1 V ai! cum s'a înegrit aurul, şi cum s'a schimbat aurul cel curat! Cum s-au risipit pietrele sfîntului Locaş pela toate colţurile uliţelor!

ها قَدَ فَقَدَ الذَّهَبُ بَرِيقَهُ، أفضَلُ الذَّهَبِ فَقَدَ لَمَعانَهُ. تُلقَى الحِجارَةُ الثَّمِينَةُ المُقَدَّسَةُ هُنا وَهُناكَ فِي زَوايا كُلِّ الطُّرُقاتِ.

2 C um sînt priviţi acum fiii Sionului, cei aleşi şi preţuiţi ca aurul curat altă dată, cum sînt priviţi acum, vai! Ca nişte vase de pămînt, şi ca o lucrare făcută de mînile olarului!

ما كانَ أثْمَنَ أبناءِ صِهْيَوْنَ! يُوزَنُونَ بِالذَّهَبِ النَّقِيَّ. أمّا الآنَ فَيُحسُبُونَ آنِيَةً رَخِيصَةً، كَأوْعِيَةٍ فَخّارِيَّةٍ صَنَعَها الفَخّارِي.

3 C hiar şi şacalii îşi apleacă ţîţa, şi dau să sugă puilor lor; dar fiica poporului meu a ajuns fără milă, ca struţii din pustie.

حَتَّى بَناتُ آوَى يُرضِعْنَ صِغارَهُنَّ. أمّا ابنَةُ شَعبِي فَقَدْ تَقَسَّتْ كَثِيِراً كَالنَّعامِ فِي البَرِّيَّةِ.

4 L imba sugătorului i se lipeşte de cerul gurii, uscată de sete; copiii cer pîne, dar nimeni nu le -o dă.

يَلصُقُ لِسانُ الرَّضِيعِ بِحَنَكِهِ مِنَ العَطَشِ. وَالصِّغارُ يَطلُبُونَ خُبْزاً، وَلا مَنْ يَمُدُّ لَهُمْ يَداً.

5 C eice se hrăneau cu bucate alese, leşină pe uliţe. Ceice fuseseră crescuţi crescuţi în purpură se bucură acum de o grămadă de gunoi!

وَالَّذِينَ تَعَوَّدُوا أكلَ الأطايِبِ، هُمْ فِي الطُّرُقاتِ مُعدَمُونَ. وَالَّذِينَ تَعَوَّدُوا لِبْسَ أغلَى الثِّيابِ يَعِيشُونَ وَسَطَ المَزابِلِ.

6 C ăci vina fiicei poporului meu este mai mare decît păcatul Sodomei, care a fost nimicită într'o clipă, fără să fi pus cineva mîna pe ea.

تَجاوَزَ إثْمُ شَعبِي خَطِيَّةَ سَدُومَ. وَفِي لَحظَةٍ أُطِيحَ بِسَدُومَ، مِنْ دُونِ يَدِ إنسان.

7 V oivozii ei erau mai strălucitori decît zăpada, mai albi decît laptele; trupul le era mai roş decît mărgeanul; faţa le era ca safirul.

كانَ المُكَرَّسُونَ فِيها أنقَى مِنَ الثَّلْجِ وَأشَدَّ بَياضاً مِنَ الحَلِيبِ. كانَتْ أجسامُهُمْ أكثَرَ حُمرَةً مِنَ المُرجانِ، وَمَنظَرُهُمْ كَالياقُوتِ الأزرَقِ.

8 D ar acum înfăţişarea le este mai negricioasă decît funinginea; aşa că nu mai sînt cunoscuţi pe uliţe, pielea le este lipită de oase, uscată ca lemnul.

وَالآنَ صارُوا أشَدَّ سَواداً مِنَ السِّخامِ. فَلا يُمَيَّزُونَ النّاسَ فِي الطُّرُقاتِ. التَصَقَ جِلْدُهُمْ بِعَظمِهِمْ. وَيَبِسَ كَالخَشَبِ.

9 C eice pier ucişi de sabie sînt mai fericiţi decît ceice pier de foame, cari cad sleiţi de puteri, din lipsa roadelor cîmpului!

الَّذِينَ قُتِلُوا فِي الحَربِ كانُوا أفضَلَ حالاً مِنَ الَّذِينَ ماتُوا جُوعاً. الَّذِينَ اختَرَقَتْهُمُ السُّيُوفُ كانُوا أفضَلَ حالاً مِنَ الَّذِينَ ماتُوا مَحرُومِينَ مِنْ ثِمارِ الحُقُولِ.

10 F emeile, cu toată mila lor, îşi fierb copiii, cari le slujesc ca hrană, în mijlocul prăpădului fiicei poporului meu.

أكثَرُ الأُمَّهاتِ حَناناً طَبَخْنَ أولادَهُنَّ بِأيدِيهِنَّ، فَأصبَحُوا طَعاماً لَهُنّ عِندَما سُحِقَ شَعبِي.

11 D omnul Şi -a sleit urgia, Şi -a vărsat mînia aprinsă; a aprins în Sion un foc, care -i mistuie temeliile.

أظهَرَ اللهُ غَيظَهُ. وَسَكَبَ نارَ غَضَبِهِ. أضْرَمَ فِي صِهْيَوْنَ ناراً، فَالْتَهَمَتْ أساساتِها.

12 Î mpăraţii pămîntului n'ar fi crezut şi nici unul din locuitorii lumii n'ar fi crezut că protivnicul, care -l împresura, are să intre pe porţile Ierusalimului.

