Neemia 8 ~ 尼 希 米 記 8

picture

1 C înd a venit luna a şaptea, copiii lui Israel erau în cetăţile lor. Atunci tot poporul s'a strîns ca un singur om pe locul deschis dinaintea porţii apelor. Au zis cărturarului Ezra să se ducă să ia cartea Legii lui Moise, dată de Domnul lui Israel.

到 了 七 月 , 以 色 列 人 住 在 自 己 的 城 里 。 那 时 , 他 们 如 同 一 人 聚 集 在 水 门 前 的 宽 阔 处 , 请 文 士 以 斯 拉 将 耶 和 华 藉 摩 西 传 给 以 色 列 人 的 律 法 书 带 来 。

2 Ş i preotul Ezra a adus Legea înaintea adunării, alcătuită din bărbaţi şi femei şi din toţi cei ce erau în stare s'o înţeleagă. Era întîia zi a lunii a şaptea.

七 月 初 一 日 , 祭 司 以 斯 拉 将 律 法 书 带 到 听 了 能 明 白 的 男 女 会 众 面 前 。

3 E zra a citit în carte de dimineaţă pînă la amează, pe locul deschis dinaintea porţii apelor, în faţa bărbaţilor şi femeilor şi în faţa celor ce erau în stare s'o înţeleagă. Tot poporul a fost cu luare aminte la cetirea cărţii Legii.

在 水 门 前 的 宽 阔 处 , 从 清 早 到 晌 午 , 在 众 男 女 、 一 切 听 了 能 明 白 的 人 面 前 读 这 律 法 书 。 众 民 侧 耳 而 听 。

4 C ărturarul Ezra stătea pe un scaun de lemn, ridicat cu prilejul acesta. Lîngă el, la dreapta, stăteau Matitia, Şema, Anaia, Urie, Hilchia şi Maaseia, şi la stînga: Pedaia, Mişael, Malchia, Haşum, Haşbadana, Zaharia şi Meşulam.

文 士 以 斯 拉 站 在 为 这 事 特 备 的 木 ? 上 。 玛 他 提 雅 、 示 玛 、 亚 奈 雅 、 乌 利 亚 、 希 勒 家 , 和 玛 西 雅 站 在 他 的 右 边 ; 毗 大 雅 、 米 沙 利 、 玛 基 雅 、 哈 顺 、 哈 拔 大 拿 、 撒 迦 利 亚 , 和 米 书 兰 站 在 他 的 左 边 。

5 E zra a deschis cartea înaintea întregului popor, căci stătea mai sus de cît tot poporul. Şi cînd a deschis -o, tot poporul s'a sculat.

以 斯 拉 站 在 众 民 以 上 , 在 众 民 眼 前 展 开 这 书 。 他 一 展 开 , 众 民 就 都 站 起 来 。

6 E zra a binecuvîntat pe Domnul, Dumnezeul cel mare, şi tot poporul a răspuns ridicînd mînile:,, Amin! Amin!`` Şi s'au plecat şi s'au închinat înaintea Domnului, cu faţa la pămînt.

以 斯 拉 称 颂 耶 和 华 至 大 的 神 ; 众 民 都 举 手 应 声 说 : 阿 们 ! 阿 们 ! 就 低 头 , 面 伏 於 地 , 敬 拜 耶 和 华 。

7 I osua, Bani, Şerebia, Iamin, Acub, Şabetai, Hodia, Maaseia, Chelita, Azaria, Iozabad, Hanan, Pelaia, şi Leviţii, lămureau poporului Legea, şi fiecare stătea la locul lui.

耶 书 亚 、 巴 尼 、 示 利 比 、 雅 悯 、 亚 谷 、 沙 比 太 、 荷 第 雅 、 玛 西 雅 、 基 利 他 、 亚 撒 利 雅 、 约 撒 拔 、 哈 难 、 毗 莱 雅 , 和 利 未 人 使 百 姓 明 白 律 法 ; 百 姓 都 站 在 自 己 的 地 方 。

8 E i citeau desluşit în cartea Legii lui Dumnezeu, şi -i arătau înţelesul, ca să -i facă să înţeleagă ce citiseră.

他 们 清 清 楚 楚 地 念 神 的 律 法 书 , 讲 明 意 思 , 使 百 姓 明 白 所 念 的 。

9 D regătorul Neemia, preotul şi cărturarul Ezra, şi Leviţii cari învăţau pe popor, au zis întregului popor:,, Ziua aceasta este închinată Domnului, Dumnezeului vostru; să nu vă bociţi şi să nu plîngeţi!`` Căci tot poporul plîngea cînd a auzit cuvintele Legii.

