1 I acov şi -a văzut de drum; şi l-au întîlnit îngerii lui Dumnezeu.
Iacov şi-a continuat drumul şi l-au întâlnit îngerii lui Dumnezeu.
2 C înd i -a văzut, Iacov a zis:,, Aceasta este tabăra lui Dumnezeu!`` De aceea a pus locului aceluia numele Mahanaim (Tabără îndoită).
Când i-a văzut, Iacov a zis: „Aceasta este tabăra lui Dumnezeu!“ Şi a numit acel loc Mahanayim. Iacov se pregăteşte să-l întâlnească pe Esau
3 I acov a trimes înainte nişte soli la fratele său Esau, în ţara Seir, în ţinutul lui Edom.
Iacov a trimis înaintea lui mesageri la fratele său, Esau, în Seir, în ţinutul lui Edom,
4 E l le -a dat porunca următoare:,, Iată ce să spuneţi domnului meu Esau:,, Aşa vorbeşte robul tău Iacov:,, Am locuit la Laban, şi am rămas la el pînă acum;
poruncindu-le să-i spună stăpânului său, Esau, următoarele: „Aşa vorbeşte slujitorul tău, Iacov: «Până acum am locuit la Laban;
5 a m boi, măgari, oi, robi şi roabe, şi trimet să dea de ştire lucrul acesta domnului meu, ca să capăt trecere înaintea ta.``
am viţei, măgari, oi, sclavi şi sclave şi am trimis acest mesaj stăpânului meu, pentru ca să găsesc bunăvoinţă la tine.»“
6 S olii s'au întors înapoi la Iacov, şi au zis:,, Ne-am dus la fratele tău Esau; şi el vine înaintea ta, cu patru sute de oameni.``
Mesagerii s-au întors la Iacov, spunând: „Ne-am dus la fratele tău, Esau, iar el vine în întâmpinarea ta cu patru sute de bărbaţi.“
7 I acov s'a spăimîntat foarte mult, şi l -a apucat groaza. A împărţit în două tabere oamenii pe cari -i avea cu el, oile, boii şi cămilele,
Iacov s-a înspăimântat foarte tare şi era frământat; a împărţit în două tabere oamenii care erau cu el, oile, vitele şi cămilele,
8 ş i a zis:,, Dacă vine Esau împotriva uneia din tabere şi o bate, tabăra care va rămînea, va putea să scape.``
gândindu-se că, dacă Esau va ataca una dintre tabere şi o va nimici, cealaltă va putea scăpa.
9 I acov a zis:,, Dumnezeul tatălui meu Avraam, Dumnezeul tatălui meu Isaac! Tu Doamne, care mi-ai zis:,,Întoarce-te în ţara ta şi în locul tău de naştere, şi voi îngriji ca să-ţi meargă bine!
Apoi Iacov s-a rugat: „ Doamne, Dumnezeul tatălui meu, Avraam, şi Dumnezeul tatălui meu, Isaac, Cel Care mi-ai spus: «Întoarce-te în ţara ta, la rudele tale, pentru ca să te fac să prosperi»,
10 E u sînt prea mic pentru toate îndurările şi pentru toată credincioşia, pe care ai arătat -o faţă de robul Tău; căci am trecut Iordanul acesta numai cu toiagul meu, şi iată că acum fac două tabere.
nu sunt vrednic de toată îndurarea şi credincioşia pe care le-ai arătat faţă de slujitorul Tău, pentru că am trecut Iordanul doar cu toiagul meu, iar acum am ajuns două tabere.
11 I zbăveşte-mă, Te rog, din mîna fratelui meu, din mîna lui Esau! Căci mă tem de el, ca să nu vină şi să mă lovească, pe mine, pe mame şi pe copii.
Scapă-mă, Te rog, din mâna fratelui meu, Esau, deoarece mă tem că va veni şi ne va omorî pe mine, pe mame şi pe copii.
12 Ş i Tu ai zis:,, Eu voi îngriji ca să-ţi meargă bine, şi-ţi voi face sămînţa ca nisipul mării, care, de mult ce este, nu se poate număra.``
Totuşi Tu ai promis: «Te voi face să prosperi şi-ţi voi face urmaşii la fel de numeroşi precum nisipul mării care nu poate fi numărat.»“
13 I acov a petrecut noaptea în locul acela. A luat din ce mai avea cu el, şi a pus de -o parte, ca dar pentru fratele său Esau:
El a rămas acolo peste noapte şi a pregătit din averea sa un dar pentru fratele său, Esau:
14 d ouă sute de capre şi douăzeci de ţapi, două sute de oi şi două zeci de berbeci,
două sute de capre şi douăzeci de ţapi, două sute de oi şi douăzeci de berbeci,
15 t reizeci de cămile alăptătoare cu mînjii lor, patruzeci de vaci şi zece tauri, douăzeci de măgăriţe şi zece măgăruşi.
treizeci de cămile care alăptau, împreună cu puii lor, patruzeci de vaci şi zece tauri, precum şi douăzeci de măgăriţe şi zece măgari.
