1 因 此 , 我 ─ 保 羅 為 你 們 外 邦 人 作 了 基 督 耶 穌 被 囚 的 , 替 你 們 祈 禱 ( 此 句 乃 照 對 十 四 節 所 加 ) 。
Iată de ce eu, Pavel, întemniţatul lui Isus Hristos pentru voi, Neamurilor...
2 諒 必 你 們 曾 聽 見 神 賜 恩 給 我 , 將 關 切 你 們 的 職 分 託 付 我 ,
(Dacă cel puţin aţi auzit de isprăvnicia harului lui Dumnezeu, care mi -a fost dată faţă de voi.
3 用 啟 示 使 我 知 道 福 音 的 奧 祕 , 正 如 我 以 前 略 略 寫 過 的 。
Prin descoperire dumnezeiască am luat cunoştinţă de taina aceasta, despre care vă scrisei în puţine cuvinte.
4 你 們 念 了 , 就 能 曉 得 我 深 知 基 督 的 奧 祕 。
Citindu-le, vă puteţi închipui priceperea pe care o am eu despre taina lui Hristos,
5 這 奧 祕 在 以 前 的 世 代 沒 有 叫 人 知 道 , 像 如 今 藉 著 聖 靈 啟 示 他 的 聖 使 徒 和 先 知 一 樣 。
care n'a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor în celelalte veacuri, în felul cum a fost descoperită acum sfinţilor apostoli şi prooroci ai lui Hristos, prin Duhul.
6 這 奧 祕 就 是 外 邦 人 在 基 督 耶 穌 裡 , 藉 著 福 音 , 得 以 同 為 後 嗣 , 同 為 一 體 , 同 蒙 應 許 。
Că adică Neamurile sînt împreună moştenitoare cu noi, alcătuiesc un singur trup cu noi şi iau parte cu noi la aceeaş făgăduinţă în Hristos Isus, prin Evanghelia aceea,
7 我 作 了 這 福 音 的 執 事 , 是 照 神 的 恩 賜 , 這 恩 賜 是 照 他 運 行 的 大 能 賜 給 我 的 。
al cărei slujitor am fost făcut eu, după darul harului lui Dumnezeu, dat mie prin lucrarea puterii Lui.
8 我 本 來 比 眾 聖 徒 中 最 小 的 還 小 , 然 而 他 還 賜 我 這 恩 典 , 叫 我 把 基 督 那 測 不 透 的 豐 富 傳 給 外 邦 人 ,
Da, mie, care sînt cel mai neînsemnat dintre toţi sfinţii, mi -a fost dat harul acesta să vestesc Neamurilor bogăţiile nepătrunse ale lui Hristos,
9 又 使 眾 人 都 明 白 , 這 歷 代 以 來 隱 藏 在 創 造 萬 物 之 神 裡 的 奧 祕 是 如 何 安 排 的 ,
şi să pun în lumină înaintea tuturor care este isprăvnicia acestei taine, ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile;
10 為 要 藉 著 教 會 使 天 上 執 政 的 、 掌 權 的 , 現 在 得 知 神 百 般 的 智 慧 。
pentruca domniile şi stăpînirile din locurile cereşti să cunoască azi, prin Biserică, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu,
11 這 是 照 神 從 萬 世 以 前 , 在 我 們 主 基 督 耶 穌 裡 所 定 的 旨 意 。
după planul vecinic, pe care l -a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru.
12 我 們 因 信 耶 穌 , 就 在 他 裡 面 放 膽 無 懼 , 篤 信 不 疑 的 來 到 神 面 前 。
În El avem, prin credinţa în El, slobozenia şi apropierea de Dumnezeu cu încredere.
13 所 以 , 我 求 你 們 不 要 因 我 為 你 們 所 受 的 患 難 喪 膽 , 這 原 是 你 們 的 榮 耀 。
Vă rog iarăş să nu vă pierdeţi cumpătul din pricina necazurilor mele pentru voi: aceasta este slava voastră).
14 因 此 , 我 在 父 面 前 屈 膝 ,
Iată dece, zic, îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos,
15 ( 天 上 地 上 的 各 ( 或 作 : 全 ) 家 , 都 是 從 他 得 名 。 )
din care îşi trage numele orice familie, în ceruri şi pe pămînt,
16 求 他 按 著 他 豐 盛 的 榮 耀 , 藉 著 他 的 靈 , 叫 你 們 心 裡 的 力 量 剛 強 起 來 ,
şi -L rog ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul din lăuntru,
17 使 基 督 因 你 們 的 信 , 住 在 你 們 心 裡 , 叫 你 們 的 愛 心 有 根 有 基 ,
aşa încît Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă; pentruca, avînd rădăcina şi temelia pusă în dragoste,
18 能 以 和 眾 聖 徒 一 同 明 白 基 督 的 愛 是 何 等 長 闊 高 深 ,
să puteţi pricepe împreună cu toţi sfinţii, care este lărgimea, lungimea, adîncimea şi înălţimea;
19 並 知 道 這 愛 是 過 於 人 所 能 測 度 的 , 便 叫 神 一 切 所 充 滿 的 , 充 滿 了 你 們 。
şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoştinţă, ca să ajungeţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu.
20 神 能 照 著 運 行 在 我 們 心 裡 的 大 力 充 充 足 足 的 成 就 一 切 , 超 過 我 們 所 求 所 想 的 。
Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decît cerem sau gîndim noi,
21 但 願 他 在 教 會 中 , 並 在 基 督 耶 穌 裡 , 得 著 榮 耀 , 直 到 世 世 代 代 , 永 永 遠 遠 。 阿 們 !
a Lui să fie slava în Biserică şi în Hristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor! Amin.