Luca 18 ~ Luca 18

picture

1 I sus le -a spus o pildă, ca să le arate că trebuie să se roage necurmat, şi să nu se lase.

Le-a spus apoi o pildă despre faptul că trebuie să se roage întotdeauna şi să nu se descurajeze:

2 E l le -a zis:,,Într'o cetate era un judecător, care de Dumnezeu nu se temea şi de oameni nu se ruşina.

El le-a zis: „Într-o cetate era un judecător care de Dumnezeu nu se temea şi de oameni nu-i era ruşine.

3 Î n cetatea aceea era şi o văduvă, care venea des la el, şi -i zicea:, Fă-mi dreptate în cearta cu pîrîşul meu.`

În cetatea aceea era şi o văduvă care tot venea la el şi-i zicea: «Fă-mi dreptate în procesul cu potrivnicul meu!»

4 M ultă vreme n'a voit să -i facă dreptate. Dar în urmă, şi -a zis:, Măcar că de Dumnezeu nu mă tem şi de oameni nu mă ruşinez,

Pentru o vreme n-a vrut să-i facă dreptate, dar după aceea şi-a zis: «Chiar dacă nu mă tem de Dumnezeu şi nici de oameni nu mi-e ruşine,

5 t otuş, pentru că văduva aceasta mă tot necăjeşte, îi voi face dreptate, ca să nu tot vină să-mi bată capul.`

totuşi, pentru că această văduvă mă tot necăjeşte, îi voi face dreptate, ca să nu mai vină întruna şi să mă bată la cap!»“

6 D omnul a adăogat:, Auziţi ce zice judecătrul nedrept?

Apoi Domnul a zis: „Auziţi ce zice judecătorul cel nedrept?

7 Ş i Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor Lui, cari strigă zi şi noapte către El, măcar că zăboveşte faţă de ei?

Şi oare Dumnezeu nu le va face dreptate aleşilor Săi, care strigă zi şi noapte către El, măcar că întârzie faţă de ei?!

8 V ă spun că le va face dreptate în curînd. Dar cînd va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pămînt?``

Vă spun că le va face dreptate foarte curând! Dar când va veni Fiului Omului, va găsi El oare credinţă pe pământ?“ Pilda fariseului şi a colectorului de taxe

9 A mai spus şi pilda aceasta pentru unii cari se încredeau în ei înşişi că sînt neprihăniţi, şi dispreţuiau pe ceilalţi.

A mai spus şi următoarea pildă pentru unii care se încredeau în ei înşişi că sunt drepţi şi îi dispreţuiau pe ceilalţi:

10 D oi oameni s'au suit la Templu să se roage; unul era Fariseu, şi altul vameş.

„Doi oameni s-au dus la Templu să se roage; unul era fariseu, iar celălalt era colector de taxe.

11 F ariseul sta în picioare, şi a început să se roage în sine astfel:, Dumnezeule, Îţi mulţămesc că nu sînt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul acesta.

Fariseul stătea în picioare şi se ruga în sine însuşi astfel: «Dumnezeule, Îţi mulţumesc că eu nu sunt ca ceilalţi oameni – tâlhari, nedrepţi, adulteri – şi nici chiar ca acest colector de taxe!

12 E u postesc de două ori pe săptămînă, dau zeciuială din toate veniturile mele.`

Eu postesc de două ori pe săptămână şi dau zeciuială din tot ceea ce câştig!»

13 V ameşul sta departe, şi nu îndrăznea nici ochii să şi -i ridice spre cer; ci se bătea în piept, şi zicea:, Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!`

Colectorul de taxe însă stătea la distanţă şi nu îndrăznea nici măcar să-şi ridice ochii spre cer, ci se bătea pe piept, zicând: «Dumnezeule, îndură-te de mine, păcătosul!»

