1 M oise s'a dus şi a mai spus următoarele cuvinte întregului Israel:
Moise s-a dus şi a spus următoarele cuvinte înaintea întregului Israel:
2 A stăzi``, le -a zis el,,, eu sînt în vîrstă de o sută douăzeci de ani: nu voi mai putea merge în fruntea voastră şi Domnul mi -a zis:,, Tu să nu treci Iordanul!``
„Eu am o sută douăzeci de ani şi nu voi mai putea să vă conduc. Domnul mi-a interzis să traversez Iordanul.
3 D omnul, Dumnezeul tău, va merge El însuş înaintea ta, va nimici neamurile acestea dinaintea ta, şi vei pune stăpînire pe ele. Iosua va merge înaintea ta, cum a spus Domnul.
El Însuşi va traversa înaintea ta, va nimici neamurile acestea dinaintea ta, iar tu le vei stăpâni. Iosua va traversa în fruntea ta, aşa cum Domnul a vorbit.
4 D omnul va face neamurilor acestora cum a făcut lui Sihon şi Og, împăraţii Amoriţilor şi ţării lor, pe cari i -a nimicit.
Domnul va face cu ele tot aşa cum le-a făcut lui Sihon şi Og, regii amoriţi, şi ţărilor lor, pe care le-a distrus.
5 D omnul vi le va da în mînă, şi le veţi face după poruncile pe cari vi le-am dat.
Domnul vi le va da vouă, iar voi să faceţi potrivit cu toate poruncile pe care vi le-am dat.
6 Î ntăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă! Nu vă temeţi şi nu vă înspăimîntaţi de ei, căci Domnul, Dumnezeul tău, va merge El însuş cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa``.
Întăreşte-te şi încurajează-te! Să nu-ţi fie teamă şi să nu te înspăimânţi din cauza lor, fiindcă Domnul, Dumnezeul tău, va merge împreună cu tine; El nu te va părăsi, nici nu te va uita.“
7 M oise a chemat pe Iosua, şi i -a zis în faţa întregului Israel:,,Întăreşte-te şi îmbărbătează-te. Căci tu vei intra cu poporul acesta în ţara pe care Domnul a jurat părinţilor lor că le -o va da, şi tu îi vei pune în stăpînirea ei.
Moise l-a chemat pe Iosua şi i-a vorbit înaintea întregului Israel: „Fii tare şi curajos, pentru că tu vei merge cu poporul acesta în ţara pe care Domnul a promis-o strămoşilor lor că le-o va da şi îi vei conduce la moştenirea lor.
8 D omnul însuş va merge înaintea ta, El însuş va fi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa; nu te teme, şi nu te spăimînta!``
Domnul Însuşi va merge înaintea ta şi va fi cu tine; El nu te va părăsi, nici nu te va uita; să nu-ţi fie teamă şi să nu te înspăimânţi!“ Citirea publică şi periodică a Legii
9 M oise a scris legea aceasta, şi a încredinţat -o preoţilor, fiii lui Levi, cari duceau chivotul legămîntului Domnului, şi tuturor bătrînilor lui Israel.
Moise a scris Legea aceasta şi a încredinţat-o preoţilor leviţi, care duceau Chivotul Legământului cu Domnul, şi sfatului bătrânilor lui Israel.
10 M oise le -a dat porunca aceasta:,, La fiecare şapte ani, pe vremea anului iertării, la sărbătoarea corturilor,
El le-a poruncit astfel: „La fiecare şapte ani, în anul iertării, la Sărbătoarea Corturilor,
11 c înd tot Israelul va veni să se înfăţişeze înaintea Domnului, Dumnezeului tău, în locul pe care -l va alege El, să citeşti legea aceasta înaintea întregului Israel, în auzul lor.
când întreg Israelul va veni înaintea Domnului, Dumnezeul vostru, în locul pe care El îl va alege, să citiţi această Lege înaintea întregului popor, în auzul lor.
12 S ă strîngi poporul, bărbaţii, femeile, copiii şi străinul care va fi în cetăţile tale, ca să audă, şi să înveţe să se teamă de Domnul, Dumnezeul vostru, să păzească şi să împlinească toate cuvintele legii acesteia.
