1 М ій дух заламавсь, мої дні погасають, зостались мені самі гроби!...

Mi se pierde suflarea, mi se sting zilele, mă aşteaptă mormîntul.

2 Д ійсно, насмішки зо мною, й моє око в розгірченні їхнім ночує...

Sînt înconjurat de batjocoritori, şi ochiul meu trebuie să privească spre ocările lor.

3 П оклади, дай заставу за мене Ти Сам, хто ж то той, що умову зо мною заб'є по руках?

Pune-Te singur zălog pentru mine înaintea Ta; altfel, cine ar putea răspunde pentru mine?

4 Б о від розуміння закрив Ти їх серце тому не звеличуєш їх.

Căci le-ai încuiat inima în faţa priceperii. De aceea nici nu -i vei lăsa să biruie.

5 В ін призначує ближніх на поділ, а очі синів його темніють,

Cine dă pe prieteni să fie prădaţi, copiilor aceluia li se vor topi ochii.

6 В ін поставив мене за прислів'я в народів, і став я таким, на якого плюють...

M'a făcut de basmul oamenilor, şi ca unul pe care -l scuipi în faţă!

7 З безталання потемніло око моє, а всі члени мої як та тінь...

Ochiul mi se întunecă de durere; toate mădularele mele sînt ca o umbră.

8 П раведники остовпіють на це, і невинний встає на безбожного.

Oamenii fără prihană sînt înmărmuriţi de aceasta, şi cel nevinovat se răscoală împotriva celui nelegiuit.

9 І праведний буде держатись дороги своєї, а хто чисторукий побільшиться в силі.

Cel fără prihană rămîne totuş tare pe calea lui, cel cu mînile curate se întăreşte tot mai mult.

10 А ле всі ви повернетеся, і приходьте, та я не знаходжу між вами розумного...

Dar voi toţi, întoarceţi-vă, veniţi iarăş cu cuvîntările voastre, şi vă voi arăta că între voi niciunul nu e înţelept.

11 М ої дні проминули, порвалися думи мої, мого серця маєток,

Ce! mi s'au dus zilele, mi s'au nimicit planurile, planurile acelea făcute cu atîta iubire în inima mea...

12 в они мені ніч обертають на день, наближують світло при темряві!

Şi ei mai spun că noaptea este zi, că se apropie lumina, cînd întunerecul a şi venit!

13 Я кщо сподіваюсь, то тільки шеолу, як дому свого, в темноті постелю своє ложе...

Cînd Locuinţa morţilor o aştept ca locuinţă, cînd în întunerec îmi voi înălţa culcuşul;

14 Д о гробу я кличу: О батьку ти мій! До черви: Моя мамо та сестро моя!...

cînd strig gropii:, Tu eşti tatăl meu!` Şi viermilor:, Voi sînteţi mama şi sora mea!`

15 Д е ж тоді та надія моя? А надія моя, хто побачить її?

Unde mai este atunci nădejdea mea? Şi cine mai poate vedea nădejdea mea?

16 Д о шеолових засувів зійде вона, коли зійдемо разом до пороху...

Ea se va pogorî cu mine la porţile locuinţei morţilor, cînd vom merge împreună. să ne odihnim în ţărînă.``