16 L e -a dat robilor săi, turmă cu turmă deosebit, şi a poruncit robilor săi:,, Treceţi înaintea mea, şi lăsaţi o depărtare între fiecare turmă.``
El le-a dat sclavilor săi câte o turmă la fiecare, şi le-a spus: „Mergeţi înaintea mea şi lăsaţi o distanţă între fiecare turmă.“
17 A dat celui dintîi porunca următoare:,, Cînd te va întîlni fratele meu Esau, şi te va întreba:,, Al cui eşti? Unde te duci? Şi a cui este turma aceasta dinaintea ta?``
El i-a poruncit celui dintâi: „Când îl vei întâlni pe fratele meu, Esau, iar el te va întreba: «Al cui eşti? Unde te duci? Şi ale cui sunt aceste animale dinaintea ta?»,
18 s ă răspunzi:,, A robului tău Iacov; ea este un dar, trimes domnului meu Esau; şi el însuş vine în urma noastră.``
tu să-i răspunzi: «Sunt ale slujitorului tău, Iacov; sunt un dar trimis stăpânului meu, Esau, iar el însuşi vine în urma noastră.»“
19 A dat aceeaş poruncă celui de al doilea, celui de al treilea, şi tuturor celor ce mînau turmele:,, Aşa să vorbiţi domnului meu Esau, cînd îl veţi întîlni.
Iacov le-a poruncit celui de-al doilea, celui de-al treilea şi tuturor celor care mânau turmele, astfel: „Să-i spuneţi acelaşi lucru lui Esau, când îl veţi întâlni.
20 S ă spuneţi:,, Iată, robul tău Iacov vine şi el după noi.`` Căci îşi zicea el:,,Îl voi potoli cu darul acesta, care merge înaintea mea; în urmă îl voi vedea faţă în faţă, şi poate că mă va primi cu bunăvoinţă.``
Spuneţi-i, de asemenea: «Slujitorul tău, Iacov, vine în urma noastr㻓, pentru că îşi zicea: „Îl voi potoli cu darul care este înaintea mea, iar când îl voi vedea faţă în faţă, poate mă va accepta.“
21 A stfel darul a trecut înainte, iar el a rămas în tabără în noaptea aceea.
Astfel, darul a trecut înaintea lui, iar el a rămas în tabără în noaptea aceea. Lupta lui Iacov la Peniel
22 T ot în noaptea aceea s'a sculat, a luat pe cele două neveste ale lui, pe cele două roabe, şi pe cei unsprezece copii ai lui, şi a trecut vadul Iabocului.
În aceeaşi noapte, Iacov s-a sculat, şi-a luat cele două soţii, cele două sclave şi cei unsprezece copii şi a trecut vadul Iabok.
23 I -a luat, i -a trecut pîrîul, şi a trecut tot ce avea.
I-a luat, i-a trecut vadul, apoi şi-a trecut şi toată averea.
24 I acov însă a rămas singur. Atunci un om s'a luptat cu el pînă în revărsatul zorilor.
Iacov a fost lăsat singur şi un bărbat s-a luptat cu el până în revărsatul zorilor.
25 V ăzînd că nu -l poate birui, omul acesta l -a lovit la încheietura coapsei, aşa că i s'a scrîntit încheietura coapsei lui Iacov, pe cînd se lupta cu el.
Când bărbatul acela a văzut că nu-l poate învinge, l-a lovit la încheietura coapsei, astfel încât încheietura coapsei lui Iacov a sărit de la loc, în timp ce se lupta cu El.
26 O mul acela a zis:,, Lasă-mă să plec, căci se revarsă zorile.`` Dar Iacov a răspuns:,, Nu Te voi lăsa să pleci pînă nu mă vei binecuvînta.``
Apoi a zis: – Lasă-Mă să plec pentru că se ivesc zorile. Dar Iacov I-a răspuns: – Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta.
27 O mul acela i -a zis:,, Cum îţi este numele?``,, Iacov,`` a răspuns el.
Şi El l-a întrebat: – Cum te cheamă? – Iacov, a răspuns el.
28 A poi a zis:,, Numele tău nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israel (Celce luptă cu Dumnezeu); căci ai luptat cu Dumnezeu şi cu oameni, şi ai fost biruitor.``
Atunci bărbatul acela i-a zis: – Nu te vei mai numi Iacov, ci Israel, pentru că te-ai luptat cu Dumnezeu şi cu oamenii şi ai învins.
29 I acov l -a întrebat:,, Spune-mi, Te rog, numele Tău.`` El a răspuns:,, Pentru ce Îmi ceri numele?`` Şi l -a binecuvîntat acolo.
– Te rog, spune-mi care este Numele Tău? L-a întrebat Iacov. El i-a răspuns: – De ce Îmi ceri Numele? Şi l-a binecuvântat acolo.
30 I acov a pus locului aceluia numele Peniel (Faţa lui Dumnezeu);,, căci``, a zis el,,, am văzut pe Dumnezeu faţă în faţă, şi totuş am scăpat cu viaţă.``
Iacov a numit acel loc Peniel, zicând: „L-am văzut pe Dumnezeu faţă în faţă şi totuşi viaţa mi-a fost cruţată.“
31 R ăsărea soarele cînd a trecut pe lîngă Peniel. Însă Iacov şchiopăta din coapsă.
Răsărea soarele atunci când Iacov a plecat din Peniel şchiopătând din coapsă.
32 I ată de ce, pînă în ziua de azi, Israeliţii nu mănîncă vîna de la încheietura coapsei; căci Dumnezeu a lovit pe Iacov la încheietura coapsei în vînă.
Până în ziua de azi, israeliţii nu mănâncă tendonul de la încheietura coapsei animalelor, tocmai pentru că Iacov a fost lovit în tendonul de la încheietura coapsei.