Geneza 33 ~ Genesi 33

picture

1 L a un moment dat, Iacov şi-a ridicat privirea şi l-a văzut pe Esau venind cu patru sute de bărbaţi. Atunci el şi-a împărţit copiii între Lea, Rahela şi cele două sclave.

Giacobbe alzò gli occhi, guardò e vide arrivare Esaú, che aveva con sé quattrocento uomini. Allora divise i figli fra Lea, Rachele e le due serve.

2 L e-a pus pe cele două sclave împreună cu copiii lor în faţă, apoi pe Lea împreună cu copiii ei, iar la urmă de tot pe Rahela cu Iosif.

In testa mise le serve e i loro figli, poi Lea e i suoi figli, e da ultimo Rachele e Giuseppe.

3 E l însuşi s-a aşezat înaintea lor şi s-a plecat până la pământ de şapte ori în timp ce se apropia de fratele său.

Egli stesso passò davanti a loro e s'inchinò fino a terra sette volte, finché giunse vicino a suo fratello.

4 D ar Esau a alergat să-l întâmpine şi l-a îmbrăţişat; şi-a pus mâinile în jurul gâtului său, l-a sărutat, apoi au plâns împreună.

Allora Esaú gli corse incontro, l'abbracciò, gli si gettò al collo e lo baciò; e piansero.

5 C ând Esau şi-a ridicat privirea şi a văzut femeile şi copiii, a întrebat: – Cine sunt aceştia care vin în urma ta? – Sunt copiii cu care Dumnezeu l-a binecuvântat pe slujitorul tău, a răspuns Iacov.

Poi Esaú alzò gli occhi e vide le donne e i fanciulli, e disse: «Chi sono questi con te?». Giacobbe rispose: «Sono i figli che DIO si è compiaciuto di dare al tuo servo».

6 A poi sclavele şi copiii lor s-au apropiat şi s-au plecat înaintea lui Esau;

Allora si avvicinarono le serve, esse e i loro figli, e s'inchinarono.

7 d e asemenea, Lea şi copiii ei s-au apropiat şi s-au plecat înaintea lui; iar în cele din urmă, Iosif şi Rahela s-au apropiat şi s-au plecat şi ei înaintea lui.

Si avvicinarono anche Lea e i suoi figli, e s'inchinarono. Poi si avvicinarono Giuseppe e Rachele, e s'inchinarono.

8 E sau a întrebat: – Ce ai de gând să faci cu toată tabăra aceea pe care am întâlnit-o? – Să găsesc bunăvoinţă la stăpânul meu, a răspuns Iacov.

Esaú disse: «Che vuoi fare di tutta quella schiera che ho incontrato?». Giacobbe rispose: «E' per trovare grazia agli occhi del mio signore».

9 Eu am destul, frate, i-a spus Esau; păstrează ce ai pentru tine.

Allora Esaú disse: «Ne ho già abbastanza, fratello mio; tieni per te ciò che è tuo».

10 D ar Iacov i-a răspuns: – Nu, te rog! Dacă am găsit bunăvoinţă la tine, primeşte darul meu, căci, cu adevărat, atunci când ţi-am văzut faţa, parcă aş fi văzut faţa lui Dumnezeu, iar tu ai fost binevoitor cu mine.

Ma Giacobbe disse: No, ti prego; se ho trovato grazia ai tuoi occhi, accetta il mio dono dalla mia mano, perché vedere la tua faccia, per me è stato come vedere la faccia di DIO, e tu mi hai fatto una buona accoglienza.

11 T e rog, primeşte binecuvântarea mea, care ţi-a fost adusă, pentru că Dumnezeu a fost bun cu mine şi am de toate. Astfel, Iacov a insistat, iar Esau a primit.

Deh, accetta il mio dono che ti è stato recato, perché DIO mi ha usato grande bontà, e perché ho tutto». E insisté tanto, che Esaú accettò.

12 A poi Esau a zis: – Hai să pornim şi să ne continuăm călătoria; eu voi merge înaintea ta.

Poi Esaú disse: «Partiamo, incamminiamoci e io andrò davanti a te».

13 Î nsă Iacov i-a răspuns: – Stăpânul meu ştie că pruncii sunt plăpânzi şi că trebuie să am grijă de oile şi vitele care alăptează; dacă sunt silite la drum o singură zi, toate vor muri.

Ma Giacobbe rispose: «Il mio signore sa che i fanciulli sono di tenera età e che ho con me delle pecore e delle mucche che allattano; se le fanno strapazzare anche un solo giorno, tutte le bestie moriranno.

14 S ă meargă stăpânul meu înaintea slujitorului său, iar eu voi veni încet, la pas cu turma care este înaintea mea şi cu copiii, până voi ajunge la stăpânul meu, în Seir.

Deh, passi il mio signore prima del suo servo, e io me ne verrò pian piano, al passo del bestiame che mi precede e al passo dei fanciulli, finché arrivi presso al mio signore, a Seir».

15 E sau i-a zis: – Atunci, dă-mi voie să las câţiva dintre oamenii mei cu tine. – Pentru ce asta? a răspuns Iacov. Mi-ajunge să găsesc bunăvoinţă la stăpânul meu.

Esaú allora disse: «Permetti almeno che io lasci con te un po' della gente che ho con me». Ma Giacobbe rispose: «Perché fare ciò? Basta che io trovi grazia agli occhi del mio signore».

16 Î n aceeaşi zi, Esau s-a întors în Seir.

Così, in quel giorno stesso, Esaú ritornò sul suo cammino verso Seir.

17 Î nsă Iacov a călătorit spre Sucot unde şi-a zidit o casă şi a făcut adăposturi pentru turmele sale; de aceea acel loc se numeşte Sucot.

Giacobbe partì alla volta di Sukkoth, costruì una casa per sé e fece delle capanne per il suo bestiame; perciò quel luogo fu chiamato Sukkoth.

18 Î ntorcându-se din Padan-Aram, Iacov a ajuns în siguranţă în cetatea Şehem, care se află în Canaan, şi şi-a aşezat tabăra în faţa cetăţii.

Poi Giacobbe, tornando da Paddan-Aram, arrivò sano e salvo alla città di Sichem, nel paese di Canaan, e piantò le tende di fronte alla città.

19 C u o sută de chesita, el a cumpărat de la fiii lui Hamor, tatăl lui Şehem, partea de teren pe care şi-a întins cortul.

E comprò dai figli di Hamor, padre di Sichem, per cento pezzi di denaro, la parte del campo dove aveva piantato le sue tende.

20 A colo a ridicat un altar şi l-a numit El-Elohe-Israel.

Poi là eresse un altare e lo chiamò El-Elohey-Israel.