1 L e parole del Predicatore, figlio di Davide, re di Gerusalemme.

Cuvintele oratorului, fiul lui David, rege la Ierusalim. Deşertăciunea existenţei

2 « Vanità delle vanità», dice il Predicatore

„O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice oratorul, o deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune!

3 V anità delle vanità; tutto è vanità», Che vantaggio ha l'uomo da tutta la sua fatica in cui si affatica sotto il sole?

Ce câştig are omul din toată osteneala pe care o depune sub soare?

4 U na generazione va, una generazione viene, ma la terra rimane in eterno,

Un neam trece şi altul vine, dar pământul rămâne mereu în picioare.

5 A nche il sole sorge e poi tramonta, e si affretta verso il luogo da dove sorge di nuovo.

Soarele răsare şi apune, grăbindu-se apoi înspre locul de unde va răsări iar.

6 I l vento soffia verso il mezzogiorno, poi gira verso settentrione; gira e rigira continuamente e ritorna a fare gli stessi giri.

Vântul bate spre sud, apoi se întoarce spre nord, se întoarce din nou, umblă mereu şi revine continuu la circuitul său.

7 T utti i fiumi corrono al mare, ma il mare non si riempie mai; al luogo da cui i fiumi provengono, là essi ritornano nuovamente.

Toate râurile curg spre mare, fără să o umple însă; râurile se întorc de unde au plecat, doar ca să pornească iarăşi de acolo.

8 T utte le cose richiedono fatica, piú di quel che l'uomo possa dire, l'occhio non si sazia mai di guardare, né l'orecchio è mai sazio di udire.

Toate lucrurile sunt obositoare, cum nu se poate spune, dar ochiul nu se satură să privească, aşa cum nici urechea nu se satură să asculte.

9 Q uello che è stato è quel che sarà; quello che è stato fatto è quel che si farà; non c'è nulla di nuovo sotto il sole.

Ce a fost va mai fi, iar ce s-a făcut se va mai face! Nu este nimic nou sub soare!

10 C 'è qualcosa di cui si possa dire: «Guarda, questo è nuovo!»? Quella cosa esisteva già nei secoli che ci hanno preceduto.

Dacă cineva zice: «Iată un lucru nou!», totuşi el exista demult, încă din veacurile dinaintea noastră.

11 N on rimane alcun ricordo delle cose passate, e cosí non rimarrà alcun ricordo delle cose che accadranno tra coloro che verranno in seguito.

Nu ne mai amintim de cei de demult, tot aşa cum nici cei ce vor urma nu se vor mai păstra în amintirea celor ce vor veni după ei.“ Deşertăciunea înţelepciunii

12 I o, il Predicatore, sono stato re d'Israele, in Gerusalemme,

„Eu, oratorul, am fost rege peste Israel la Ierusalim.

13 e ho applicato il mio cuore a cercare e a investigare con sapienza tutto ciò che si fa sotto il cielo; questa è un'occupazione penosa, che DIO ha dato ai figli degli uomini perché vi si affatichino.

M-am dedicat studiului şi cercetării înţelepciunii cu privire la toate lucrurile care se săvârşesc sub ceruri; aceasta este o ocupaţie obositoare, pe care Dumnezeu o dă oamenilor ca să se îndeletnicească cu ea.

14 I o ho visto tutte le cose che si fanno sotto il sole, ed ecco tutto è vanità e un cercare di afferrare il vento.

Am observat toate lucrările care se fac sub soare şi iată că toate sunt deşertăciune şi goană după vânt.

15 C iò che è storto non si può raddrizzare e ciò che manca non si può contare.

«Ce a fost îndoit odată nu mai poate fi îndreptat, iar ce lipseşte nu poate fi numărat.»

16 I o ho parlato col mio cuore, dicendo: «Ecco, io ho ottenuto grandezza e acquistato maggiore sapienza di tutti quelli che hanno regnato prima di me in Gerusalemme e il mio cuore ha visto molta sapienza e conoscenza».

Mi-am zis: «Iată că mi-am mărit faima şi mi-am sporit înţelepciunea mai mult decât toţi cei care au fost la Ierusalim înaintea mea; inima mea a experimentat mult mai multă înţelepciune şi cunoştinţă.»

17 E ho applicato il mio cuore a conoscere la sapienza, come pure a conoscere la follia e la stoltezza; e ho compreso che anche questo è un cercare di afferrare il vento.

M-am dedicat cunoaşterii înţelepciunii, precum şi cunoaşterii nebuniei şi a prostiei, dar mi-am dat seama că şi aceasta este goană după vânt.

18 P oiché dove C'è molta sapienza c'è molto affanno e chi aumenta la conoscenza, aumenta il dolore.

«Unde este multă înţelepciune, este şi multă supărare şi cu cât este mai multă cunoştinţă, cu atât este mai multă mâhnire.»“