14 E u vă spun că mai degrabă omul acesta s'a pogorît acasă socotit neprihănit decît celalt. Căci oricine se înalţă, va fi smerit; şi oricine se smereşte, va fi înălţat.``

Eu vă spun că mai degrabă acesta s-a dus acasă socotit drept, decât celălalt. Căci oricine se înalţă pe sine va fi smerit, iar cel ce se smereşte va fi înălţat!“ Isus şi copilaşii

15 I -au adus şi nişte copilaşi, ca să Se atingă de ei. Dar ucenicii, cînd au văzut lucrul acesta, au certat pe aceia cari -i aduceau.

I-au adus şi nişte copilaşi ca să se atingă de ei, dar ucenicii, când au văzut aceasta, i-au mustrat pe cei care i-au adus.

16 I sus a chemat la Sine pe copilaşi, şi a zis:,, Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu -i opriţi; căci Împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca ei.

Isus însă i-a chemat la Sine pe copilaşi şi a zis: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, pentru că Împărăţia lui Dumnezeu este a celor ca ei!

17 A devărat vă spun că, oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu niciun chip nu va intra în ea.``

Adevărat vă spun că cel care nu primeşte Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu nici un chip nu va intra în ea!“ Isus şi conducătorul bogat

18 U n fruntaş a întrebat pe Isus:,, Bunule Învăţător, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa vecinică?``

Un conducător L-a întrebat: – Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţă veşnică?

19 P entruce Mă numeşti bun?`` i -a răspuns Isus.,, Nimeni nu este bun decît Unul singur: Dumnezeu.

Isus i-a răspuns: – De ce Mă numeşti „bun“? Nimeni nu este bun decât Unul: Dumnezeu!

20 Ş tii poruncile:, Să nu preacurveşti; să nu ucizi; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă; să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta.``

Cunoşti poruncile: „Să nu comiţi adulter“, „Să nu ucizi“, „Să nu furi“, „Să nu depui mărturie falsă“, „Cinsteşte-l pe tatăl tău şi pe mama ta.“

21 T oate aceste lucruri,`` I -a zis el,,, le-am păzit din tinereţea mea.``

El I-a spus: – Pe toate acestea le-am împlinit încă din tinereţea mea.

22 C înd a auzit Isus aceste vorbe, i -a zis:,,Îţi mai lipseşte un lucru: vinde tot ce ai, împarte la săraci, şi vei avea o comoară în ceruri. Apoi, vino şi urmează-Mă.``

Când a auzit aceasta, Isus i-a zis: – Îţi mai lipseşte un lucru: vinde tot ce ai şi împarte săracilor, şi vei avea astfel o comoară în cer. Apoi vino, urmează-Mă!

23 C înd a auzit el aceste cuvinte, s'a întristat de tot; căci era foarte bogat.

Când a auzit el aceste lucruri, s-a întristat foarte tare, pentru că era foarte bogat.

24 I sus a văzut că s'a întristat de tot, şi a zis:,, Cît de anevoie vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu cei ce au avuţii!

Isus a văzut (că se întristase foarte tare) şi a zis: – Cât de greu este pentru cei ce au bogăţii să intre în Împărăţia lui Dumnezeu!

25 F iindcă mai lesne este să treacă o cămilă prin urechea acului, decît să intre un om bogat în Împărăţia lui Dumnezeu.``

Căci este mai uşor să treacă o cămilă prin urechile acului, decât să intre cel bogat în Împărăţia lui Dumnezeu!

26 C ei ce -L ascultau, au zis:,, Atunci cine poate fi mîntuit?``

Cei ce au auzit aceasta s -au întrebat: „Atunci cine poate fi mântuit?“

27 I sus a răspuns:,, Ce este cu neputinţă la oameni, este cu putinţă la Dumnezeu.``

El a zis: – Ceea ce este imposibil pentru oameni, este posibil pentru Dumnezeu.

28 A tunci Petru a zis:,, Iată că noi am lăsat totul, şi Te-am urmat.``

Atunci Petru I-a zis: – Iată, noi le-am lăsat pe ale noastre şi Te-am urmat!

