Ioan 6 ~ Ioan 6

picture

1 D upă aceea, Isus S'a dus dincolo de marea Galileii, numită marea Tiberiadei.

După aceea, Isus a plecat pe celălalt mal al Mării Galileii, adică Marea Tiberiadei.

2 O mare gloată mergea după El, pentrucă vedea semnele pe cari le făcea cu cei bolnavi.

O mare mulţime de oameni Îl urma, pentru că vedea semnele pe care le făcea cu cei bolnavi.

3 I sus S'a suit pe munte, şi şedea acolo cu ucenicii Săi.

Isus S-a suit pe munte şi S-a aşezat acolo cu ucenicii Lui.

4 P aştele, praznicul Iudeilor, erau aproape.

Paştele, sărbătoarea iudeilor, era aproape.

5 I sus Şi -a ridicat ochii, şi a văzut că o mare gloată vine spre El. Şi a zis lui Filip:,, De unde avem să cumpărăm pîni ca să mănînce oamenii aceştia?``

Când Isus Şi-a ridicat ochii şi a văzut că vine la El o mare mulţime, l-a întrebat pe Filip: – De unde să cumpărăm pâini ca să mănânce oamenii aceştia?

6 S punea lucrul acesta ca să -l încerce, pentrucă ştia ce are de gînd să facă.

Spunea lucrul acesta ca să-l încerce, însă El ştia ce urmează să facă.

7 F ilip i -a răspuns:,, Pînile, pe cari le-am putea cumpăra cu două sute de lei (Greceşte: dinari.), n'ar ajunge ca fiecare să capete puţintel din ele.``

Filip I-a răspuns: – Pâinile pe care le-am putea cumpăra cu două sute de denari n-ar fi de ajuns ca fiecare să primească măcar câte puţin!

8 U nul din ucenicii Săi, Andrei, fratele lui Simon Petru, I -a zis:

Unul dintre ucenicii Lui, Andrei, fratele lui Simon Petru, I-a zis:

9 E ste aici un băieţel, care are cinci pîni de orz şi doi peşti; dar ce sînt acestea la atîţia?``

– Este aici un băieţel care are cinci pâini de orz şi doi peşti. Dar ce sunt acestea la atâţia?!

10 I sus a zis:,, Spuneţi oamenilor să şadă jos.`` În locul acela era multă iarbă. Oamenii au şezut jos, în număr de aproape cinci mii.

Isus a zis: – Puneţi oamenii să se aşeze! În locul acela era multă iarbă. Aşa că bărbaţii s-au aşezat; ei erau în număr de aproape cinci mii.

11 I sus a luat pînile, a mulţămit lui Dumnezeu, le -a împărţit ucenicilor, iar ucenicii le-au împărţit celorce şedeau jos; de asemenea, le -a dat şi din peşti cît au voit.

Isus a luat pâinile, a adus mulţumiri şi le-a împărţit celor ce se aşezaseră. De asemenea, le-a dat şi din peşti, cât au vrut.

12 D upăce s'au săturat, Isus a zis ucenicilor Săi:,, Strîngeţi fărămiturile cari au rămas, ca să nu se piardă nimic.``

Când s-au săturat, le-a zis ucenicilor Săi: – Adunaţi firimiturile rămase, ca să nu se piardă nimic!

13 L e-au adunat deci, şi au umplut douăsprezece coşuri cu fărămiturile cari rămăseseră din cele cinci pîni de orz, după ce mîncaseră toţi.

Le-au adunat deci şi au umplut douăsprezece coşuri cu firimiturile de la cele cinci pâini de orz, firimituri pe care le lăsaseră cei ce mâncaseră.

14 O amenii aceia, cînd au văzut minunea, pe care o făcuse Isus, ziceau:,, Cu adevărat, acesta este proorocul cel aşteptat în lume.``

Când au văzut oamenii acest semn pe care l-a făcut El, au zis: „Într-adevăr, Acesta este Profetul Care urma să vină în lume!“

15 I sus, fiindcă ştia că au de gînd să vină să -L ia cu sila ca să -L facă împărat, S'a dus iarăş la munte, numai El singur. Isus umblă pe mare.

Atunci Isus, ştiind că au de gând să vină să-L ia cu forţa ca să-L facă rege, S-a retras din nou la munte, doar El singur. Isus umblă pe apă

16 C înd s'a înserat, ucenicii Lui s'au coborît la marginea mării.

Când s-a lăsat seara, ucenicii Lui au coborât la mare,

17 S 'au suit într'o corabie, şi treceau marea, ca să se ducă în Capernaum. Se întunecase, şi Isus tot nu venise la ei.

s-au urcat într-o barcă şi s-au dus înspre partea cealaltă a mării, la Capernaum. Se făcuse deja întuneric şi Isus încă nu venise la ei,

18 S ufla un vînt puternic şi marea era întărîtată.

iar marea devenea agitată, pentru că sufla un vânt puternic.

