase, rugăciunea lui către Dumnezeul lui, şi cuvintele proorocilor, cari i-au vorbit în Numele Domnului, Dumnezeul lui Israel, sînt scrise în faptele împăraţilor lui Israel.
Celelalte fapte ale lui Manase, rugăciunea lui către Dumnezeul său şi cuvintele văzătorilor care i-au vorbit în Numele Domnului, Dumnezeul lui Israel, sunt scrise în „Cronicile regilor lui Israel“.
19 R ugăciunea lui şi felul în care l -a ascultat Dumnezeu, păcatele şi nelegiuirile lui, locurile unde a zidit înălţimi şi a înălţat idoli Astarteei şi chipuri cioplite, înainte de a se smeri, sînt scrise în cartea lui Hozai.
Rugăciunea lui, felul în care i-a răspuns Dumnezeu la rugăciune, toate păcatele şi greşelile sale, locurile unde a zidit înălţimi şi unde a ridicat aşere şi idoli ciopliţi înainte de a se smeri, sunt scrise în „Cronicile văzătorilor “.
20 M anase a adormit cu părinţii săi, şi a fost îngropat în casa lui. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Amon.
Manase s-a culcat alături de părinţii săi şi a fost înmormântat în grădina palatului său. În locul lui a domnit fiul său Amon. Domnia lui Amon peste Iuda
21 A mon avea douăzeci şi doi de ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit doi ani la Ierusalim.
Amon era în vârstă de douăzeci şi doi de ani când a devenit rege şi a domnit la Ierusalim timp de doi ani.
22 E l a făcut ce este rău înaintea Domnului, cum făcuse tatăl său Manase. A adus jertfe tuturor chipurilor cioplite pe cari le făcuse tatăl său Manase, şi le -a slujit.
El a făcut ce este rău înaintea Domnului, la fel cum făcuse tatăl său, Manase. Amon a jertfit şi a slujit tuturor idolilor făcuţi de tatăl său, Manase.
23 Ş i nu s'a smerit înaintea Domnului, cum se smerise tatăl său Manase, căci Amon s'a făcut din ce în ce mai vinovat.
El însă nu s-a smerit înaintea Domnului, aşa cum se smerise tatăl său, Manase, astfel că Amon acesta şi-a mărit tot mai mult vina.
24 S lujitorii lui au uneltit împotriva lui, şi l-au omorît în casa lui.
Slujitorii lui au uneltit împotriva lui şi l-au ucis în palat,
25 D ar poporul ţării a ucis pe toţi cei ce uneltiseră împotriva împăratului Amon. Şi, în locul lui, poporul ţării a pus împărat pe fiul său Iosia.
dar poporul ţării i-a omorât pe toţi aceia care uneltiseră împotriva regelui Amon. Apoi, în locul lui Amon, poporul ţării l-a făcut rege pe fiul acestuia Iosia.