省 长 尼 希 米 和 作 祭 司 的 文 士 以 斯 拉 , 并 教 训 百 姓 的 利 未 人 , 对 众 民 说 : 今 日 是 耶 和 华 ─ 你 们 神 的 圣 日 , 不 要 悲 哀 哭 泣 。 这 是 因 为 众 民 听 见 律 法 书 上 的 话 都 哭 了 ;

10 E i le-au zis:,, Duceţi-vă de mîncaţi cărnuri grase şi beţi băuturi dulci, şi trimeteţi cîte o parte şi celor ce n'au nimic pregătit, căci ziua aceasta este închinată Domnului nostru; nu vă mîhniţi, căci bucuria Domnului va fi tăria voastră.``

又 对 他 们 说 : 你 们 去 吃 肥 美 的 , 喝 甘 甜 的 , 有 不 能 预 备 的 就 分 给 他 , 因 为 今 日 是 我 们 主 的 圣 日 。 你 们 不 要 忧 愁 , 因 靠 耶 和 华 而 得 的 喜 乐 是 你 们 的 力 量 。

11 L eviţii potoleau pe tot poporul, zicînd:,, Tăceţi, căci ziua aceasta este sfîntă; nu vă mîhniţi!``

於 是 利 未 人 使 众 民 静 默 , 说 : 今 日 是 圣 日 ; 不 要 作 声 , 也 不 要 忧 愁 。

12 Ş i tot poporul s'a dus să mănînce şi să bea. Şi au trimes cîte o parte şi altora, şi s'au veselit mult. Căci înţeleseseră cuvintele cari li se tîlcuiseră.

众 民 都 去 吃 喝 , 也 分 给 人 , 大 大 快 乐 , 因 为 他 们 明 白 所 教 训 他 们 的 话 。

13 A doua zi, capii de familie din tot poporul, preoţii şi Leviţii, s'au strîns la cărturarul Ezra, ca să audă tîlcuirea cuvintelor Legii.

次 日 , 众 民 的 族 长 、 祭 司 , 和 利 未 人 都 聚 集 到 文 士 以 斯 拉 那 里 , 要 留 心 听 律 法 上 的 话 。

14 Ş i au găsit scris în Lege că Domnul poruncise prin Moise, că fiii lui Israel trebuie să locuiască în corturi, în timpul sărbătorii lunii a şaptea.

他 们 见 律 法 上 写 着 , 耶 和 华 藉 摩 西 吩 咐 以 色 列 人 要 在 七 月 节 住 棚 ,

15 A tunci au trimes să răspîndească vestea aceasta în toate cetăţile lor şi la Ierusalim:,, Duceţi-vă la munte şi aduceţi ramuri de măslin, ramuri de măslin sălbatic, ramuri de mirt, ramuri de finic, şi ramuri de copaci stufoşi, ca să faceţi corturi, cum este scris.``

并 要 在 各 城 和 耶 路 撒 冷 宣 传 报 告 说 : 你 们 当 上 山 , 将 橄 榄 树 、 野 橄 榄 树 、 番 石 榴 树 、 棕 树 , 和 各 样 茂 密 树 的 枝 子 取 来 , 照 着 所 写 的 搭 棚 。

16 A tunci poporul s'a dus şi a adus ramuri, şi au făcut corturi pe acoperişul caselor lor, în curţile lor, în curţile Casei lui Dumnezeu, pe locul deschis dinaintea porţii apelor şi pe locul deschis dela poarta lui Efraim.

於 是 百 姓 出 去 , 取 了 树 枝 来 , 各 人 在 自 己 的 房 顶 上 , 或 院 内 , 或 神 殿 的 院 内 , 或 水 门 的 宽 阔 处 , 或 以 法 莲 门 的 宽 阔 处 搭 棚 。

17 T oată adunarea celor ce se întorseseră din robie a făcut corturi şi au locuit în aceste corturi. Din vremea lui Iosua, fiul lui Nun, pînă în ziua aceasta, nu mai făcuseră copiii lui Israel aşa ceva. Şi a fost foarte mare veselie.

从 掳 到 之 地 归 回 的 全 会 众 就 搭 棚 , 住 在 棚 里 。 从 嫩 的 儿 子 约 书 亚 的 时 候 直 到 这 日 , 以 色 列 人 没 有 这 样 行 。 於 是 众 人 大 大 喜 乐 。

18 A u citit în cartea Legii lui Dumnezeu în fiecare zi, din cea dintîi zi pînă la cea din urmă. Au prăznuit sărbătoarea şapte zile, şi a fost o adunare de sărbătoare în ziua a opta, cum este poruncit.

从 头 一 天 直 到 末 一 天 , 以 斯 拉 每 日 念 神 的 律 法 书 。 众 人 守 节 七 日 , 第 八 日 照 例 有 严 肃 会 。