19 D upă ce au vîslit cam douăzeci şi cinci sau treizeci de stadii, văd pe Isus umblînd pe mare şi apropiindu-Se de corabie. Şi s'au înfricoşat.

După ce au vâslit cam douăzeci şi cinci sau treizeci de stadii, L-au văzut pe Isus umblând pe mare şi apropiindu-Se de barcă şi li s-a făcut frică.

20 D ar Isus le -a zis:,, Eu sînt, nu vă temeţi!``

El însă le-a zis: „Eu sunt! Nu vă temeţi!“

21 V oiau deci să -L ia în corabie. Şi corabia a sosit îndată la locul spre care mergeau.

Atunci ei au fost gata să-L ia în barcă. Şi barca a ajuns imediat la ţărmul spre care se îndreptau. Isus, Pâinea vieţii

22 N orodul, care rămăsese de cealaltă parte a mării, băgase de seamă că acolo nu era decît o corabie, şi că Isus nu Se suise în corabia aceasta cu ucenicii Lui, ci ucenicii plecaseră singuri cu ea.

În ziua următoare, mulţimea care stătuse pe celălalt mal al mării a văzut că acolo nu era decât o singură barcă şi că Isus nu Se suise în barcă cu ucenicii Săi, ci că ucenicii plecaseră singuri.

23 A doua zi sosiseră alte corăbii din Tiberiada, aproape de locul unde mîncaseră ei pînea, dupăce Domnul mulţămise lui Dumnezeu.

De asemenea, şi alte bărci din Tiberiada sosiseră aproape de locul unde mâncaseră pâinea, după ce Domnul adusese mulţumiri.

24 C înd au văzut noroadele că nici Isus, nici ucenicii Lui nu erau acolo, s'au suit şi ele în corăbiile acestea, şi s'au dus la Capernaum să caute pe Isus.

Când mulţimea a văzut că nici Isus, nici ucenicii Lui nu sunt acolo, s-au urcat ei înşişi în bărci şi s-au dus la Capernaum, în căutarea lui Isus.

25 C înd L-au găsit, dincolo de mare, I-au zis:,,Învăţătorule, cînd ai venit aici?``

Când L-au găsit, de cealaltă parte a mării, I-au zis: – Rabbi, când ai venit aici?

26 D rept răspuns, Isus le -a zis:,, Adevărat, adevărat, vă spun, că Mă căutaţi nu pentrucă aţi văzut semne, ci pentrucă aţi mîncat din pînile acelea, şi v'aţi săturat.

Isus le-a răspuns: – Adevărat, adevărat vă spun că voi Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut semne, ci pentru că aţi mâncat din pâini şi v-aţi săturat!

27 L ucraţi nu pentru mîncarea peritoare, ci pentru mîncarea, care rămîne pentru viaţa vecinică, şi pe care v'o va da Fiul omului; căci Tatăl, adică, însuş Dumnezeu, pe el L -a însemnat cu pecetea Lui.``

Lucraţi nu pentru mâncarea care se strică, ci pentru mâncarea care rămâne pentru viaţa veşnică şi pe care v-o va da Fiul Omului! Căci pe El Şi-a pus Dumnezeu Tatăl pecetea!

28 E i I-au zis:,, Ce să facem ca să săvîrşim lucrările lui Dumnezeu?``

Atunci ei L-au întrebat: – Ce să facem ca să înfăptuim lucrările lui Dumnezeu?

29 I sus le -a răspuns:,, Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela, pe care L -a trimes El.``

Isus le-a răspuns: – Lucrarea lui Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela pe Care L-a trimis El!

30 C e semn faci Tu, deci``, I-au zis ei,,, ca să -l vedem, şi să credem în Tine? Ce lucrezi Tu?

Prin urmare, ei L-au întrebat: – Şi ce semn faci Tu, ca să vedem şi să credem în Tine? Ce lucrare faci Tu?

31 P ărinţii noştri au mîncat mană în pustie, după cum este scris:, Le -a dat să mănînce pîne din cer.``

Strămoşii noştri au mâncat mană în pustie, aşa cum este scris: „Le-a dat să mănânce pâine din cer.“

32 I sus le -a zis:,, Adevărat, adevărat, vă spun, că Moise nu v'a dat pînea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata pîne din cer;

Atunci Isus le-a zis: – Adevărat, adevărat vă spun că nu Moise v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata pâine din cer!

33 c ăci Pînea lui Dumnezeu este aceea care se pogoară din cer, şi dă lumii viaţa``.

