1 S aul era în vârstă de treizeci de ani când a ajuns rege şi a domnit timp de patruzeci şi doi de ani peste Israel.
掃 羅 登 基 年 四 十 歲 ; 作 以 色 列 王 二 年 的 時 候 ,
2 S aul şi-a ales trei mii de bărbaţi din Israel: două mii erau cu el în Micmaş şi în regiunea muntoasă a Betelului, iar o mie erau cu Ionatan în Ghiva lui Beniamin. Pe ceilalţi din popor i-a trimis acasă.
就 從 以 色 列 中 揀 選 了 三 千 人 : 二 千 跟 隨 掃 羅 在 密 抹 和 伯 特 利 山 , 一 千 跟 隨 約 拿 單 在 便 雅 憫 的 基 比 亞 ; 其 餘 的 人 掃 羅 都 打 發 各 回 各 家 去 了 。
3 I onatan a atacat garnizoana filistenilor care se afla la Gheva, iar filistenii au aflat lucrul acesta. Atunci Saul a pus să se sufle din corn în toată ţara, spunând: „Să audă evreii!“
約 拿 單 攻 擊 迦 巴 、 非 利 士 人 的 防 營 , 非 利 士 人 聽 見 了 。 掃 羅 就 在 遍 地 吹 角 , 意 思 說 , 要 使 希 伯 來 人 聽 見 。
4 Ş i s-a auzit în tot Israelul că Saul a atacat garnizoana filistenilor şi că Israel s-a făcut urât acestora. Poporul a fost chemat să i se alăture lui Saul, la Ghilgal.
以 色 列 眾 人 聽 見 掃 羅 攻 擊 非 利 士 人 的 防 營 , 又 聽 見 以 色 列 人 為 非 利 士 人 所 憎 惡 , 就 跟 隨 掃 羅 聚 集 在 吉 甲 。
5 F ilistenii s-au adunat pentru a lupta cu Israel. Erau trei mii de care şi şase mii de călăreţi, trupe atât de numeroase cât nisipul de pe malul mării. Au venit şi şi-au aşezat tabăra la Micmaş, la răsărit de Bet-Aven.
非 利 士 人 聚 集 , 要 與 以 色 列 人 爭 戰 , 有 車 三 萬 輛 , 馬 兵 六 千 , 步 兵 像 海 邊 的 沙 那 樣 多 , 就 上 來 在 伯 亞 文 東 邊 的 密 抹 安 營 。
6 C ând bărbaţii lui Israel s-au văzut la strâmtorare (căci oştirea lor era în impas) au început să se ascundă în peşteri, în tufişuri, printre stânci, în gropi şi în fântâni.
以 色 列 百 姓 見 自 己 危 急 窘 迫 , 就 藏 在 山 洞 、 叢 林 、 石 穴 、 隱 密 處 , 和 坑 中 。
7 U nii dintre evrei chiar au trecut Iordanul înspre regiunile Gad şi Ghilad. Saul se afla încă la Ghilgal şi toţi cei care erau cu el tremurau de frică.
有 些 希 伯 來 人 過 了 約 但 河 , 逃 到 迦 得 和 基 列 地 。 掃 羅 還 是 在 吉 甲 , 百 姓 都 戰 戰 兢 兢 地 跟 隨 他 。
8 E l a aşteptat şapte zile, timpul hotărât de către Samuel. Dar pentru că Samuel nu venea la Ghilgal, oamenii lui Saul au început să se împrăştie.
掃 羅 照 著 撒 母 耳 所 定 的 日 期 等 了 七 日 。 撒 母 耳 還 沒 有 來 到 吉 甲 , 百 姓 也 離 開 掃 羅 散 去 了 。
9 A tunci Saul a zis: „Aduceţi la mine arderea de tot şi jertfele de pace.“ Şi a jertfit arderea de tot.
掃 羅 說 : 把 燔 祭 和 平 安 祭 帶 到 我 這 裡 來 。 掃 羅 就 獻 上 燔 祭 。
10 T ocmai în momentul în care sfârşea de adus arderea de tot, a sosit şi Samuel. Saul i-a ieşit în întâmpinare ca să-l salute.
剛 獻 完 燔 祭 , 撒 母 耳 就 到 了 。 掃 羅 出 去 迎 接 他 , 要 問 他 好 。
11 – Ce ai făcut? i-a zis Samuel. Saul i-a răspuns: – Când am văzut că oamenii mei au început să se împrăştie, că tu nu vii la timpul hotărât şi că filistenii sunt adunaţi la Micmaş,
撒 母 耳 說 : 你 做 的 是 甚 麼 事 呢 ? 掃 羅 說 : 因 為 我 見 百 姓 離 開 我 散 去 , 你 也 不 照 所 定 的 日 期 來 到 , 而 且 非 利 士 人 聚 集 在 密 抹 。
12 m i-am zis: „Filistenii vor înainta împotriva mea la Ghilgal, iar eu încă nu am căutat faţa Domnului.“ De aceea am îndrăznit să jertfesc eu arderea de tot.