لَمْ يُصَدِّقْ مُلُوكُ الأرْضِ ذَلِكَ، وَلا أيُّ ساكِنٍ فِي العالَمِ. لَمْ يُصَدِّقُوا أنَّ خَصْماً وَعَدُوّاً يُمكِنُ أنْ يَدخُلا بَوّاباتِ القُدْسِ.

13 I ată roada păcatelor proorocilor săi, a nelegiuirilor preoţilor săi, cari au vărsat în mijlocul lui sîngele celor neprihăniţi!

كانَ هَذا بِسَبَبِ خَطايا أنبِيائِها وَآثامِ كَهَنَتِها، الَّذِينَ سَفَكُوا فِي وَسَطِها دَمَ الأبرِياءِ.

14 R ătăceau ca orbii pe uliţe, mînjiţi de sînge, aşa că nimeni nu putea să se atingă de hainele lor.

هامُوا كَالعِمْيانِ فِي الطُّرُقاتِ، مُلَطَّخِينَ بِالدَّمِ. تَنَجَّسَتْ مَلابِسُهُمْ. لَمَسَتْ ما لا يَنْبَغِي أنْ يُلْمَسَ أبَداً.

15 D epărtaţi-vă, necuraţilor!`` li se striga,,, la o parte, la o parte, nu vă atingeţi de noi!`` Cînd fugeau pribegind încoace şi încolo, printre neamuri, se spunea:,, Să nu mai locuiască aici!``

وَالآنَ يُنادِي عَلَيهِمْ آخَرُونَ: «ابتَعِدُوا! أنتُمْ نَجِسُونَ! ابتَعِدُوا! ابتَعِدُوا! لا تَلْمَسُونا!» الدَّمارُ حَلَّ بِهِمْ، فَهامُوا عَلَى وُجُوهِهِمْ. وَقالَتِ الشُّعُوبُ: «لَنْ نُسكِنَهُمْ بَينَنا فِيما بَعْدُ.»

16 Î n mînia Lui Domnul i -a împrăştiat şi nu-Şi mai îndreaptă privirile spre ei! Vrăjmaşul n'a căutat la faţa preoţilor, nici n'a avut milă de cei bătrîni.

اللهُ نَفسُهُ شَتَّتَهُمْ، وَلا يَرعاهُمْ بَعْدُ. لَمْ يُكرَمُوا الكَهَنَةَ، وَلا أشْفَقُوا عَلَى الشُّيُوخِ.

17 Ş i acolo ni se sfîrşeau ochii, şi aşteptam zădarnic ajutor! Privirile ni se îndreptau cu nădejde spre un neam, care totuş nu ne -a izbăvit.

ضَعُفَتْ عُيُونُنا وَنَحنُ نَنظُرُ إلَى مَنْ يُعِينُنا، لَكِنْ دُونَ جَدوَى. راقَبْنا وَراقَبْنا مِنْ بُرْجِنا مُتَوَقِّعِينَ أمَّةً لَمْ تُخَلِّصْنا.

18 N e pîndeau paşii, ca să ne împiedice să mergem pe uliţele noastre; ni se apropia sfîrşitul, ni se împliniseră zilele... Da, ne venise sfîrşitul!

تَتَبَّعُوا خُطانا فَلَمْ نَستَطِعْ أنْ نَمشِيَ فِي ساحاتِ مَدِينَتِنا. اقتَرَبَتْ نِهايَتُنا. انتَهَى وَقْتُنا. جاءَتْ نِهايَتُنا حَقّاً.

19 P rigonitorii noştri erau mai iuţi de cît vulturii cerului. Ne-au fugărit pe munţi, şi ne-au pîndit în pustie.

كانَ مُطارِدُونا أسرَعَ مِنْ كُلِّ نُسُورِ السَّماءِ. عَلَى التِّلالِ طارَدُونا بِضَراوَةٍ. وَنَصَبُوا لَنا فِي البَرِّيَّةِ كَمِيناً.

20 S uflarea vieţii noastre, unsul Domnului, a fost prins în gropile lor, el, despre care ziceam:,, Vom trăi supt umbra lui printre neamuri.``

حَتَّى مَلِكُنا الَّذِي مَسَحَهُ اللهُ ، الَّذِي هُوَ كَالهَواءِ لِحَياتِنا، وَقَعَ فِي فَخِّهِمْ. وَهُوَ الَّذِي قُلْنا عَنْهُ: «سَنَعِيشُ تَحتَ ظِلِّهِ بَينَ الأُمَمِ.»

21 B ucură-te şi saltă de bucurie, fiica Edomului, care louieşte în ţara Uţ! Dar şi la tine va trece potirul, şi tu te vei îmbăta, şi te vei desgoli!

غَنِّي وَاحتَفِلِي أيَّتُها الابنَةُ أدُومُ. يا مَنْ تَسكُنِينَ أرْضَ عُوصَ. عَلَيكِ أيضاً سَتَمُرُّ الكَأْسُ. سَتَسكَرِينَ وَتَتَعَرَّينَ.

22 F iica Sionului, nelegiuirea îţi este ispăşită: El nu te va mai trimete în robie. Dar ţie, fiica Edomului, îţi va pedepsi nelegiuirea; şi îţi va da pe faţă păcatele.``

سَيَنتَهِي عِقابُكِ أيَّتُها العَزِيزَةُ صِهْيَوْنُ. وَلَنْ يَطُولَ نَفْيُكِ. لِكِنَّكَ سَتُعاقَبِينَ عَلَى آثامِكِ أيَّتُها الابْنَةُ أدُومُ. سَيُعَرِّي خَطاياكِ.