Căci pâinea lui Dumnezeu este Cel Care coboară din cer şi dă lumii viaţă.

34 D oamne``, I-au zis ei,,, dă-ne totdeauna această pîne.``

Ei I-au zis: – Domnule, dă-ne întotdeauna această pâine!

35 I sus le -a zis:,, Eu sînt Pînea vieţii. Cine vine la Mine, nu va flămînzi niciodată; şi cine crede în Mine, nu va înseta niciodată.

Isus le-a răspuns: – Eu sunt pâinea vieţii. Cel ce vine la Mine nu va flămânzi niciodată şi cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată!

36 D ar v'am spus că M'aţi şi văzut, şi tot nu credeţi.

Dar v-am spus că M-aţi văzut, şi tot nu credeţi!

37 T ot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine, nu -l voi izgoni afară:

Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine, iar pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni niciodată afară.

38 c ăci M'am pogorît din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M'a trimes.

Căci am coborât din cer nu ca să fac voia Mea, ci voia Celui Ce M-a trimis.

39 Ş i voia Celuice M'a trimes, este să nu pierd nimic din tot ce Mi -a dat El, ci să -l înviez în ziua de apoi.

Şi voia Celui Ce M-a trimis este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l învii în ziua de pe urmă.

40 V oia Tatălui meu este ca oricine vede pe Fiul, şi crede în El, să aibă viaţa vecinică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.``

Căci voia Tatălui Meu este ca oricine Îl vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţă veşnică, iar Eu Îl voi învia în ziua de pe urmă.

41 I udeii cîrteau împotriva Lui, pentrucă zisese:,, Eu sînt pînea care s'a pogorît din cer.``

Atunci iudeii au început să murmure cu privire la El, pentru că spusese: „Eu sunt pâinea care a coborât din cer.“

42 Ş i ziceau:,, Oare nu este acesta Isus, fiul lui Iosif, pe al cărui tată şi mamă îi cunoaştem? Cum dar zice El:, Eu M'am pogorît din cer?``

Ei ziceau: „Nu este Acesta Isus, fiul lui Iosif, pe ai Cărui tată şi mamă îi cunoaştem?! Aşadar, cum de spune acum: «Am coborât din cer»?!“

43 I sus le -a răspuns:,, Nu cîrtiţi între voi.

Isus le-a răspuns: „Nu murmuraţi între voi!

44 N imeni nu poate veni la Mine, dacă nu -l atrage Tatăl, care M'a trimes; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.

Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl Care M-a trimis. Iar Eu îl voi învia în ziua de pe urmă.

45 Î n prooroci este scris:, Toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu.` Aşa că oricine a ascultat pe Tatăl, şi a primit învăţătura Lui, vine la Mine.

Este scris în Profeţi: «Toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu.» Oricine a auzit şi a învăţat de la Tatăl vine la Mine.

46 N u că cineva a văzut pe Tatăl, afară de Acela care vine dela Dumnezeu; da, Acela a văzut pe Tatăl.

Nu că cineva L-a văzut pe Tatăl, în afară de Cel Care este de la Dumnezeu; El L-a văzut pe Tatăl.

47 A devărat, adevărat, vă spun, că cine crede în Mine, are viaţa vecinică.

Adevărat, adevărat vă spun că cel ce crede (în Mine) are viaţă veşnică.

48 E u sînt Pînea vieţii.

Eu sunt pâinea vieţii.

49 P ărinţii voştri au mîncat mană în pustie, şi au murit.

Strămoşii voştri au mâncat mană în pustie şi totuşi au murit.

50 P înea, care se pogoară din cer, este de aşa fel, ca cineva să mănînce din ea, şi să nu moară.

Pâinea care coboară din cer este de aşa fel, ca cineva să mănânce din ea şi să nu moară.

51 E u sînt Pînea vie, care s'a pogorît din cer. Dacă mănîncă cineva din pînea aceasta, va trăi în veac; şi pînea, pe care o voi da Eu, este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viaţa lumii.``

Eu sunt pâinea vie care a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta va trăi în veac. Şi pâinea pe care o voi da Eu pentru viaţa lumii este trupul Meu.“

52 L a auzul acestor cuvinte, Iudeii se certau între ei, şi ziceau:,, Cum poate omul acesta să ne dea trupul Lui să -l mîncăm?``

Atunci iudeii au început să se certe unii cu alţii şi să zică: „Cum poate Acesta să ne dea să mâncăm trupul Lui?!“

53 I sus le -a zis:,, Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă nu mîncaţi trupul Fiului omului, şi dacă nu beţi sîngele Lui, n'aveţi viaţa în voi înşivă.

Dar Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că, dacă nu mâncaţi trupul Fiului Omului şi nu beţi sângele Lui, nu aveţi viaţă în voi înşivă!

