1 ( O cîntare a lui David. O rugăciune făcută cînd era în peşteră.) Cu glasul meu strig către Domnul, cu glasul meu mă rog către Domnul.

(142: 1) Cantique de David. Lorsqu'il était dans la caverne. Prière. (142: 2) De ma voix je crie à l'Éternel, De ma voix j'implore l'Éternel.

2 Î mi vărs necazul înaintea Lui, şi-mi povestesc strîmtorarea înaintea Lui.

(142: 3) Je répands ma plainte devant lui, Je lui raconte ma détresse.

3 C înd îmi este mîhnit duhul în mine, Tu îmi cunoşti cărarea. Pe drumul pe care umblu, mi-au întins o cursă.

(142: 4) Quand mon esprit est abattu au dedans de moi, Toi, tu connais mon sentier. Sur la route où je marche Ils m'ont tendu un piège.

4 A runcă-Ţi ochii la dreapta, şi priveşte! Nimeni nu mă mai cunoaşte, orice scăpare este pierdută pentru mine, nimănui nu -i pasă de sufletul meu.

(142: 5) Jette les yeux à droite, et regarde! Personne ne me reconnaît, Tout refuge est perdu pour moi, Nul ne prend souci de mon âme.

5 D oamne, către Tine strig, şi zic:,, Tu eşti scăparea mea, partea mea de moştenire pe pămîntul celor vii.``

(142: 6) Éternel! c'est à toi que je crie. Je dis: Tu es mon refuge, Mon partage sur la terre des vivants.

6 I a aminte la strigătele mele, căci sînt nenorocit de tot. Izbăveşte-mă de cei ce mă prigonesc, căci sînt mai tari decît mine.

(142: 7) Sois attentif à mes cris! Car je suis bien malheureux. Délivre-moi de ceux qui me poursuivent! Car ils sont plus forts que moi.

7 S coate-mi sufletul din temniţă, ca să laud Numele Tău! Cei neprihăniţi vor veni să mă înconjoare, cînd îmi vei face bine.

(142: 8) Tire mon âme de sa prison, Afin que je célèbre ton nom! Les justes viendront m'entourer, Quand tu m'auras fait du bien.