1 Samuel 11 ~ 1 Samuel 11

picture

1 N ahaş, Amonitul, a venit şi a împresurat Iabesul din Galaad. Toţi locuitorii din Iabes au zis lui Nahaş:,, Fă... legămînt cu noi, şi-ţi vom fi supuşi.``

Amonitul Nahaş a venit şi şi-a aşezat tabăra împotriva Iabeşului din Ghilad. Atunci toţi bărbaţii din Iabeş i-au zis lui Nahaş: – Încheie cu noi un legământ, iar noi îţi vom sluji.

2 D ar Nahaş, Amonitul, le -a răspuns:,, Voi face legămînt cu voi dacă mă lăsaţi să vă scot la toţi ochiul drept, şi să arunc astfel o ocară asupra întregului Israel.``

Dar Nahaş, amonitul, le-a zis: – Voi încheia un legământ cu voi doar dacă mă lăsaţi să vă scot la toţi ochiul drept, aruncând în acest fel ruşinea peste întregul Israel.

3 B ătrînii din Iabes i-au zis:,, Dă-ne un răgaz de şapte zile, ca să trimetem soli în tot ţinutul lui Israel; şi dacă nu va fi nimeni să ne ajute, ne vom supune ţie``.

Cei din sfatul bătrânilor Iabeşului i-au zis: – Lasă-ne un răgaz de şapte zile pentru a putea trimite mesageri în toate teritoriile lui Israel, iar dacă nu va fi nimeni care să ne elibereze, ne vom preda ţie.

4 S olii au ajuns la Ghibea, cetatea lui Saul, şi au spus aceste lucruri în auzul poporului. Şi tot poporul a ridicat glasul, şi a plîns.

Când au sosit mesagerii în Ghiva lui Saul şi au spus aceste cuvinte în auzul poporului, tot poporul a început să plângă în hohote.

5 S aul tocmai se întorcea dela cîmp, în urma boilor, şi a întrebat:,, Ce are poporul de plînge?`` I-au istorisit ce spuseseră cei din Iabes.

Saul tocmai se întorcea de la câmp în urma boilor şi a întrebat: „Ce s-a întâmplat cu poporul de plânge?“ Atunci ei i-au povestit despre mesajul bărbaţilor din Iabeş.

6 C um a auzit Saul aceste lucruri, Duhul lui Dumnezeu a venit peste el, şi s'a mîniat foarte tare.

Când a auzit Saul aceste cuvinte, Duhul lui Dumnezeu a venit cu putere peste el şi el s-a aprins de mânie.

7 A luat o păreche de boi, i -a tăiat în bucăţi, şi le -a trimes prin soli în tot ţinutul lui Israel, zicînd:,, Oricine nu va merge după Saul şi Samuel, îşi va vedea boii tăiaţi la fel``. Groaza Domnului a apucat pe popor, care a pornit ca un singur om.

A luat o pereche de boi, i-a tăiat în bucăţi şi a trimis bucăţile, prin mesageri, în toate teritoriile lui Israel, spunând: „Aşa se va face cu boii oricui nu îl urmează pe Saul şi pe Samuel.“ Groaza Domnului a intrat în popor, astfel că ei au ieşit la luptă ca un singur om.

8 S aul le -a făcut numărătoarea la Bezec; copiii lui Israel erau trei sute de mii, şi bărbaţii lui Iuda treizeci de mii.

Când Saul i-a numărat la Bezek, din Israel erau trei sute de mii de bărbaţi, iar din Iuda erau treizeci de mii de bărbaţi.

9 E i au zis solilor cari veniseră:,, Aşa să vorbiţi locuitorilor Iabesului din Galaad: Mîne, cînd va dogorî soarele, veţi avea ajutor``. Solii au dus vestea aceasta celor din Iabes, cari s'au umplut de bucurie,

Atunci le-a zis mesagerilor care au venit: „Aşa să spuneţi bărbaţilor din Iabeş-Ghilad: «Mâine, când va dogori soarele, veţi fi izbăviţi!»“ Când au sosit mesagerii şi le-au spus aceste lucruri bărbaţilor din Iabeş, aceştia s-au bucurat.

10 ş i au zis Amoniţilor:,, Mîine ne vom supune vouă, şi ne veţi face ce vă va plăcea``.

Ei le-au zis amoniţilor: „Mâine ne vom preda vouă şi veţi putea să faceţi cu noi tot ce veţi vrea.“

11 A două zi, Saul a împărţit poporul în trei cete. Au pătruns în tabăra Amoniţilor în straja dimineţei, şi i-au bătut pînă la căldura zilei. Ceice au scăpat, au fost risipiţi, şi n'au mai rămas doi laolaltă dintre ei.

În ziua următoare, Saul a împărţit oamenii în trei cete. În timpul străjii de dimineaţă au pătruns în tabăra amoniţilor şi i-au zdrobit până la arşiţa zilei. Cei care au supravieţuit s-au împrăştiat, astfel încât n-au mai fost lăsaţi împreună nici măcar doi dintre ei.

12 P oporul a zis lui Samuel:,, Cine zicea:, Saul să domnească peste noi? `Daţi încoace pe oamenii aceia, ca să -i omorîm.``

Atunci poporul i-a zis lui Samuel: – Care au fost cei ce n-au vrut ca Saul să domnească peste noi? Aduceţi-i la noi pe aceşti oameni, ca să-i ucidem.

13 D ar Saul a zis:,, Nimeni nu va fi omorît în ziua aceasta, căci astăzi Domnul a dat o izbăvire lui Israel``.

Dar Saul a zis: – Nici un om nu va fi dat la moarte în această zi, pentru că astăzi Domnul l-a izbăvit pe Israel.

14 Ş i Samuel a zis poporului:,, Veniţi, şi să mergem la Ghilgal, ca să întărim acolo împărăţia.``

Atunci Samuel a spus poporului: – Să mergem la Ghilgal şi să reafirmăm acolo monarhia.

15 T ot poporul s'a dus la Ghilgal, şi au pus pe Saul împărat, înaintea Domnului, la Ghilgal. Acolo, au adus jertfe... de mulţămire înaintea Domnului; şi Saul şi toţi oamenii lui Israel s'au veselit foarte mult acolo.

Astfel, tot poporul s-a dus la Ghilgal şi l-au încoronat pe Saul în prezenţa Domnului. Au adus acolo jertfe de pace înaintea Domnului şi s-au bucurat foarte mult, atât Saul, cât şi toţi israeliţii.