Să convocaţi poporul – bărbaţii, femeile, copiii şi străinul din cetăţile voastre – ca să asculte şi să înveţe să se teamă de Domnul, Dumnezeul vostru, şi să păzească toate cuvintele acestei Legi, împlinindu-le.
13 P entruca şi copiii lor, cari n'o vor cunoaşte, s'o audă, şi să înveţe să se teamă de Domnul, Dumnezeul vostru, în tot timpul cît veţi trăi în ţara pe care o veţi lua în stăpînire, dupăce veţi trece Iordanul.``
În acest fel şi copiii lor, care nu o cunosc, o vor auzi şi vor învăţa să se teamă de Domnul, Dumnezeul vostru, în tot timpul cât veţi trăi în ţara pentru care aţi trecut Iordanul ca s-o stăpâniţi.“ Rebeliunea lui Israel este prezisă
14 D omnul a zis lui Moise:,, Iată că se apropie clipa cînd vei muri. Cheamă pe Iosua, şi înfăţişaţi-vă în cortul întîlnirii. Eu voi da poruncile Mele.`` Moise şi Iosua s'au dus şi s'au înfăţişat în cortul întîlnirii.
Domnul i-a zis lui Moise: „Iată că se apropie ziua morţii tale. Cheamă-l pe Iosua şi înfăţişaţi-vă la Cortul Întâlnirii, ca să-l împuternicesc.“ Moise şi Iosua au venit şi s-au înfăţişat la Cortul Întâlnirii.
15 Ş i Domnul S'a arătat în cort, într'un stîlp de nor: şi stîlpul de nor s'a oprit la uşa cortului.
Atunci Domnul S-a arătat în Cort într-un stâlp de nor, iar stâlpul de nor s-a oprit la intrarea Cortului.
16 D omnul a zis lui Moise:,, Iată, tu vei adormi împreună cu părinţii tăi. Şi poporul acesta se va scula şi va curvi după dumnezeii străini ai ţării în care intră. Pe Mine Mă va părăsi, şi va călca legămîntul Meu, pe care l-am încheiat cu el.
Domnul i-a vorbit lui Moise: „Iată, tu vei muri, iar poporul acesta se va ridica şi se va prostitua înaintea zeilor străini din ţara în care vor intra. Mă vor părăsi şi vor rupe legământul pe care l-am încheiat cu ei.
17 Î n ziua aceea, Mă voi aprinde de mînie împotriva lui. Îi voi părăsi, şi-Mi voi ascunde Faţa de ei. El va fi prăpădit, şi -l vor ajunge o mulţime de rele şi necazuri; şi atunci va zice:, Oare nu m'au ajuns aceste rele din pricină că Dumnezeul meu nu este în mijlocul meu?`
În ziua aceea mă voi aprinde de mânie împotriva lor şi îi voi părăsi, Îmi voi ascunde faţa de ei şi vor fi nimiciţi. Multe rele şi necazuri vor veni peste ei şi atunci vor începe să se întrebe: «Oare nu ne-au ajuns aceste nenorociri din cauză că Dumnezeul nostru nu este în mijlocul nostru?»
18 Ş i Eu Îmi voi ascunde Faţa în ziua aceea, din pricina tot răului pe care -l va face, întorcîndu-se spre alţi dumnezei.
Iar Eu Îmi voi ascunde faţa de ei în ziua aceea, din cauza tuturor răutăţilor pe care le-au săvârşit întorcându-se spre alţi dumnezei.
19 A cum, scrieţi-vă cîntarea aceasta. Învaţă pe copiii din Israel s'o cînte, pune-le -o în gură, şi cîntarea aceasta să-Mi fie martoră împotriva copiilor lui Israel.
Acum scrieţi pentru voi cântarea aceasta şi învăţaţi-i pe israeliţi s-o cânte, pentru ca astfel, cântarea aceasta să fie pentru Mine un martor împotriva lor.
20 C ăci voi duce pe poporul acesta în ţara pe care am jurat părinţilor lui că i -o voi da, ţară unde curge lapte şi miere; el va mînca, se va sătura şi se va îngrăşa; apoi se va întoarce la alţi dumnezei şi le va sluji, iar pe Mine Mă va nesocoti şi va călca legămîntul Meu.