54 C ine mănîncă trupul Meu, şi bea sîngele Meu, are viaţa vecinică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.

Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, iar Eu îl voi învia în ziua de pe urmă.

55 C ăci trupul Meu este cu adevărat o hrană, şi sîngele Meu este cu adevărat o băutură.

Căci trupul Meu este o adevărată hrană, iar sângele Meu este o adevărată băutură.

56 C ine mănîncă trupul Meu, şi bea sîngele Meu, rămîne în Mine, şi Eu rămîn în el.

Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne în Mine, iar Eu rămân în el.

57 D upă cum Tatăl, care este viu, M'a trimes pe Mine, şi Eu trăiesc prin Tatăl, tot aşa, cine Mă mănîncă pe Mine, va trăi şi el prin Mine.

Aşa cum Tatăl cel viu M-a trimis, iar Eu trăiesc datorită Tatălui, tot astfel şi cel ce Mă mănâncă pe Mine va trăi datorită Mie.

58 A stfel este pînea, care s'a pogorît din cer, nu ca mana, pe care au mîncat -o părinţii voştri, şi totuş au murit: cine mănîncă pînea aceasta, va trăi în veac.``

Aceasta este pâinea care a coborât din cer, nu ca aceea pe care au mâncat-o strămoşii voştri, care totuşi au murit: cel ce mănâncă această pâine va trăi în veac!“

59 I sus a spus aceste lucruri în sinagogă, cînd învăţa pe oameni în Capernaum.

Aceste lucruri le-a spus în timp ce dădea învăţătură în sinagogă, în Capernaum. Mulţi ucenici Îl părăsesc pe Isus

60 M ulţi din ucenicii Lui, după ce au auzit aceste cuvinte, au zis:,, Vorbirea aceasta este prea de tot: cine poate s'o sufere?``

Auzind acestea, mulţi din ucenicii Lui au zis: „Vorbirea aceasta este prea de tot! Cine poate s-o asculte?!“

61 I sus, care ştia în Sine că ucenicii Săi cîrteau împotriva vorbirii acesteia, le -a zis:,, Vorbirea aceasta este pentru voi o pricină de poticnire?

Dar Isus, ştiind în Sine Însuşi că ucenicii Lui murmurau cu privire la aceasta, le-a zis: „ Vorbirea aceasta vă face să vă poticniţi?!

62 D ar dacă aţi vedea pe Fiul omului suindu-Se unde era mai înainte?...

Dar dacă L-aţi vedea pe Fiul Omului înălţându-Se acolo unde era mai înainte?!

63 D uhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele, pe cari vi le-am spus Eu, sînt duh şi viaţă.

Duhul este Cel Ce dă viaţă; carnea nu foloseşte la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi viaţă.

64 D ar sînt unii din voi cari nu cred.`` Căci Isus ştia dela început cine erau ceice nu cred, şi cine era celce avea să -L vîndă.

Dar sunt unii dintre voi care nu cred.“ Căci Isus ştia de la început cine sunt cei ce nu cred şi cine este cel ce urma să-L trădeze.

65 Ş i a adăogat:,, Tocmai de aceea v'am spus că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i -a fost dat de Tatăl Meu.``

Apoi a zis: „Tocmai de aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la Mine decât dacă i-a fost dat de către Tatăl.“

66 D in clipa aceea, mulţi din ucenicii Lui s'au întors înapoi, şi nu mai umblau cu El.

Din această cauză mulţi dintre ucenicii Lui s-au întors şi nu mai umblau cu El.

67 A tunci Isus a zis celor doisprezece:,, Voi nu vreţi să vă duceţi?``

Atunci Isus le-a zis celor doisprezece: – Nu vreţi să plecaţi şi voi?

68 D oamne``, I -a răspuns Simon Petru,,, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii vecinice.

Simon Petru I-a răspuns: – Doamne, la cine să ne ducem?! Tu ai cuvintele vieţii veşnice,

69 Ş i noi am crezut, şi am ajuns la cunoştinţa că Tu eşti Hristosul, Sfîntul lui Dumnezeu.``

iar noi am ajuns să credem şi să ştim că Tu eşti Sfântul lui Dumnezeu!

70 I sus le -a răspuns:,, Nu v'am ales Eu pe voi cei doisprezece? Şi totuş unul din voi este un drac.``

Isus le-a zis: – Nu v-am ales Eu pe voi, cei doisprezece? Şi totuşi unul dintre voi este un diavol.

71 V orbea despre Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul; căci el avea să -L vîndă: el, unul din cei doisprezece.

Vorbea despre Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul, pentru că acesta, deşi era unul dintre cei doisprezece, urma să-L trădeze.