所 以 我 心 裡 說 : 恐 怕 我 沒 有 禱 告 耶 和 華 。 非 利 士 人 下 到 吉 甲 攻 擊 我 , 我 就 勉 強 獻 上 燔 祭 。
13 S amuel i-a zis lui Saul: – Ai lucrat ca un nebun şi nu ai păzit porunca pe care ţi-o dăduse Domnul, Dumnezeul tău. Dacă ai fi ascultat, Domnul ţi-ar fi întărit pentru totdeauna domnia peste Israel.
撒 母 耳 對 掃 羅 說 : 你 做 了 糊 塗 事 了 , 沒 有 遵 守 耶 和 華 ─ 你 神 所 吩 咐 你 的 命 令 。 若 遵 守 , 耶 和 華 必 在 以 色 列 中 堅 立 你 的 王 位 , 直 到 永 遠 。
14 A cum însă domnia ta nu va mai dăinui. Domnul Şi-a găsit un om după inima Lui şi l-a rânduit să fie conducătorul poporului Său. Şi aceasta fiindcă nu ai ascultat de porunca Domnului.
現 在 你 的 王 位 必 不 長 久 。 耶 和 華 已 經 尋 著 一 個 合 他 心 意 的 人 , 立 他 作 百 姓 的 君 , 因 為 你 沒 有 遵 守 耶 和 華 所 吩 咐 你 的 。
15 S amuel s-a ridicat şi a plecat din Ghilgal la Ghiva lui Beniamin. Saul a numărat oamenii care erau cu el şi au ieşit în jur de şase sute de bărbaţi.
撒 母 耳 就 起 來 , 從 吉 甲 上 到 便 雅 憫 的 基 比 亞 。 掃 羅 數 點 跟 隨 他 的 , 約 有 六 百 人 。
16 S aul şi Ionatan, fiul său, împreună cu aceşti bărbaţi au rămas la Ghiva, în Beniamin, în timp ce filistenii şi-au aşezat tabăra la Micmaş.
掃 羅 和 他 兒 子 約 拿 單 , 並 跟 隨 他 們 的 人 , 都 住 在 便 雅 憫 的 迦 巴 ; 但 非 利 士 人 安 營 在 密 抹 。
17 D in tabăra filistenilor au ieşit trei cete de năvălitori ca să pustiască. O ceată a luat-o pe drumul spre Ofra, în regiunea Şual,
有 掠 兵 從 非 利 士 營 中 出 來 , 分 為 三 隊 : 一 隊 往 俄 弗 拉 向 書 亞 地 去 ,
18 o alta a luat-o pe drumul spre Bet-Horon, iar ultima – pe drumul spre hotarul care duce în valea Ţeboim, spre pustie.
一 隊 往 伯 和 崙 去 , 一 隊 往 洗 波 音 谷 對 面 的 地 境 向 曠 野 去 。
19 P e vremea aceea, în tot Israelul nu se găsea nici un fierar deoarece filistenii ziseseră: „Evreii nu trebuie să-şi facă săbii sau suliţe.“
那 時 , 以 色 列 全 地 沒 有 一 個 鐵 匠 ; 因 為 非 利 士 人 說 , 恐 怕 希 伯 來 人 製 造 刀 槍 。
20 P rin urmare, fiecare israelit se ducea la filisteni ca să-şi ascută fierul pentru plug, sapa, toporul şi secera.
以 色 列 人 要 磨 鋤 、 犁 、 斧 、 鏟 , 就 下 到 非 利 士 人 那 裡 去 磨 。
21 P reţul era de un pim pentru ascuţirea fierului de plug şi al sapei şi de o treime dintr-un şechel pentru ascuţirea furcii, toporului şi a ţepuşei cu care se mână boii.
但 有 銼 可 以 銼 鏟 、 犁 、 三 齒 叉 、 斧 子 , 並 趕 牛 錐 。
22 D e aceea, în ziua luptei, nici unul din luptătorii care erau cu Saul şi cu Ionatan nu avea o sabie sau o suliţă în mână. Numai Saul şi fiul său Ionatan aveau. Fapta de vitejie a lui Ionatan
所 以 到 了 爭 戰 的 日 子 , 跟 隨 掃 羅 和 約 拿 單 的 人 沒 有 一 個 手 裡 有 刀 有 槍 的 , 惟 獨 掃 羅 和 他 兒 子 約 拿 單 有 。
23 O unitate filisteană a înaintat şi s-a aşezat în trecătoare, la Micmaş.
非 利 士 人 的 一 隊 防 兵 到 了 密 抹 的 隘 口 。