Când îi voi duce în ţara unde curge lapte şi miere, pe care am promis-o strămoşilor lor şi când vor mânca, se vor sătura şi se vor îngrăşa, ei se vor întoarce spre alţi dumnezei şi le vor sluji, iar pe Mine Mă vor dispreţui şi vor rupe legământul Meu.
21 C înd va fi lovit atunci cu o mulţime de rele şi necazuri, cîntarea aceasta, care nu va fi uitată şi pe care uitarea n'o va şterge din gura urmaşilor, va sta ca martoră împotriva acestui popor. Căci Eu îi cunosc pornirile, cari se arată şi azi, înainte chiar ca să -l fi dus în ţara pe care am jurat că i -o voi da``.
Iar când vor fi loviţi cu o mulţime de rele şi necazuri, cântarea aceasta va mărturisi împotriva lor, pentru că ea nu va fi uitată de urmaşii lor. Căci Eu le cunosc pornirile pe care le au chiar de pe acum, chiar înainte să-i duc în ţara pe care le-am promis-o.“
22 Î n ziua aceea, Moise a scris cîntarea aceasta, şi a învăţat pe copiii lui Israel s'o cînte.
În ziua aceea Moise a scris cântecul acesta şi i-a învăţat pe israeliţi.
23 D omnul a poruncit lui Iosua, fiul lui Nun, şi a zis:,,Întăreşte-te şi îmbărbătează-te, căci tu vei duce pe copiii lui Israel în ţara pe care am jurat că le -o voi da; şi Eu însumi voi fi cu tine``.
El i-a poruncit lui Iosua, fiul lui Nun: „Fii tare şi curajos, pentru că tu îi vei conduce pe israeliţi în ţara pe care le-am promis-o, iar Eu voi fi cu tine.“
24 D upăce a isprăvit Moise în totul de scris într'o carte cuvintele legii acesteia,
După ce Moise a terminat de scris cuvintele acestei Legi într-o carte, de la început până la sfârşit,
25 a dat următoarea poruncă Leviţilor, cari duceau chivotul legămîntului Domnului:
a dat porunca aceasta leviţilor care duceau Chivotul Legământului cu Domnul:
26 L uaţi cartea aceasta a legii, şi puneţi -o lîngă chivotul legămîntului Domnului, Dumnezeului vostru, ca să fie acolo ca martoră împotriva ta.
„Luaţi această Carte a Legii şi aşezaţi-o lângă Chivotul Legământului cu Domnul, Dumnezeul vostru. Acolo va fi ca un martor împotriva voastră.
27 C ăci eu îţi cunosc duhul tău de răzvrătire şi încăpăţînarea ta cea mare. Dacă vă răzvrătiţi voi împotriva Domnului cît trăiesc eu încă în mijlocul vostru, cu cît mai răzvrătiţi veţi fi după moartea mea!
Pentru că eu cunosc răzvrătirea şi încăpăţânarea voastră. Dacă voi v-aţi împotrivit continuu Domnului în timp ce eu trăiam împreună cu voi, cu atât mai mult vă veţi împotrivi după moartea mea!
28 S trîngeţi înaintea mea pe toţi bătrînii seminţiilor voastre şi pe căpeteniile oştirii voastre; voi spune cuvintele acestea în faţa lor, şi voi lua martor împotriva lor cerul şi pămîntul.
Chemaţi-i înaintea mea pe toţi bătrânii seminţiilor voastre şi pe toţi dregătorii voştri! Voi spune în auzul lor aceste cuvinte şi voi lua ca martori împotriva lor cerul şi pământul.
29 C ăci ştiu că după moartea mea vă veţi strica, şi vă veţi abate dela calea pe care v'am arătat -o; şi în cele din urmă vă va ajunge nenorocirea, dacă veţi face ce este rău înaintea Domnului, pînă acolo încît să -L mîniaţi prin lucrul mînilor voastre``.
Fiindcă eu ştiu că după moartea mea vă veţi strica şi vă veţi abate de la calea pe care v-am poruncit-o. În vremurile care vor urma va veni nenorocirea peste voi dacă veţi face ceea ce este rău în ochii Domnului, mâniindu-L prin lucrarea mâinilor voastre.“ Cântarea lui Moise
30 M oise a rostit toate cuvintele cîntării acesteia, în faţa întregei adunări a lui Israel:
Apoi Moise a rostit toate cuvintele acestei cântări în auzul întregii adunări a lui Israel: