1 E ra un om din Ramataim-Ţofim, din muntele lui Efraim, numit Elcana, fiul lui Ieroham, fiul lui Elihu, fiul lui Tohu, fiul lui Ţuf, Efratit.
Era un bărbat din Ramatayim-Ţofim, din ţinutul muntos al lui Efraim, numit Elkana. El era fiul lui Ieroham, fiul lui Elihu, fiul lui Tohu, fiul lui Ţuf, şi era efratit.
2 E l avea două neveste; una se numea Ana, iar cealaltă Penina. Penina avea copii, dar Ana n'avea.
El avea două soţii. Numele celei dintâi era Ana, iar numele celei de-a doua era Penina. Penina avea copii, dar Ana nu avea.
3 O mul acesta se suia în fiecare an din cetatea sa la Silo, ca să se închine... înaintea Domnului oştirilor şi să -I aducă jertfe. Acolo se aflau cei doi fii ai lui Eli, Hofni şi Fineas, preoţi ai Domnului.
În fiecare an, bărbatul acesta se ducea din cetatea sa la Şilo ca să se închine şi să aducă jertfe Domnului Oştirilor. Acolo slujeau ca preoţi ai Domnului cei doi fii ai lui Eli, Hofni şi Fineas.
4 Î n ziua cînd îşi aducea Elcana jertfa, dădea părţi nevestei sale Penina, tuturor fiilor, şi tuturor fiicelor pe cari le avea de la ea.
În ziua în care Elkana aducea jertfa, el dădea câte o parte soţiei sale, Penina, şi tuturor fiilor şi fiicelor pe care le avea de la ea,
5 D ar Anei îi dădea o parte îndoită; căci iubea pe Ana. Dar Domnul o făcuse stearpă.
dar Anei îi dădea o parte mai aleasă fiindcă o iubea. Domnul însă o făcuse stearpă.
6 P rotivnica ei o înţepa dese ori, ca s'o facă să se mînie, pentru că Domnul o făcuse stearpă.
Potrivnica ei obişnuia s-o necăjească ca s-o facă să se mânie din cauză că Domnul o făcuse stearpă.
7 Ş i în toţi anii era aşa. Oridecîteori se suia Ana la casa Domnului, Penina o înţepa la fel. Atunci ea plîngea şi nu mînca.
Potrivnica ei făcea lucrul acesta în fiecare an. Ori de câte ori se ducea Ana la Casa Domnului, ea o necăjea în felul acesta, iar Ana plângea şi nu mânca nimic.
8 E lcana, bărbatul ei, îi zicea:,, Ano, pentruce plîngi, şi nu mănînci? Pentruce ţi-este întristată inima? Oare nu preţuiesc eu pentru tine mai mult decît zece fii?``
Atunci Elkana, bărbatul ei, îi spunea: „Ana, de ce plângi şi nu mănânci şi de ce îţi este mâhnită inima? Oare nu preţuiesc eu pentru tine mai mult decât zece fii?“
9 A na s'a sculat, dupăce au mîncat şi au băut ei la Silo. Preotul Eli şedea pe un scaun, lîngă unul din uşiorii Templului Domnului.
Odată, după ce a mâncat şi a băut la Şilo, Ana s-a ridicat de la locul ei. Preotul Eli şedea pe scaunul său, lângă uşorul porţii Templului Domnului.
10 Ş i Ana se ruga Domnului cu sufletul amărît şi plîngea!
Ea a început să se roage Domnului cu sufletul amărât şi plângând cu amar.
11 E a a făcut o juruinţă, şi a zis:,, Doamne, Dumnezeul oştirilor! Dacă vei binevoi să cauţi spre întristarea roabei Tale, dacă-Ţi vei aduce... aminte de mine şi nu vei uita pe roaba Ta, şi dacă vei da roabei Tale un copil de parte bărbătească, îl voi închina Domnului pentru toate zilele vieţii lui, şi brici...... nu va trece peste capul lui.``
A făcut următorul jurământ, spunând: „ Doamne al Oştirilor, dacă, într-adevăr, vei privi la suferinţa slujitoarei Tale, dacă Îţi vei aduce aminte de mine şi n-o vei uita pe slujitoarea Ta şi dacă-i vei da slujitoarei Tale un fiu, atunci îl voi dărui Domnului pentru toate zilele vieţii lui, iar briciul nu va trece peste capul lui.“
12 F iindcă ea stătea multă vreme în rugăciune înaintea Domnului, Eli se uita cu băgare de seamă la gura ei.
Fiindcă ea stătea mult în rugăciune înaintea Domnului, Eli se uita cu atenţie la gura ei.
13 A na vorbea în inima ei, şi numai buzele şi le mişca, dar nu i se auzea glasul. Eli credea că este beată,
Ana vorbea în inima ei şi numai buzele i se mişcau, fără să i se audă vocea. Atunci Eli, crezând că este beată,
14 ş i i -a zis:,, Pînă cînd vei fi beată? Du-te de te trezeşte.``
i-a vorbit astfel: – Femeie, cât timp vei mai fi beată? Lasă-te de vin!
15 A na a răspuns:,, Nu, domnul meu, eu sînt o femeie care sufere în inima ei, şi n'am băut nici vin, nici băutură ameţitoare; ci îmi vărsam sufletul înaintea Domnului.
Ana i-a răspuns: – Stăpânul meu, nu sunt beată, ci sunt o femeie cu duhul întristat. N-am băut nici vin şi nici băutură tare, ci îmi vărsam sufletul înaintea Domnului.
16 S ă nu iei pe roaba ta drept o femeie stricată, căci numai prea multa mea durere şi supărare m'a făcut să vorbesc pînă acum.``
Să nu o consideri pe slujitoarea ta drept o femeie stricată, căci din prea multa mea durere şi supărare am vorbit până acum.
17 E li a luat din nou cuvîntul, şi a zis:,, Du-te în pace, şi Dumnezeul lui Israel să asculte rugăciunea pe care I-ai făcut -o!``
Atunci Eli i-a zis: – Mergi în pace şi Dumnezeul lui Israel să răspundă cererii pe care I-ai făcut-o.
18 E a a zis:,, Să capete roaba ta trecerea înaintea ta!`` Şi femeia a plecat. A mîncat, şi faţa ei n'a mai fost aceeaş.
Ana i-a răspuns: – Fie ca slujitoarea ta să găsească bunăvoinţă la tine! Spunând acestea, femeia a plecat. A început să mănânce şi faţa ei n-a mai fost mâhnită.
19 S 'au sculat disdedimineaţă, şi, dupăce s'au închinat pînă la pămînt înaintea Domnului, s'au întors şi au venit acasă la Rama.
În dimineaţa următoare s-au trezit devreme cu toţii, s-au închinat înaintea Domnului, după care s-au întors acasă, în Rama. Elkana a cunoscut-o pe soţia sa, iar Domnul Şi-a adus aminte de ea.
20 C înd i s'au împlinit zilele, Ana a rămas însărcinată, şi a născut un fiu, căruia i -a pus numele Samuel (Dumnezeu a ascultat),,, căci`` a zis ea,,, dela Domnul l-am cerut.``
Astfel, după o vreme, Ana a rămas însărcinată şi a născut un băiat pe care l-a numit Samuel, căci ea spunea: „De la Domnul l-am cerut.“
21 B ărbatul său Elcana s'a suit apoi cu toată casa lui, să aducă Domnului jertfa de peste an, şi să-şi împlinească juruinţa.
Elkana a plecat cu toată familia lui ca să aducă Domnului jertfa anuală şi ca să-şi împlinească jurământul.
22 D ar Ana nu s'a suit, şi a zis bărbatului ei:,, Cînd voi înţerca copilul, îl voi duce, ca să fie pus înaintea Domnului şi să rămînă acolo pentru totdeauna....``
Ana însă nu s-a dus, ci i-a spus soţului ei: – După ce-l voi înţărca pe băiat, îl voi aduce şi-l voi înfăţişa înaintea Domnului, unde va locui pentru totdeauna.
23 E lcana, bărbatul ei, i -a zis:,, Fă ce vei crede, aşteaptă pînă -l vei înţerca. Numai împlinească-Şi Domnul cuvîntul Lui!`` Şi femeia a rămas acasă, şi a dat ţîţă fiului ei, pînă l -a înţercat.
Elkana, soţul ei, i-a răspuns: – Fă ceea ce crezi că este bine! Rămâi până îl vei înţărca. Fie numai ca Domnul să-Şi împlinească cuvântul! Femeia a rămas şi a alăptat copilul până l-a înţărcat.
24 C înd l -a înţercat, l -a suit cu ea, şi a luat trei tauri, o efă de făină, şi un burduf cu vin. L -a dus în casa Domnului la Silo: copilul era încă mic de tot.
După ce l-a înţărcat pe băiat, l-a luat cu ea, împreună cu un taur de trei ani, o efă de făină şi un burduf cu vin şi l-a adus la Casa Domnului, în Şilo; copilul era mic.
25 A u junghiat taurii, şi au dus copilul la Eli.
După ce au jertfit taurul, l-au adus pe băiat la Eli.
26 A na a zis:,, Domnul meu, iartă-mă! Cît este de adevărat că sufletul tău trăieşte, domnul meu, atît este de adevărat că eu sînt femeia aceea care stăteam aici lîngă tine şi mă rugam Domnului.
Ana i-a zis lui Eli: – Oh, stăpânul meu! Viu este sufletul tău că eu sunt femeia care stătea aici, lângă tine, rugându-se Domnului.
27 P entru copilul acesta mă rugam, şi Domnul a ascultat rugăciunea pe care I -o făceam.
Pentru copilul acesta mă rugam, iar Domnul mi-a dăruit ceea ce am cerut de la El.
28 D e aceea vreau să -l dau Domnului: toată viaţa lui să fie dat Domnului.`` Şi s'au închinat acolo înaintea Domnului.
De aceea îl dăruiesc Domnului. Pentru toate zilele vieţii lui, el va fi dăruit Domnului. Ei s-au închinat acolo Domnului.