29 Ş i Isus le -a zis:,, Adevărat vă spun că nu este nimeni, care să-şi fi lăsat casa, sau nevasta, sau fraţii, sau părinţii, sau copiii, pentru Împărăţia lui Dumnezeu,

El le-a răspuns: – Adevărat vă spun că nu este nimeni care să-şi fi lăsat casa sau soţia, sau fraţii, sau părinţii, sau copiii de dragul Împărăţiei lui Dumnezeu

30 ş i să nu primească mult mai mult în veacul acesta de acum, iar în veacul viitor, viaţa vecinică.``

şi care să nu primească mult mai mult în vremea aceasta, iar în veacul care vine – viaţă veşnică. Isus vorbeşte din nou despre moartea şi învierea Sa

31 I sus a luat cu Sine pe cei doisprezece, şi le -a zis:,, Iată că ne suim la Ierusalim, şi tot ce a fost scris prin prooroci despre Fiul omului, se va împlini.

Apoi i-a luat deoparte pe cei doisprezece şi le-a zis: „Iată că ne îndreptăm spre Ierusalim şi toate cele scrise prin profeţi despre Fiul Omului se vor împlini.

32 C ăci va fi dat în mîna Neamurilor; Îl vor batjocori, Îl vor ocărî, Îl vor scuipa;

Căci El va fi dat pe mâna neamurilor, va fi batjocorit, insultat, scuipat

33 ş i, după ce -L vor bate cu nuiele, Îl vor omorî, dar a treia zi va învia.``

şi, după ce-L vor biciui, Îl vor omorî, dar a treia zi va învia.“

34 E i n'au înţeles nimic din aceste lucruri: căci vorbirea aceasta era ascunsă pentru ei, şi nu pricepeau ce le spunea Isus.

Ei n-au înţeles nimic din aceste lucruri; vorbirea aceasta era ascunsă de ei şi nu pricepeau ce li se spunea. Isus vindecă un orb lângă Ierihon

35 P e cînd Se apropia Isus de Ierihon, un orb şedea lîngă drum şi cerşea.

În timp ce Isus Se apropia de Ierihon, un orb şedea lângă drum cerşind.

36 C înd a auzit norodul trecînd, a întrebat ce este.

Când a auzit mulţimea trecând, orbul a întrebat ce se întâmplă.

37 I -au spus:,, Trece Isus din Nazaret.``

I-au spus că trece Isus din Nazaret.

38 Ş i el a strigat:,, Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!``

Atunci el a început să strige: – Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!

39 C eice mergeau înainte, îl certau să tacă; dar el ţipa şi mai tare:,, Fiul lui David, ai milă de mine!``

Cei ce mergeau în faţă îl mustrau spunându -i să tacă, dar el striga şi mai tare: – Fiul lui David, ai milă de mine!

40 I sus S'a oprit, şi a poruncit să -l aducă la El; şi, după ce s'a apropiat, l -a întrebat:

Isus S-a oprit şi a poruncit să fie adus la El. Când orbul s-a apropiat, Isus l-a întrebat:

41 C e vrei să-ţi fac?``,, Doamne,`` a răspuns el,,, să-mi capăt vederea.``

– Ce vrei să fac pentru tine? El I-a răspuns: – Doamne, să-mi recapăt vederea!

42 Ş i Isus i -a zis:,, Capătă-ţi vederea. Credinţa ta te -a mîntuit.``

Isus a zis: – Recapătă-ţi vederea; credinţa ta te-a vindecat!

43 N umaidecît, orbul şi -a căpătat vederea, şi a mers după Isus, slăvind pe Dumnezeu. Tot norodul, cînd a văzut cele întîmplate, a dat laudă lui Dumnezeu.

Imediat el şi-a recăpătat vederea şi L-a urmat pe Isus, slăvindu-L pe Dumnezeu. Tot poporul care văzuse acest lucru a dat laudă lui Dumnezeu.